ANAF a pus ochii pe banii românilor din străinătate și ai rudelor lor

28

Dimensiune font:

| 06-02-2023 19:41

Un proiect de ordin al preşedintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) este supus dezbaterii publice și vizează persoanele fizice din România cu averi mari.

Documentul emis, momentan spre dezbatere publică, statuează cum va estima ANAF averile mari ale românilor și maniera de notificare. Direcţia Generală Control Venituri Persoane Fizice din cadrul ANAF urmează să stabilească cine se încadrează la categoria persoanelor fizice cu averi mari. Pe lângă cetățenii fiscali principal verificați, vor fi analizate și fluxurile de bani ai soţilor, soţiilor, rudelor și afinilor acestora, până la gradul al doilea.

Potrivit ANAF, este considerată persoana fizică cu avere mare acea „Persoană fizică rezidentă fiscal în România, care deține o avere, atât în România, cât și în străinătate, estimată la o valoare mai mare de 25 de milioane de euro, echivalentul în lei, calculat la cursul mediu al euro din anul precedent estimării averii, stabilit de Banca Națională a României, pe baza datelor deținute/obținute de ANAF, în conformitate cu dispozițiile legale“.

ANAF a pus ochii pe banii românilor din străinătate și ai rudelor lor

Estimarea averii se face pe baza datelor și informațiilor deținute sau obținute de ANAF, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, cu privire la următoarele elemente patrimoniale:

a) bunurile imobile deținute;

b) bunurile mobile deținute;

c) activele financiare deținute.

ANAF notifică persoanele fizice cu privire la faptul că acestea fac parte din grupul persoanelor fizice cu averi mari. Notificarea va cuprinde cel puțin următoarele elemente: informații cu privire la îndeplinirea criteriului de avere; prezentarea elementelor prevăzute la art. 1 alin. (2), pe baza cărora s-a estimat averea; prezentarea abordării ANAF și a cadrului legal adoptat, în scopul asigurării conformării fiscale a persoanelor fizice cu averi mari.

Cine sunt românii considerați „cu averi mari“

Grupul de persoane fizice cu averi mari se actualizează o dată la 3 ani, în sensul introducerii persoanelor fizice care îndeplinesc criteriul prevăzut la art. 1 și o dată la 6 ani, în sensul eliminării persoanelor fizice care nu mai îndeplinesc acest criteriu. Concomitent cu actualizarea grupului de persoane fizice cu averi mari se actualizează și grupul extins al persoanelor fizice cu averi mari (soți/soții și rude/afini de până la gradul al doilea ai/ale acestora).

În urma verificărilor, Direcţia Generală Control Venituri Persoane Fizice din cadrul ANAF poate trece la aplicarea unor tratamente fiscale alternative de creștere a conformării fiscale voluntare, pe baza riscurilor identificate; Totodată, funcționarii special desemnați de ANAF vor selecta, pe baza analizei de risc, persoanele fizice care prezintă risc de neconformare la declararea veniturilor impozabile, în vederea efectuării de verificări ale situației fiscale personale/verificări documentare, în condițiile legii.

Tratamentele fiscale alternative constau în îndrumarea persoanelor fizice cu averi mari prevăzute la art. 2 alin. (1) și (2), în scopul facilitării conformării fiscale voluntare, în primă fază, precum și derularea unor programe de notificare a persoanelor fizice definite conform prezentului ordin, privind problemele de neconformare identificate.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Premierul slovac Robert Fico rămâne în stare gravă
17/05/2024 13:38

Premierul slovac Robert Fico işi aminteşte tot ce s-a intamplat in timpul atacului suferit miercuri şi al transferului său ulterior la spital, potrivit preşedintelui ales al ţării, Peter Pellegrini, info ...

CTP a izbucnit: Acest Burduja mi se pare cel mai scârbos personaj din menajeria electorală
17/05/2024 06:40

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu il atacă dur pe candidatul PNL la Primăria Bucuresti, Sebastian Burduja. Acest Burduja mi se pare cel mai scarbos personaj din menajeria electorală, scrie CTP pe Facebook. ...

Criminalitatea atinge cote alarmante: Crima din Crângași expune capturarea MAI de către chestorii mafiei PSD-PNL
17/05/2024 06:34

Criminalitatea in Romania atinge noi cote alarmante, culminand cu un incident socant in cartierul Crangasi din Capitală. O crimă brutală a scos la iveală o realitate cruntă: Ministerul Afacerilor Interne ( ...

Corupţie în primăria baronului PSD, Florentin Pandele: 2 persoane reținute
17/05/2024 06:31

Procurorii Parchetului de pe langă Tribunalul Bucuresti au retinut doi bărbati sub acuzatia de trafic de influentă. Acestia sunt suspectati că au solicitat suma de 8.000 de euro de la niste persoane, cu pro ...

Armata rusă a preluat sub controlul său un teritoriu de 278 kilometri pătraţi într-o săptămână
17/05/2024 06:30

Armata rusă a preluat sub controlul său un teritoriu de 278 kilometri pătraţi intr-o săptămană in estul Ucrainei, in principal in regiunea Harkov (nord-est), cel mai mare caştig al său in ultimul an ş ...

Vremea se dezlănțuie! Cod portocaliu și galben de vânt puternic și vijelii în mai multe regiuni/HARTA
16/05/2024 22:55

  Administratia Natională de Meteorologie a emis joi un Cod galben si unul portocaliu de vant puternic si vijelii valabile pină vineri seara. Avertizările vizează mai multe regiuni ...

Parlamentul Republicii Moldova a votat hotărârea privind organizarea pe 20 octombrie a referendumului asupra aderării la UE
16/05/2024 21:06

Parlamentul de la Chişinău a adoptat joi o hotărare privind desfăşurarea referendumului republican constituţional asupra aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană, informează MOLDPRES şi Radio ...

Fetiţă de 9 ani aflată în stare de inconştienţă într-o mașină, dusă de urgență la spital de un echipaj de poliţie
16/05/2024 15:52

Doi poliţişti din Craiova care se aflau in timpul serviciului au decis să escorteze la spital o fetiţă de 9 ani, după ce au constatat că aceasta se află in stare de inconştienţă intr-un autoturism ca ...

Incident șocant în țară. Un bărbat a încercat să-și omoare soția și fiul, intrând cu mașina în ei după ce i-a urmărit în trafic
16/05/2024 15:30

Un bărbat in varstă de 50 de ani a provocat intentionat un accident rutier pentru că a vrut astfel să-si ucidă sotia si fiul. El i-a urmărit pe sosea in judetul Brasov, intre localitătile Făgăras si Ci ...

Ruptură istorică în Europa: relațiile germano-franceze se deteriorează galopant pe fondul rivalităților militare
16/05/2024 00:39

Relatiile dintre Germania si Franta se deteriorează din cauza rivalitătii dintre Germania si Franta pentru conducerea militară in Europa, pe fondul investitiilor tot mai mari ale Germaniei in apărare Potri ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei