INS avertizează: Românii au venituri tot mai mici de la un trimestru la altul, iar cheltuielile mănâncă peste 85% din bani
Veniturile medii ale gospodăriilor din România au fost puțin mai mici în trimestrul III din 2025, față de trimestrul anterior, în timp ce cheltuielile au rămas ridicate, arată datele Institutului Național de Statistică.
Potrivit INS, o gospodărie a avut, în medie, venituri lunare de 9.420 lei în trimestrul III din 2025. Asta înseamnă 3.789 de lei pentru fiecare persoană din gospodărie. Față de trimestrul II, veniturile au scăzut cu 0,9%.
Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, veniturile sunt mai mari, cu peste 14%, însă scăderea față de trimestrul anterior arată o ușoară încetinire. Cheltuielile au continuat să fie mari, iar o gospodărie a cheltuit, în medie, 8.079 de lei pe lună. Aceste cheltuieli au reprezentat aproape 86% din veniturile totale.
De unde vin banii
Cei mai mulți bani au venit din salarii. Veniturile salariale au fost de 6.443 lei pe gospodărie și au reprezentat aproape 70% din total. Un rol important l-au avut și pensiile și alte prestații sociale, care au adus, în medie, 1.892 de lei pe gospodărie. Veniturile în natură, cum ar fi produsele din gospodărie, au reprezentat și ele 535 de lei pe lună.
Diferențe între orașe și sate
În mediul urban, veniturile au fost mai mari. O gospodărie de la oraș a avut, în medie, 10.693 de lei pe lună, adică 4.534 de lei de persoană.
Cea mai mare parte a banilor s-a dus pe consum: mâncare, produse de zi cu zi și servicii. O gospodărie a cheltuit, în medie, 4.898 de lei pe lună pentru consum. Mâncarea și băuturile nealcoolice au fost principala cheltuială, cu 1.553 de lei pe gospodărie. Urmează cheltuielile pentru locuință și utilități, de 735 de lei, și cele pentru haine și încălțăminte, de 371 de lei.
Cele mai mici sume au fost alocate educației, doar 13 lei pe lună pentru o gospodărie.
Bianca Dogaru gandul.ro
Subiecte asemanatoare
Salariul minim ar putea trece printr-o schimbare importantă în următorii ani
Ce se întâmplă cu transferul dosarului de pensie și cine asigură plata în această perioadă
Ce se întâmplă la centrala Cernavodă în timp ce producția de energie se schimbă
Reducerea gradului de handicap și pașii mai puțin știuți care pot schimba totul
Pensii și salarii în așteptare Ce semnal transmite Băsescu înainte de deciziile Guvernului
Pensii recalculate și reguli neașteptate pentru sumele primite în plus sau în minus
Ce se poate întâmpla când copacii dispar de pe străzi fără documente
Cernavodă revine în prim-plan după o perioadă dificilă pentru energie
Accident feroviar în Suceava și manevrele care au schimbat cursul unei zile obișnuite
Mesajul RO-Alert ajunge în Brăila și Galați și stârnește neliniște printre locuitori
Marian Neacșu anunță măsuri speciale după evenimentele din Europa
Alertă de poluare în Iași. Valori alarmante la Tomești și Ungheni!
Zece oferte pentru supervizarea mega-spitalului din Piatra-Neamț
Centura Iași Est, îngropată în greșeli și hârtii
Alertă medicala la Iași! Explozie de mușcături de animale și val de viroze!
Începe asaltul final la șefia școlilor ieșene
România, în genunchi sub povara datoriilor! 150 de miliarde de lei deficit și 60 de miliarde aruncate doar pe dobânzi!
Drona care a survolat Iașul, un mister învăluit în secrete militare!
Urșii au invadat Vasluiul! 10 animale au fost identificate
Bancul Zilei
Horoscopul zilei de miercuri, 11 noiembrie 2026
Băncile comerciale, îndemnate să împrumute statul
Explozie de deținuți, la Iași! Grad de ocupare aproape dublu față de capacitatea normală
Candidați respinși cu punctaje de 1,60 și 2,66, la concursul pentru șefia școlilor din Iași!
Ursul, tot mai aproape de Iași! Animalul, semnalat la Dobrovăț, după alerta din Vaslui
Autostrada A8, uitată de noul ministru al Transporturilor!
Roșu pe harta agriculturii ieșene. Sateliții au semnalat probleme pe 757 de hectare!
Liberalii cer Guvernului să blocheze numirea lui Florin Boca în funcția de prefect de Iași
2,02 lei/kWh pentru ieșeni. Vine o iarnă cu facturi uriașe la energie electrică!
Sesizările privind gravidele minore au crescut cu 30% la Iași
Elevii Școlii „B.P. Hasdeu” din Iași au spus NU bullyingului
Ieșenii cu apartamente scumpe și mașini de lux, în vizorul ANAF!
Autostrada A7 Bacău – Pașcani se apropie de un nou prag!
Lovitură uriașă pentru 16 comune din Iași. PSD vrea să le desființeze prin comasare
Un sucevean s-a plâns că a muncit la construirea bisericii, dar nu a primit medalie! Ce i-a transmis ÎPS Calinic
Clubul Primăriei, depunctat și cu interdicție la transferuri doi ani!
Ioan Nani pleacă de la Antibiotice!
Noi succese naţionale în gimnastica ritmică ieşeană
USR și-a ales echipa: Miruță, Buzoianu și Barna, în prima linie
Moment istoric la IBCV Iași. Au fost realizate primele intervenții în noua sală hibridă
UAIC deschide robinetul burselor! Mii de studenți primesc sprijin financiar, iar doctoranzii vor avea până la 3.700 lei lunar
Alertă la Chișinău! Moldovenii din Diaspora, chemați acasă în caz de război
Bolojan taie punțile cu PSD și își avertizează adversarii din PNL
Ploile au ruinat lucrările pe Autostrada Moldovei! Deschiderea din decembrie, incertă!
Miticilor, luați exemplu de la politicienii basarabeni!
Peste 1,2 miliarde de lei pentru trenul metropolitan!
România și Republica Moldova își unesc forțele militare!
SANITAS cere majorări salariale în 2027 și eliminarea restricțiilor impuse de Guvernul Bolojan
Meci de foc pentru USV CSM Iași. Deplasare decisivă la Târgu Secuiesc
Vin reformele PSD!
Scandal pe banii românilor! AUR îl ia la țintă pe ministrul finanțelor
A apărut primul candidat respins la interviurile pentru funcțiile de director de școli!
Ieșenii cu apartamente scumpe și mașini de lux, în vizorul ANAF!
Autostrada A7 Bacău – Pașcani se apropie de un nou prag!
Lovitură uriașă pentru 16 comune din Iași. PSD vrea să le desființeze prin comasare
Note uriașe la concursul pentru directorii școlilor din Iași!
Halloween cu mistere și legende în Iași! Tramvaiul Cafenea se transformă într-o atracție înfricoșătoare
PSD aruncă bomba cifrelor și acuză austeritatea lui Bolojan
Bolojan, avertisment dur pentru noul guvern: „Dacă se ratează și 2027, tabloul nu va fi bun!”
Un liceu din Iași își schimbă programa după cerințele angajatorilor