Pilot scos din avion înainte de decolare după ce a fost depistat sub influența alcoolului
Pilot scos din avion înainte de decolare după ce a fost depistat sub influența alcoolului

Autoritatea canadiană de transport a solicitat companiei Air India să investigheze un incident în care un pilot a fost scos dintr-un avion chiar înainte de decolare, după ce s-a constatat că se afla sub influenţa alcoolului, a declarat pentru Reuters o persoană familiarizată cu situaţia, scrie news.ro.
Două teste cu etilotestul efectuate de poliţia canadiană pe Aeroportul Internaţional Vancouver au arătat că pilotul nu era apt pentru serviciu. Transport Canada a calificat incidentul drept ”o chestiune gravă”, într-o scrisoare transmisă companiei Air India, iar autorităţile canadiene ar putea demara acţiuni de aplicare a legii.
Persoana a solicitat anonimatul, nefiind autorizată să discute cu presa. Într-un comunicat emis sâmbătă, Transport Canada a precizat că va colabora cu Air India şi cu autoritatea aeronautică din India pentru a se asigura că sunt luate ”măsuri de urmărire adecvate”.
Air India a confirmat într-un comunicat că zborul din Vancouver către Delhi, programat pe 23 decembrie, a înregistrat o întârziere de ultim moment din cauza incidentului, fiind desemnat un pilot de rezervă pentru operarea cursei. Compania a menţionat că autorităţile canadiene au ridicat obiecţii privind aptitudinea pilotului pentru zbor, fără a oferi alte detalii.
”Pilotul a fost retras temporar din activitatea de zbor pe durata anchetei. Air India aplică o politică de toleranţă zero faţă de orice încălcare a regulilor şi reglementărilor în vigoare”, a transmis compania, adăugând că orice abatere confirmată va atrage sancţiuni disciplinare stricte.
Aeronava implicată a fost un Boeing 777, cu o capacitate de până la 344 de pasageri. Transport Canada a cerut Air India să transmită concluziile investigaţiei şi măsurile luate pentru prevenirea unor incidente similare, până la 26 ianuarie.
Air India se află sub o atenţie sporită după prăbuşirea unui Boeing Dreamliner, pe 12 iunie, accident soldat cu 260 de victime. Autoritatea aeronautică din India a semnalat anterior mai multe deficienţe de siguranţă la companie, care a fost deţinută de stat până în 2022.
În paralel, Direcţia Generală a Aviaţiei Civile din India a transmis recent avertismente către patru piloţi Air India, invocând ”îngrijorări serioase de siguranţă” legate de respectarea reglementărilor şi de luarea deciziilor de către echipajele de zbor.
Reglementările canadiene interzic piloţilor să opereze aeronave în termen de 12 ore de la consumul de alcool, iar încălcarea acestor norme poate duce la sancţiuni judiciare sau administrative, inclusiv amenzi.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
Subiecte asemanatoare
Orașul european unde vin 6,5 milioane de turiști pe an, deși are doar 40.000 de locuitori
Un oraș italian își schimbă numele pentru a atrage mai mulți turiști
Turiștii nu renunță la vacanțe, în ciuda ajustărilor de zbor din zona Golfului
Cătălin Botezatu povestește prin ce a trecut în momentul în care a rămas fără ceasul de 2 milioane de lire sterline: 'M-a lovit. Unul avea un briceag'
Stare de criză în turism! Românii au început să își vândă vacanțele planificate din cauza conflictului din Orientul Mijlociu!
Vacanța de Paște bate la ușă – Hotelierii se întrec în oferte pentru toate buzunarele: cât costă un sejur la mare, munte sau în Delta Dunării
Atenționare de călătorie pentru șoferii care merg în Germania. Avertismentul Ministerului de Externe
Ce insule poți vizita în Grecia? Iată unde poți să-ți petreci concediul în 2026!
Comoara Iranului: cel mai mare diamant roz din lume și tezaurul de miliarde din Teheran