Un tânăr tată, prins într-o cursă contracronometru. Victor Savitchi are nevoie de ajutor pentru a continua lupta pentru viață
Un tânăr tată, prins într-o cursă contracronometru. Victor Savitchi are nevoie de ajutor pentru a continua lupta pentru viață
La doar 30 de ani, Victor Savitchi trăiește o realitate pe care puțini și-o pot imagina. Tată al unui copil de un an și cinci luni, Victor se află în prezent în Turcia, unde se pregătește pentru o etapă decisivă a tratamentului său oncologic, după ce a fost diagnosticat cu meningiom atipic gradul 3, o formă agresivă de tumoră cerebrală.
Totul a început în februarie 2025, când Victor a suferit un AVC hemoragic sever, în Austria. De atunci, viața lui și a familiei sale s-a transformat într-un șir de internări, intervenții chirurgicale și recuperări dificile. În mai puțin de cinci luni, a trecut prin nu mai puțin de șase operații pe creier, fiecare reprezentând o șansă în plus de supraviețuire. După o perioadă de stabilizare, familia a sperat că drumul cel mai greu fusese parcurs. Victor a început recuperarea neurologică, iar progresele, deși lente, au adus din nou speranță. Aceasta a fost însă spulberată în decembrie 2025, când investigațiile au arătat apariția mai multor tumori cerebrale, unele situate în zone extrem de sensibile.
Singura soluție a fost transferul de urgență în Turcia. Acolo, medicii au efectuat o intervenție chirurgicală de 11 ore, în urma căreia au fost eliminate 13 tumori. Nu toate au putut fi îndepărtate, iar diagnosticul final a confirmat gravitatea situației. În perioada următoare, Victor trebuie să urmeze 30 de ședințe de radioterapie, alături de monitorizare medicală continuă și recuperare neurologică pe termen lung. Costurile acestei etape se ridică la aproximativ 35.000 de euro, sumă care depășește cu mult posibilitățile familiei.
Cazul lui Victor este susținut de Asociația Salvează o inimă, care a demarat o campanie de strângere de fonduri pentru a-i oferi șansa de a continua tratamentul.
„Nu vorbim doar despre un pacient, ci despre un tată tânăr și o familie care luptă să rămână împreună. Fără sprijin, timpul devine cel mai mare dușman. Cu ajutorul comunității, timpul poate deveni o șansă”, afirmă Vlad Plăcintă, președintele asociației.
Dincolo de cifre și diagnostice, povestea lui Victor este una profund umană. Soția sa, aflată în concediu de maternitate, spune că întreaga lor viață este acum organizată în jurul tratamentelor și recuperării. „Nu cerem imposibilul. Cerem doar timp. Timp ca Victor să fie tatăl copilului nostru, timp ca familia noastră să rămână întreagă”, mărturisește ea.

Cum se poate oferi sprijin?
Sprijinul pentru Victor Savitchi poate fi oferit prin donații directe sau prin redirecționarea a 3,5% din impozitul pe venit (FORMULARUL 230) către Asociația „Salvează o Inimă”.
Asociația „Salvează o Inimă”
Cod fiscal: 31015982
Cont RON: RO94RNCB0041182104010001
Cont EURO: RO67RNCB0041182104010002
Banca: BCR
SWIFT/BIC: RNCBROBUXXX
Mențiune plată: Victor Savitchi
Donații online și informații complete despre caz: https://salveazaoinima.ro/victor-savitchi/
Subiecte asemanatoare
Salariul minim ar putea trece printr-o schimbare importantă în următorii ani
Ce se întâmplă cu transferul dosarului de pensie și cine asigură plata în această perioadă
Ce se întâmplă la centrala Cernavodă în timp ce producția de energie se schimbă
Reducerea gradului de handicap și pașii mai puțin știuți care pot schimba totul
Pensii și salarii în așteptare Ce semnal transmite Băsescu înainte de deciziile Guvernului
Pensii recalculate și reguli neașteptate pentru sumele primite în plus sau în minus
Ce se poate întâmpla când copacii dispar de pe străzi fără documente
Cernavodă revine în prim-plan după o perioadă dificilă pentru energie
Accident feroviar în Suceava și manevrele care au schimbat cursul unei zile obișnuite
Mesajul RO-Alert ajunge în Brăila și Galați și stârnește neliniște printre locuitori
Marian Neacșu anunță măsuri speciale după evenimentele din Europa
Alertă de poluare în Iași. Valori alarmante la Tomești și Ungheni!
Zece oferte pentru supervizarea mega-spitalului din Piatra-Neamț
Centura Iași Est, îngropată în greșeli și hârtii
Alertă medicala la Iași! Explozie de mușcături de animale și val de viroze!
Începe asaltul final la șefia școlilor ieșene
România, în genunchi sub povara datoriilor! 150 de miliarde de lei deficit și 60 de miliarde aruncate doar pe dobânzi!
Drona care a survolat Iașul, un mister învăluit în secrete militare!
Urșii au invadat Vasluiul! 10 animale au fost identificate
Bancul Zilei
Horoscopul zilei de miercuri, 11 noiembrie 2026
Băncile comerciale, îndemnate să împrumute statul
Explozie de deținuți, la Iași! Grad de ocupare aproape dublu față de capacitatea normală
Candidați respinși cu punctaje de 1,60 și 2,66, la concursul pentru șefia școlilor din Iași!
Ursul, tot mai aproape de Iași! Animalul, semnalat la Dobrovăț, după alerta din Vaslui
Autostrada A8, uitată de noul ministru al Transporturilor!
Roșu pe harta agriculturii ieșene. Sateliții au semnalat probleme pe 757 de hectare!
Liberalii cer Guvernului să blocheze numirea lui Florin Boca în funcția de prefect de Iași
2,02 lei/kWh pentru ieșeni. Vine o iarnă cu facturi uriașe la energie electrică!
Sesizările privind gravidele minore au crescut cu 30% la Iași
Elevii Școlii „B.P. Hasdeu” din Iași au spus NU bullyingului
Ieșenii cu apartamente scumpe și mașini de lux, în vizorul ANAF!
Autostrada A7 Bacău – Pașcani se apropie de un nou prag!
Lovitură uriașă pentru 16 comune din Iași. PSD vrea să le desființeze prin comasare
Un sucevean s-a plâns că a muncit la construirea bisericii, dar nu a primit medalie! Ce i-a transmis ÎPS Calinic
Clubul Primăriei, depunctat și cu interdicție la transferuri doi ani!
Ioan Nani pleacă de la Antibiotice!
Noi succese naţionale în gimnastica ritmică ieşeană
USR și-a ales echipa: Miruță, Buzoianu și Barna, în prima linie
Moment istoric la IBCV Iași. Au fost realizate primele intervenții în noua sală hibridă
UAIC deschide robinetul burselor! Mii de studenți primesc sprijin financiar, iar doctoranzii vor avea până la 3.700 lei lunar
Alertă la Chișinău! Moldovenii din Diaspora, chemați acasă în caz de război
Bolojan taie punțile cu PSD și își avertizează adversarii din PNL
Ploile au ruinat lucrările pe Autostrada Moldovei! Deschiderea din decembrie, incertă!
Miticilor, luați exemplu de la politicienii basarabeni!
Peste 1,2 miliarde de lei pentru trenul metropolitan!
România și Republica Moldova își unesc forțele militare!
SANITAS cere majorări salariale în 2027 și eliminarea restricțiilor impuse de Guvernul Bolojan
Meci de foc pentru USV CSM Iași. Deplasare decisivă la Târgu Secuiesc
Vin reformele PSD!
Scandal pe banii românilor! AUR îl ia la țintă pe ministrul finanțelor
A apărut primul candidat respins la interviurile pentru funcțiile de director de școli!
Ieșenii cu apartamente scumpe și mașini de lux, în vizorul ANAF!
Autostrada A7 Bacău – Pașcani se apropie de un nou prag!
Lovitură uriașă pentru 16 comune din Iași. PSD vrea să le desființeze prin comasare
Note uriașe la concursul pentru directorii școlilor din Iași!
Halloween cu mistere și legende în Iași! Tramvaiul Cafenea se transformă într-o atracție înfricoșătoare
PSD aruncă bomba cifrelor și acuză austeritatea lui Bolojan
Bolojan, avertisment dur pentru noul guvern: „Dacă se ratează și 2027, tabloul nu va fi bun!”
Un liceu din Iași își schimbă programa după cerințele angajatorilor