Planul de redresare pentru CFR Marfă propus împreună cu CITR a fost omologat. Reechilibrarea companiei intră în linie dreptă.
București, 12 martie 2020 – Planul de redresare prin concordat preventiv al CFR Marfă a fost omologat astăzi de către judecătorul sindic, după aprobarea de către creditorii care dețin peste 75% din totalul creanțelor, conform prevederilor legale.
CFR Marfă a parcurs deja în mod accelerat primele etape premergătoare restructurării datorită experienței și eforturilor echipei multidisciplinare a CITR, o companie Impetum Group. Cei 20 de ani de experiență ai administratorului concordatar au facilitat depunerea în mai puțin de 30 de zile a planului de redresare, efectuarea negocierilor cu creditorii și omologarea planului.
Planul de redresare prevede eficientizarea companiei, astfel încât să genereze profit operațional din cel de-al doilea an al derulării procedurii de concordat preventiv și obținerea de venituri prin valorificarea și darea în plată a unor active, cu scopul capitalizării sale și al achitării creanțelor.
Planul de redresare aprobat se bazează pe analiza activității curente a societății, respectiv a raportului dintre activele aflate în patrimoniul CFR Marfă S.A., inclusiv din perspectiva gradului de utilizare a acestora, și datoriile înscrise în evidențele contabile. „Accesarea concordatului preventiv a luat în considerare încă de la început și contextul iminentei decizii a Comisiei Europene cu privire la recuperarea ajutorului de stat acordat CFR Marfă de către Statul Român, chiar dacă nu era cunoscut cuantumul sumei datorate. Omologarea concordatului preventiv creează contextul favorabil redresării CFR Marfă și deblochează relațiile sale cu partenerii de business. Înțelegem provocările operatorului feroviar și suntem pregătiți să folosim experiența noastră și toate instrumentele juridice în beneficiul restructurării CFR Marfă.”, a declarat Aurel Podariu, Senior Partner CITR.
Analiza realizată prin planul de concordat arată că activul societății este mult superior pasivului, chiar în condițiile în care societatea trebuie să acopere integral ajutorul de stat. Astfel, datoriile totale ale companiei, luând în calcul chiar și decizia Comisiei, sunt mult sub activul companiei care este de 5,1 miliarde de lei, așa cum arată evidențele contabile și evaluările avute în vedere la depunerea planului concordatar. În plus, conform comunicărilor oficiale ale Comisiei Europene, se pot depune inclusiv cereri de acceptare a recuperării prin mijloace alternative, cum ar fi recuperarea în natură sau compensarea creanțelor ajutor de stat cu creditele existente deținute de beneficiarul ajutorului de stat. Analizăm, așadar, și formularea unor astfel de cereri către Comisie, iar cadrul instituit de procedura de concordat poate favoriza acceptarea acestora.
Următorul pas în procedură este implementarea planului de redresare omologat de către judecătorul sindic. Suntem optimiști și credem în posibilitatea de redresare a CFR Marfă, societatea împreună cu administratorul concordatar urmând să propună măsuri alternative de recuperare și a ajutorului de stat, cu păstrarea activității într-o structură mai suplă, măsuri care să fie agreate cu Comisia Europeană și pentru care există cadru legal.
Contact de presă: Ana Ilinca Macri, Corporate Communication Manager CITR, ilinca.macri@citr.ro
https://www.citr.ro/ https://sales.citr.ro/ https://impetumgroup.com/
Subiecte asemanatoare
Instituțiile financiare ocolesc titlurile de stat românești
Scăderea inflației nu a influențat parcursul leului
Colete pierdute, vândute la kilogram, la Iași
Lipsă de interes pentru titlurile de stat românești
Fermierii români, cu spatele la zid. Costul unui hectar a ajuns la 5.000 de lei!
Pilonul II a ajuns la 246,8 miliarde de lei!
Firmele din România, îngropate în datorii: 77,6 miliarde de lei restanțe la stat!
Dobânzile cresc la nivel mondial
Euro a scăzut în trei ședințe cu 0,6 bani
Comunicat de presă Începe proiectul „Educație europeană în şcolile din Republica Moldova: modele de bune practici în sprijinul conectării tinerilor la reţele educaţionale europene - EDU-LINK MD”, cu finanţare de la Departamentul pentru Relaţia cu Republica
Euro s-a retras spre 4,255 lei
Romică Țociu și Cornel Palade vin la Iași cu „Comedie la MAXIM!”
Ți-a lovit cineva mașina în parcare și a plecat: ce opțiuni ai fără CASCO?
De ce sunt spălătoriile tunel alegerea ideală pentru trafic intens? Ghid practic pentru antreprenori
De ce nu toate procedurile unei clinici private sunt automat decontate?
Iașul, printre orașele vizate de noul sistem de transport feroviar
Cristina Trăilă, cinci ore de audieri la DNA Iaşi
Umbrărescu și-a dus armata de 5.500 de muncitori pe A7 Bacău–Pașcani!
Vaccin gripal gratuit și pentru cei neasigurați
415 elemente de muniție neexplodată, distruse la Avântu
IULIUS cumpără clădirea de 11 niveluri din Podu Roș. Palas își întinde polul de business
Spitalul de Recuperare din Iași își face propria energie. Investiție de peste 2 milioane de lei
Iașul, pe harta marilor orașe ale lumii!
Dezastru la CSM Iași 2020! Clubul, lovit cu sancțiuni de FRH: 2 ani fără transferuri și 4 puncte pierdute
În Iași, 367 de clase au fost umflate peste limita legală. Mii de elevi învață în colective supraaglomerate
Se caută zeci de judecători pentru instanțele ieșene!
Accidentele cu trotinete au explodat: 73 de cazuri în doar 6 luni din acest an
50.000 de burse la Iași. Elevii ar putea primi bani și în vacanțe
A sunat după ambulanţă şi a venit cu geamantanul la UPU
Adolescenții din Iași intră la detox digital prin artă
Ada Milea și Bere Gratis, trei zile pe Lăpușneanu, la Iași
Cu trenul de la Iași la București, din octombrie, în doar 5 ore și jumătate!
Handbal, Liga Florilor. Greu să câștigi cu doar nouă jucătoare de câmp
Autostrada Târgu Frumos – Lețcani a devenit veriga slabă din SAFE!
Au fost stabilite primele două variante de traseu pentru monorail
Absențele de la grădiniță pot costa o familie din Iași 265 de lei
,,PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!" Comuna Victoria, județul Iași, anunță finalizarea proiectul „Centru de zi de asistență și recuperare pentru persoane vârstnice din comuna Victoria, județul Iași” finanțat prin Planul Național de Redresa
Mitropolitul Teofan deschide anul școlar în două locuri din Iași
AUR european pentru trei canotoare de la CSM Iași
Premierul Moldovei: „Statul nostru nu își poate plăti facturile”
Funkenstein - guvern de conjunctură, partid de strânsură
GALERIE FOTO -- Prima zi de școală la Iași: emoții și planuri noi
Goluri, bare şi speranţă
Rus arestat în România, după ce ar fi filmat baze militare și obiective strategice
Colegiul „Băncilă” începe anul cu instrumente de 150.000 lei
Primăriile, spitalele și universitățile pot primi finanțare 100% pentru panouri și baterii
7 rețete de toamnă care revin în bucătării în fiecare an
Alertă extremă în Nord-Estul României! Țintă aeriană detectată lângă Roman. Două F-18 au decolat. Aeroportul Iași, zboruri suspendate
USV Iași, remiză albă la Onești
România primește una dintre cele mai dure note posibile la testele PISA
Aeroportul Iași își schimbă fluxurile pentru pelerinii hasidici: 47 de curse și zone speciale în trei terminale
Autostrada Moldovei ar putea ajunge în Suceava în 2027. UMB promite deschidere până la Dolhasca
Apartamente tot mai scumpe în Iași, cumpărători tot mai puțini
Cu trenul de la Iași la București, din octombrie, în doar 5 ore și jumătate!
Eșec total! Legea salarizării unitare s-a prăbușit
Handbal, Liga Florilor. Greu să câștigi cu doar nouă jucătoare de câmp
Nicușor Dan, vizită la Chișinău de Ziua Independenței Republicii Moldova
România intră în septembrie cu miza formării unui nou Guvern
Autostrada Târgu Frumos – Lețcani a devenit veriga slabă din SAFE!
AUR cere alegeri anticipate și îl indică pe Nicușor Dan drept principalul obstacol
Au fost stabilite primele două variante de traseu pentru monorail
Moldova
Romică Țociu și Cornel Palade vin la Iași cu „Comedie la MAXIM!”
Iașul, printre orașele vizate de noul sistem de transport feroviar
Cristina Trăilă, cinci ore de audieri la DNA Iaşi
Umbrărescu și-a dus armata de 5.500 de muncitori pe A7 Bacău–Pașcani!
415 elemente de muniție neexplodată, distruse la Avântu
IULIUS cumpără clădirea de 11 niveluri din Podu Roș. Palas își întinde polul de business
Politica
Deputatul Marius Budăi lansează un atac extrem de dur la adresa Guvernului
Grindeanu, despre Bolojan: „Am fost, cu toții, victimele obsesiei unui contabil de CAP”
AUR spulberă PSD și PNL în cel mai nou sondaj! Aproape 40% din electorat ar vota partidul lui George Simion
Circ în Parlament. PNL și USR boicotează ședințele, după ce PSD-AUR-SOS le-a luat funcțiile din conducere
Război total pe spitalele Iașului! Rogobete îl acuză pe Alexe că a „umflat” cu 147% costurile pentru IRMCV
AUR cere alegeri anticipate și îl indică pe Nicușor Dan drept principalul obstacol
Ultima Ora