A murit criticul de artă Constantin Prut
Criticul şi istoricul de artă Constantin Prut a murit la vârsta de 82 de ani, anunţă Uniunea Artiştilor Plastici din România. A format numeroase generaţii de artişti, studenţi şi iubitori de artă, a căror recunoştinţă şi respect îl vor însoţi pe drumul spre eternitate.
Născut pe 9 mai 1940, la Ştefăneşti, Botoşani, Constantin Prut a absolvit în 1970 Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”din Bucureşti, secţia Istoria şi Teoria Artei, iar în anul 1988 a obţinut titlul ştiinţific de doctor în Istoria Artei la Universitatea din Bucureşti.
A urmat o lungă perioadă în care a lucrat ca redactor la revista „Contemporanul” şi apoi la „Revue Roumaine”.
A desfăşurat de asemenea o bogată activitate academică în calitate de profesor de Istoria Artei la Universitatea „Mihai Eminescu” din Bacău, la Universitatea din Bucureşti, la Academia de Arte „Luceafărul” din Bucureşti, la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iaşi şi apoi la Facultatea de Arte Plastice din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara.
Dintre numeroasele lucrări publicate de-a lungul unei impresionante cariere sunt menţionate: „Fantasticul în arta populară românească” (1972), „Calea rătăcită. O privire asupra artei populare româneşti” (1991 şi 2007), „Ion Murariu. Lirism, naraţie, expresie” (1999), „Regele Bronz. Monografie Peţer Jecza” (2007).
Lucrarea care l-a impus însă în conştiinţa cititorilor pasionaţi de artă a fost „Dicţionar de artă modernă şi contemporană”, o lucrare fundamentală, unică în literatura de specialitate din România. Prima ediţie a apărut în 1982, după exact 20 de ani văzând lumina tiparului şi a doua ediţie, îmbogăţită cu peste 1.000 de noi articole şi peste 600 de ilustraţii color şi alb-negru.
Subiecte asemanatoare
Arta imersivă este marele subiect al anului 2026
„Danaida” lui Brâncuși, vândută cu 107,6 milioane de dolari la New York
„Dincolo de Europa”, o tentație pentru pasionații de călătorii
Unde îți înscrii copilul la lecții de germană (A1 sau A2) în Suceava?
România participă la Târgul internațional de carte pentru copii de la Bologna
Ce poți face în acest weekend la Iași? Ghidul complet al evenimentelor, realizat de „Ziarul de Iași” De Andreea POPA vineri, 27 martie 2026, 03:32 4 MIN Ce poți face în acest weekend la Iași? Ghidul complet al evenimentelor, realizat de „Ziarul de I
VIDEO Angela Similea rupe tăcerea după scandalul cu Distrigaz: 'Mă regăsesc într-o postură inedită'. Mesaj amplu după campania care a stârnit reacții în lanț
Chuck Norris a murit: Celebrul actor fusese internat de urgență în spital
O româncă, premiată cu Oscar. Cine este Natalie Musteață
Oscar 2026. Lista completă a câștigătorilor. Unul dintre filme a făcut istorie
Opera Națională Română din Iași pune astăzi în vânzare biletele de intrare la spectacolele lunii viitoare
Iașul dă lovitura verii! Finalista de la Roland Garros vine la Iași Open!
Adevăratele războaie politice încep vineri!
Piața a ignorat gâlceava politică
Accident grav la Mircești, cu trei persoane implicate
5 trucuri simple care te ajută să fii mereu elegantă
Vești neașteptate despre vaccinul anti-COVID: ar putea reduce riscul de moarte cardiovasculară
Pedepse de până la 12 ani de închisoare pentru abuzatorii de minori
Vin banii! 85,5 milioane de euro pentru Operă și Cucuteni!
Alertă! Evaluarea Națională și Bacalaureatul, sub amenințarea protestelor profesorilor
Centura Bacăului, închisă complet din 15 iulie!
Peste 110 milioane de lei pentru victimele comunismului din Iași
Explozie de gaze urmată de incendiu într-o locuință din Iași
Filmul „De capul nostru”, premiat la Berlinale, ajunge la Iași
Criză de bilete de tratament la Iași: 74 de locuri la 2.506 cereri
Mașina pe firmă, dar condusă de soț, soție sau copil: Ce trebuie să știi din punct de vedere legal
Peste 15.000 de fermieri din Iași ar putea amâna ratele
Senzațional! Elevii de la Liceul de Informatică, printre cei mai buni tineri cercetători din lume
Rețeta zilei -- Sarmale de post cu gust de vară
Câștigătorii Concursului Național de Povești „Ion Creangă”
SCANDAL! Peste 8.000 de profesori protestează în fața Guvernului
„Metroul de suprafață” al Iașului intră în linie dreaptă spre finanțare europeană!
Weekend plin la Iași: ce poți face pe 13 și 14 iunie
Iașul pregătește piloți de drone pentru firme și administrație
Președintele Israelului, Isaac Herzog, vine la Iași, la Marșul Vieții
Un nou centru pentru vârstnici, la Miroslava
Iașul, în centrul atenției mondiale după câștigarea prestigiosului „Măr de Aur”
Ordin de începere a lucrărilor pe două tronsoane din autostrada Iașului!
Tinerii, plătiți regește pentru a rămâne în țară!
IRO Iași elimină programările telefonice pentru mamografii
„Mai tare decât viața și decât moartea” sau iubirea fotbal
Moartea rezidentului de la Floreasca redeschide tema fentanylului
GALERIE FOTO -- Copiii au schimbat serbarea de final cu o șezătoare, la Școala Elite
Bolile de inimă ucid de trei ori mai mulți români decât cancerul!
Contradicții privind drona care a explodat în Republica Moldova
România atacă din nou Cartea Recordurilor
Declarație explozivă de la Moscova, în privința unirii Republicii Moldova cu România
Facilități pentru persoanele cu deficienţe de auz şi vorbire, la 112
Se schimbă modul de plată al angajaților din spitalele publice
Începe Campionatul Mondial de Fotbal 2026! Programul complet
Amendă istorică pentru bănci. 710 milioane de euro în dosarul ROBOR
A8 nu se va termina în câmp! Se pregătesc investiții uriașe după podul de la Ungheni
Alertă de la Washington! SUA avertizează că războiul din Ucraina ar putea escalada
Ce a decis Guvernul pentru viitorul an școlar
Poli Iași, curtată de trei potențiali investitori
Se schimbă regulile pentru directorii școlilor din Iași
„Metroul de suprafață” al Iașului intră în linie dreaptă spre finanțare europeană!
Se schimbă inima Iașului! Buldozerele intră în Piața Unirii după decenii de degradare
Weekend plin la Iași: ce poți face pe 13 și 14 iunie
IPS Teofan preia Mitropolia Basarabiei!
Iașul proprietarilor se stinge
Invatamant
Senzațional! Elevii de la Liceul de Informatică, printre cei mai buni tineri cercetători din lume
SCANDAL! Peste 8.000 de profesori protestează în fața Guvernului
Atenție! Capcanele care fură puncte la Evaluarea Națională
Ministerul Educației introduce cel mai dificil Bacalaureat din ultimele decenii!
Aproape 10.000 de locuri la creșele și grădinițele din Iași
O elevă din Târgu Frumos, cea mai bună din județ la CampioMATE
Lifestyle
5 trucuri simple care te ajută să fii mereu elegantă
Filmul „De capul nostru”, premiat la Berlinale, ajunge la Iași
Mașina pe firmă, dar condusă de soț, soție sau copil: Ce trebuie să știi din punct de vedere legal
Rețeta zilei -- Sarmale de post cu gust de vară