România a început 'Operațiunea Marea Răzbunare' împotriva Austriei, pentru blocajul Schengen

22

Dimensiune font:

| 13-03-2024 12:35

Austria blochează România la poarta Schengen și se opune aderării terestre a țării noastre. Șeful ANPC, Horia Constantinescu, a explicat că, după ce a văzut cum ”am fost scoși la tablă de mai marii Europei” a trimis inspectorii ANPC peste benzinăriile OMV-Petrom, pentru că a vrut să vadă exemplul de bune practici ale austriecilor. Inspectorii au verificat 197 de benzinării, iar 11 dintre acestea au fost direct închise, pentru restul s-au dispus amezni usturătoare.

”În ultimele 2 zile, ANPC a desfășurat ample acțiuni de control vizând benzinăriile OMV, fie prin intermediul stațiilor asociate Petrom-OMV. S-au defășurat câteva sute de acțiuni de control, urmând a fi centralizate în umătoarele zile.

În momentul în care am văzut că am fost scoși la tablă de statele puternice din Europa și ni s-a explicat de ce nu ne putem noi califica pentru etapa următoare sau de ce suntem corigenți la diverse materii. Așadar, ne-am luat pixurile și carnețelele și am mers la cei care ne explică de ce nu suntem noi potriviți cu Europa să ne arate cum trebuie făcute lucrurile. Mare surpriză, ajungând la aceste benzinării am găsit o grămadă de nereguli.

Pompele de benzină ar trebui să fie funcționale în parametri de 100%, conform așteptărilor fiecăruia dintre consumatori, numai că iei pistolul îți dai seama fie că ăsta curge, fie că nu funcționează așa cum ar trebui, fie că nu au elementul de plastic care face să nu intre cu totul în rezervor. Toate lucrurile acestea te duc cu gândul la ideea că noi am primit pe teritoriul României pompe second-hand sau pompe de o calitate inferioară, alta decât cele ale operatorului economic, acolo unde el respectă țara respectivă.

După ce am trecut de această etapă, ne-am dat seama că ne-am murdărit pe pantofi în bălțile de combustibil. Nu neapărat că ne fură cineva, dar nici nu ne tratează cu respect. Câțiva militrii sunt, dar dacă-i înmulțim cu milioanele de utilizatori în fiecare lună, vedem că este o cantitate foarte mare. Acum înțelegem de ce vor ei să exploateze resursele naturale din România, pentru că ei au convingerea că o parte din combustibilul aflat în pământ este al lor. Vom trimite o adresă către Garda de Mediu pentru că dacă noi tolerăm un astfel de impact asupra mediului, înmulțit cu numărul de stații, mai avem puțin și o să concurăm cu Qatarul, având mai multă benzină scursă în pământ.”, a spus Horia Constantinescu.

Ce nereguli a descoperit ANPC la stațiile OMV Petrom

Principalele abateri constatate au fost:

- lipsa etichetelor de preţ ale produselor de la raft, folosirea unor agregate frigorifice neigienizate, cu insecte moarte, acumulări de praf, impurităţi şi gheaţă

- utilizarea unor pompe de carburant cu canelele (pistol de alimentare) cu zone depreciate, cu grad avansat de uzură şi rugină sau murdare, folosirea unor manometre fără verificare metrologică, comercializarea unor produse neetichetate - fără elemente de identificare folosirea unor maşini de gheaţă neigienizate, scoase din uz

- nerespectarea temperaturii de păstrare a produselor recomandată de producător, neconcordanţe între preţul afişat la raft şi cel perceput la casa de marcat, comercializarea unor produse cu data limită de consum depăşită, comercializarea unor produse alimentare vrac, fără a fi însoţite de data deschiderii, comercializarea unor produse culinare finite pentru care nu s-au prezentat fişe de producţie

- comercializarea unor jucării care nu erau însoţite de informaţii privind elementele de identificare

- vârsta utilizatorilor sau avertismente legate de utilizare, comercializarea unor echipamente electrice pentru care nu era afişată taxa de timbru verde

- nerespectarea regimului promoţiilor

- utilizarea unor echipamente de gătire neigienizate sau cu un grad avansat de uzură, folosirea unor ceşti neigienizate, cu urme de produs, utilizarea unor produse cu stare termică schimbată, folosirea unor ustensile neprofesionale în bucătărie şi a unor coşuri de gunoi fără capac.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
CNC PLASMA FENCE  SRL  a demarat in luna aprilie  2024 implementarea proiectului cu titlul “Performanta si dezvoltare in activitatea curenta
10/05/2024 10:34

 CNC PLASMA FENCE  SRL  a demarat in luna aprilie  2024 implementarea proiectului cu titlul “Performanta si dezvoltare in activitatea curenta 

Dezastru pentru pensionarii din România, anticipat de specialiști. Adio majorări!
09/05/2024 13:34

Comunicat devastator trimis de Ministerul Finantelor. Datoria publică a trecut de 52% din PIB, ceea ce inseamnă că pensiile si salariile romanilor ar putea fi inghetate in perioada următoare. Desi legea sp ...

COMUNICAT ÎNCHEIERE PROIECT  „CONSTRUIRE PAVILION PENTRU ACTIVITĂȚI ȘCOLARE ÎN AER LIBER, ÎNFIINȚARE ȘI DOTARE LABORATOARE ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1, TAMAȘI”
09/05/2024 09:00

COMUNICAT ÎNCHEIERE PROIECT   „CONSTRUIRE PAVILION PENTRU ACTIVITĂTI SCOLARE ÎN AER LIBER, ÎNFIINTARE SI DOTARE LABORATOARE SCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1, TAMASI”  

Comisia Europeană spulberă piața muncii din România: Deficit de competențe și muncă la negru, șomaj prea mare!
08/05/2024 19:48

Factorii care explică şomajul de lungă durată in Romania includ deficitul de competenţe şi o pondere semnificativă a muncii la negru, care era estimată la 1,4 milioane de persoane, arată o analiză de ...

 România, loc fruntaș la producția de ouă în Europa
08/05/2024 15:31

Potrivit unui raport Eurostat, Romania este una dintre tările cu cel mai mare număr de găini ouătoare din Uniunea Europeană. În 2022, Romania detinea peste 38,7 milioane de găini ouătoare, clasand ...

Vin banii pentru crescătorii de animale
08/05/2024 13:17

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) efectuează plata ajutorului de stat in sectorul creşterii animalelor (ameliorare rase), solicitat prin cererile de plată aferente serviciilor p ...

Scade interesul românilor pentru închirierea apartamentelor
08/05/2024 09:37

Preturile solicitate, pe platformele online de specialitate, pentru chiriile din principalele orase ale tării au inregistrat o crestere de 15% in aprilie 2024 fată de aprilie 2023, in timp ce preturile solici ...

Declaraţia unică trebuie depusă până pe 27 mai
07/05/2024 12:45

Romanii care au incasat anul trecut venituri suplimentare faţă de salariu, precum cele din chirii, investiţii, dobanzi sau activităţi independente, trebuie să depună Declaraţia unică pană pe 27 mai. ...

Clienții ar putea primi apă gratis în orice restaurant din România
07/05/2024 09:28

Promulgarea noii legi care prevede ca operatorii din HoReCa să ofere apă potabilă gratuit clientilor marchează un pas important spre o Romanie mai civilizată, mai sănătoasă si mai prietenoasă atat cu ...

Meserii care vor marca piața muncii în următorii ani
07/05/2024 06:48

Tehnologia digitală evoluează rapid, astfel ca deja au apărut si vor mai aparea schimbari pe piata muncii. Unele meserii se transforma, altele dispar, iar altele urmează sa le ia locul. În aceste cond ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei