Autostrada Iaşi - Târgu Mureş, posibilă după 2023
După o lungă perioadă în care moldovenii aşteptau cu sufletul la gură o veste bună despre autostrada Iaşi-Târgu Mureş, tehnocratul Dan-Marian Costescu taie în carne vie, recunoscând că acest tronson de drum va putea fi realizat de abia după 2023.
Potrivit unei interpelări adresate de uneperistul Gheorghe Emacu noului ministru al transporturilor, cu privire la realizarea mult-râvnitei autostrăzi care să lege Moldova de Vestul ţării, se comunică faptul că tronsonul va fi realizat etapizat, aşa cum prevede Master Planul General de Transport, deşi unii parlamentari din aripa dreptei s-au lăudat că tehnocraţii lui Cioloş vor grăbi lucrurile. „Având în vedere prioritizarea sectoarelor de autostradă Târgu Neamţ- Iaşi-Ungheni şi Târgu Mureş- Târgu Neamţ, acestea se vor implementa etapizat.(...) Pentru primul sector (Târgu Neamţ- Iaşi-Ungheni-n.r.) valoarea estimată a studiului de fezabilitate este de 42,02 milioane de euro cu TVA, pentru acest proiect licitaţia urmând să se demareze în anul 2016”, se arată în răspunsul tehnocratului Marian Costescu.
În ceea ce priveşte refacerea documentaţiei tehnice pentru cel de-al doilea tronson, Târgu Mureş-Târgu Neamţ, este nevoie de o finanţare de 109,46 de milioane de euro. Până aici nu este nimic în neregulă, însă abia la sfârşitul răspunsului înaintat către uneperistul Gheorghe Emacu ministrul Transporturilor aruncă bomba: „Conform Master Planului General de Transport, licitaţia va demara în anul 2021 şi va dura doi ani”, încheie Marian Costescu.
Citeşte şi „Ateii lui Cioloş” au condamnat Moldova
Iată cum minciuna lansată de Cabinetul Cioloş în spaţiul public, care pretindea că „va face din autostrada Iaşi-Târgu Mureş o prioritate” iese la iveală, adevărul fiind că actualul minister al Transporturilor merge exact pe schema de investiţii în infrastructură propusă de Ioan Rus. Astfel, moldovenilor li se comunică faptul că prima parte a studiilor de fezabilitate va fi gata în 2016, iar a doua în anul 2032, însă nimeni nu are curajul să scrie negru pe alb când se va da drumul la execuţia acestei autostrăzi. În aceste condiţii, coşmarul moldovenilor de a avea autostradă după 2023 devine tot mai real!
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
Subiecte asemanatoare
Noaptea minții! Guvernul Bolojan desființează ISTIS, institutul care testează orice sămânță care ajunge la fermieri. Dispariția organismului va duce la interzicerea soiurilor românești de cereale, legume și fructe și invadarea de produse modificate genetic
Pentru români nu sunt bani, pentru Ucraina – încă 4,4 miliarde de euro
Viorel Patrichi: Un scor penibil pentru Primăria București
Întrebare-cheie pentru coaliție: se aşteaptă Ciprian Ciucu la o atitudine a PSD mai cooperantă cu PNL, după rezultatele alegerilor parțiale?
Obiectivul comun al SUA și al Rusiei, în viziunea lui CTP: Ambele vor dispariția Uniunii Europene
Mircea Dinescu îl corectează pe Nicușor Dan: „Trăim mai prost decât anul trecut. Dar trăim mult mai bine decât anul viitor”
Cine e Ciprian Ciucu, noul primar al Capitalei
Reorganizarea națională pe hârtie, improvizație pe teren: marea reformă a companiilor de stat


