László Krasznahorkai, marele laureat al Nobelului pentru Literatură. Mircea Cărtărescu, rival apropiat până în ultima clipă

* scriitorul maghiar László Krasznahorkai a obținut Premiul Nobel pentru Literatură în 2025 * printre favoriți figura și românul Mircea Cărtărescu, al cărui nume a plutit în ecoul speculațiilor până la momentul anunțului

Academia Suedeză a anunțat: László Krasznahorkai este laureatul Premiului Nobel pentru Literatură pe 2025 “pentru opera sa convingătoare și vizionară care, în mijlocul terorii apocaliptice, reafirmă puterea artei”. Această decizie nu este doar o distincție literară — este un gest simbolic: arta biruie spaimele ce par să amenințe societatea; cuvântul apare ca lumina care refuză negura. Krasznahorkai nu este un autor facil — el construiește universuri unde întunericul și absurditatea stau la capătul unei tensiuni poetice ce refuză compromisuri.

Cine este László Krasznahorkai și ce-l recomandă spre eternitate

Născut în 1954 la Gyula, în sud-estul Ungariei, aproape de frontiera cu România, Krasznahorkai și-a croșetat un drum literar singular. Influențat de tradiția literară central-europeană — care traversează Kafka, Thomas Bernhard și alți vizionari — el se mișcă într-un registru unde grotescul, melancolia și absurdul se împletesc în fraze lungi, uneori monologice, aproape hipnotice. Romanul său emblematic, Sátántangó (publicat în 1985), a redat tabloul unei comunități rurale abandonate, prăbușite sub greutatea nemișcării și a speranței rănite — un loc în care timpul pare să întârzie și personajele sunt încercate de propria lor condiție. Adaptat la cinema de regizorul Béla Tarr, romanul a devenit și un „film-catedrală” al existenței suspendate. Pe lângă Sátántangó, Krasznahorkai a scris: Az ellenállás melankóliája (Melancolia rezistenței), Háború és háború (Război și război) și multe altele. Juriul Nobel i-a recunoscut „voința artei” de a persista „în mijlocul terorii apocaliptice” — un compliment care subliniază nu doar duritatea viziunii sale, ci și o credință adâncă că poezia limbajului poate fi act de rezistență. Este al doilea scriitor maghiar care primește Nobelul după Imre Kertész (2002), ceea ce reconfirmă faptul că spațiul literar al Europei Centrale și de Est continuă să fie teren fertil pentru voci care supun lumii o privire de adâncime — uneori ostilă, uneori compătimitoare, dar mereu indispensabilă. Scoate în prim-plan sensibilitatea ca forță morală în vremuri marcate de anxietate — pentru că autenticitatea nu se vinde, ci se păstrează în cruciadele individuale ale limbajului.

Clara DIMA