Poliţiştii de penitenciare protestează în faţa Reprezentanţei Comisiei Europene în România
Poliţiştii de penitenciare protestează joi, de la ora 11:00, în faţa Reprezentanţei Comisiei Europene în România, nemulţumiţi de condiţiile impuse de Bruxelles în ceea ce priveşte modificarea Legii pensiilor militare.
‘Comisia Europeană şantajează Parlamentul României să adopte Legea pensiilor militare în forma dorită de Bruxelles, altfel ţara noastră nu va mai primi aproximativ 1,4 miliarde de euro. Guvernul a vândut apărarea, ordinea publică şi siguranţa românilor pe 1,4 miliarde de euro, bani care nu se vor duce în spitale, şcoli sau autostrăzi, ci în buzunarele firmelor de partid’, susţin reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP), într-un comunicat transmis AGERPRES.
Aceştia atrag atenţia forului executiv al Uniunii Europene (UE) că România nu este singurul stat din UE sau din NATO care are un sistem diferit de calcul al pensiilor militarilor. Franţa, Germania, Polonia, Belgia sunt ţări în care asigurarea veniturilor angajaţilor din sectorul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, după trecerea lor în rezervă, se face pe un sistem de pensie de stat similar cu cel din România.
‘Comisia Europeană îi transformă pe poliţişti, militari şi pe poliţiştii de penitenciare în cobaii Europei. După experimentul din România, urmează şi alte state NATO?’, avertizează sindicaliştii.
De asemenea, aceştia mai susţin că politicienii coaliţiei de guvernare s-au întors de la Bruxelles cu condiţii dure în ceea ce priveşte pensiile militare de stat.
‘În ciuda semnalelor de alarmă trase de sindicatele din poliţie şi din penitenciare, ‘directivele la plic’ pe care Comisia Europeană le-a dat României conduc la depopularea şi deprofesionalizarea instituţiilor de forţă ale statului. ‘Dictatul de la Bruxelles’ (aşa cum au lăsat politicienii români să se înţeleagă) referitor la modificarea Legii pensiilor militare de stat ridică semne de întrebare cu privire la independenţa României vizavi de politica sa internă şi interesul său naţional. Poliţiştii de penitenciare înţeleg interesul general al Uniunii Europene, dar îşi pun întrebarea legitimă: Mai avem nevoie de cei 588 de parlamentari? Mai avem nevoie de 20 de miniştri, un prim-ministru şi doi viceprim-miniştri? De poliţişti, de militari şi de poliţişti de penitenciare, politicienii au arătat că nu mai au nevoie’, au concluzionat reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP).
Subiecte asemanatoare
Salariu de 70.000 de euro pe an pentru un paznic de câini
Britney Spears s-a internat voluntar la dezintoxicare după arestarea din martie
Bancul Zilei
Ireal! Acestea sunt sumele găsite în casa fraților Acatrinei, cea spartă la Iași de hoți. Nu ar fi fost angajați vreo zi, dar sunt condamnați pentru trafic de persoane
Rezultate LOTO 6/49, 22 martie 2026: Numerele extrase la tragerile de duminică
Adriana Bahmuțeanu, plângere penală împotriva lui Honorius Prigoană. Ce acuzații îi aduce jurnalista
Simona Halep, din nou îndrăgostită? Detaliul care a dat-o de gol pe româncă. Chiar ea le-a transmis fanilor
La 74 de ani, practică sexul tantric și se laudă cu partide intime întinse pe 7 ore! „E cea mai pură formă de iubire!”
Instanța din Iași a refuzat căsătoria dintre un bărbat de 32 de ani și o fată de 16 ani. Cei doi voiau să își oficializeze relația de iubire
Piața bijuteriilor, zguduită din temelii de ANAF: Zeci de kilograme de aur și argint, confiscate