Un vulcan de pe o insulă turistică a intrat în erupție: Coloană de cenușă de 10 kilometri înălțime VIDEO
Un vulcan din estul Indoneziei a erupt din nou vineri, 1 august, aruncând în aer o coloană de cenușă și lavă înaltă de 10 kilometri, la patru săptămâni după o erupție anterioară care a provocat anularea a zeci de zboruri în Bali, relatează AFP.
Situat pe insula turistică Flores, muntele Lewotobi Laki-Laki, care are o altitudine de 1.584 metri, a erupt la ora locală 20:48 (15:48, ora României), a declarat agenția națională de vulcanologie într-un comunicat, precizând că înălțimea norului de cenușă „a fost măsurată la aproximativ 10.000 de metri deasupra vârfului”.
Erupția a fost declanșată de o acumulare de gaze în ultimele săptămâni, a explicat șeful agenției, Muhammad Wafid, într-un comunicat.
El a avertizat, de asemenea, asupra posibilității, în cazul unor ploi puternice, producerii de lahare - curgeri de noroi sau resturi compuse din materiale vulcanice, deosebit de periculoase pentru comunitățile situate în apropierea râurilor.
Până în prezent nu au fost înregistrate pagube sau victime.
Turistii și populația locală au primit instrucțiuni să evite orice activitate pe o rază de 6 km în jurul vulcanului, a precizat Wafid.
Fotografii distribuite de agenția geologică indoneziană arată un fulger vulcanic la vârful norului de fum.
După erupția de vineri, niciun zbor nu a fost deocamdată amânat sau anulat.
Laki-Laki, care înseamnă „bărbat” în indoneziană, este alăturat unui alt vulcan mai calm, dar mai înalt, cu o altitudine de 1.703 metri, Perempuan, care înseamnă „femeie”.
Indonezia, un vast arhipelag, se confruntă cu activitate seismică și vulcanică frecventă datorită poziționării sale pe „Cercul de Foc” al Pacificului.
Subiecte asemanatoare
Tot mai mulți români aleg circuitele în China de la Exact Tours
Cele mai spectaculoase 5 drumuri din România pentru un road trip
50.000 de turiști sunt așteptați pe litoral de Rusalii
Vacanța pe vas de croazieră: 5 motive să o alegi
Vacanța de Paște, mult-așteptată de românii cu dor-de-ducă! Pe unde și-au rezervat sejururi?
Orașul european unde vin 6,5 milioane de turiști pe an, deși are doar 40.000 de locuitori
Un oraș italian își schimbă numele pentru a atrage mai mulți turiști
Turiștii nu renunță la vacanțe, în ciuda ajustărilor de zbor din zona Golfului
Cătălin Botezatu povestește prin ce a trecut în momentul în care a rămas fără ceasul de 2 milioane de lire sterline: 'M-a lovit. Unul avea un briceag'
Stare de criză în turism! Românii au început să își vândă vacanțele planificate din cauza conflictului din Orientul Mijlociu!