Un șofer român de TIR a fost prins în Germania când transporta ilegal un tanc spre România

10_11zon

Dimensiune font:

| 02-06-2023 06:39

Un șofer român de TIR e blocat de patru zile în cabină, în Germania, după ce polițiștii i-au interzis să-și continue călătoria și i-au confiscat camionul și platforma de transport pe care tracta, relatează ziarul regional Passauer Neue Presse.

În timpul unui control în trafic, sâmbătă, 27 mai, polițiștii de autostrăzi au oprit un camion înmatriculat în România. Potrivit actelor, vehiculul avea schele încărcate pe remorcă, dar, când polițiștii din Wörth/Isar au inspectat transportul greu oprit pe A92, au găsit cu totul altceva: un tanc.

Controlul a avut loc în jurul orei 23:30 și, după ce au verificat actele, agenții au descoperit că nimic din ce era scris pe hârtii nu se potrivea cu transportul. Înălțime, lățime, lungime, greutate, nimic din permisul prezentat de șoferul român nu se potrivea cu încărcătura reală.

Așa că transportul agabaritic a fost tras lângă autostradă și șoferului i s-a interzis călătoria, fiindu-i ridicate toate actele.

Negocierile cu firma de expediție din România sunt aparent dificile. Potrivit hârtiilor de transport, vehiculul a fost încărcat în Franța și se afla în drum spre România. Un purtător de cuvânt al Poliției germane a explicat că tancul descoperit este probabil un așa-zis vehicul blindat de recuperare pentru lucrări de infrastructură, nu pentru uz de luptă. În loc de țeavă de tun, tancul are montat un braț de excavator.

Se cercetează de ce documentele sunt greșite. Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției, nu e exclus ca firma de expediție să obțină în continuare acte care să permită transportul în România. Numai că, pentru asta, atât firma, cât și șoferul vor fi amendați cu sume care implică cinci cifre, în euro, susține reprezentantul autorităților.

Cum șoferului îi e interzis să își continue călătoria, el doarme în cabină și pe rețelele de socializare au apărut mai multe imagini cu camionul și tancul imobilizate pe marginea autostrăzii.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

06:14

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Vladimir Putin a depus jurământul de învestitură pentru al cincilea mandat de președinte al Rusiei
07/05/2024 14:14

Vladimir Putin a depus marti, 7 mai, jurămantul de investitură pentru al cincilea mandat de presedinte al Rusiei. Ceremonia a fost boicotată de SUA si majoritatea tărilor din UE. Franta se numără insă pr ...

78 de acțiuni de amploare și peste 1.200 de percheziții la domiciliu. Poliția Română, la ora rapoartelor trimestriale!
07/05/2024 13:37

78 de actiuni de amploare, 1.226 de perchezitii domiciliare si 323 de mandate de aducere puse in aplicare. Asa sună o parte a raportului pe primele trei luni ale anului făcut recent public de către Politia R ...

Alertă meteo: Furtunile vor mătura jumătate din țară
07/05/2024 10:27

Meteorologii au emis, marti, o alertă Cod galben de ploi torentiale, grindină si vant, in jumătate din tată, in Moldova, Muntenia, estul Transilvaniei si local in Maramures. Marti intre orele 10.00 - 23.00 ...

Zelenski cere creşterea ritmului de livrare a armelor promise de Occident
07/05/2024 10:08

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut un ritm mai rapid de livrare a armelor promise de Occident in mesajul său video de luni. "Deciziile politice trebuie urmate de logistică reală, de primirea ...

Rupere de nori pe Valea Prahovei: După viitura de ieri, azi Sinaia s-a umplut de apă; probleme mari în zona gări
06/05/2024 23:19

O ploaie torenţială, care a durat aproximativ o jumătate de oră, s-a abătut, luni, in zona staţiunilor de pe Valea Prahovei. La Sinaia a fost nevoie de intervenţia pompierilor, după ce o stradă a fost ...

Ucrainenii căutaţi în Munţii Maramureşului, găsiţi pe o stâncă de unde nu se mai puteau deplasa
06/05/2024 23:10

Cei doi cetăţeni ucraineni care erau căutaţi in Munţii Maramureşului au fost găsiţi de salvamontişti pe o stancă, de unde nu mai puteau nici să coboare, nici să se intoarcă pe creastă. Ei au fost ...

Ucraina, zonă de testare pentru Inteligența Artificială: Cea mai bună zonă de testare pentru AI F-16
06/05/2024 22:55

Cea mai bună zonă de testare pentru acest AI F-16 este Ucraina. Rusia nu poate spune că soldatii NATO intervin in război. Comandantul marinei americane Frank Kendall a zburat cu un F-16 controlat de inteli ...

Demonstrație de forță a Rusiei - Localitate distrusă dintr-o singură lovitură
06/05/2024 22:38

Rusia a atacat pentru prima dată regiunea Harkov cu o bombă aeriană FAB-1500 modificată. "Totul in jurul nostru s-a cutremurat de parcă ar fi inceput un cutremur. Intreaga stradă a fost distrusă dintr-o ...

Firma care a produs fregatele României revine la București într-un moment critic pentru Forțele Navale Române
06/05/2024 22:22

Firma BAE Systems din Marea Britanie, cea care a produs fregatele Regele Ferdinand si Regina Maria, isi anuntă prezenta la salonul BSDA 2024 de la Bucuresti, intr-un moment critic pentru Fortele Navale ale Rom ...

Motivul pentru care Gigi Becali a renunţat să mai facă politică
06/05/2024 20:21

Gigi Becali a dezvăluit care este motivul pentru care a decis să renunte la politică. Latifundiarul era la un pas de a-si inscrie partidul, insă a luat decizia de a nu o mai face. In cadrul unei interventi ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei