Hidrogenul Alb va fi noul "aur" al pietelor financiare care va salva Planeta: Doi oameni de știință au descoperit un depozit colosal

0000   0141700

Dimensiune font:

| 30-10-2023 18:24

 „Hidrogenul alb" - numit și „Hidrogenul de aur" - ar putea ajuta la salvarea lumii. Doi oameni de știință tocmai au descoperit unul dintre cele mai mari depozite de acest tip de combustibil.

Jacques Pironon și Phillipe De Donato, ambii directori de cercetare la Centrul Național de Cercetare Științifică din Franța, au plecat în căutarea de combustibili fosili sub pământul din nord-estul Franței, însă nu se așteptau să descopere ceva care ar putea amplifica eforturile de combatere a crizei climatice.

Cei doi cercetători evaluau cantitatea de metan din subsolul bazinului minier Lorraine cu ajutorul unei sonde specializate, „în premieră mondială", capabilă să analizeze gazele dizolvate în apa din formațiunile stâncoase aflate la mare adâncime.

Sonda a descoperit însă, la câteva sute de metri adâncime, concentrații scăzute de hidrogen. Nimic neobișnuit până aici. Surpriza a venit pe pe măsură ce sonda a mers mai adânc, când au constatat că a crescut concentrația. La 1.100 de metri adâncime, concentrația era de 14%, iar la 1.250 de metri, de 20%.

Acest lucru a fost surprinzător, a declarat Pironon, pentru că aceste concentrații în creștere indicau prezența unui rezervor mare de hidrogen dedesubt. Calculele și estimările lor arată că depozitul ar putea conține între 6 milioane și 250 de milioane de tone de hidrogen, ceea ce ar însemna că vorbim despre unul dintre cele mai mari depozite de „Hidrogen alb" descoperite vreodată, potrivit declarațiilor lui Pironon.

Interesul deja mare pentru acest gaz a crescut și mai mult odată cu această descoperire. Denumit și hidrogen „natural", „de aur" sau „geologic", Hidrogenul alb este produs sau prezent în mod natural în scoarța terestră și a devenit „un fel de Sfântul Graal al climei".

Când este ars, hidrogenul produce doar apă, ceea ce îl face foarte atractiv ca potențială sursă de energie curată pentru industrii precum aviația, transportul maritim și siderurgia, Și, deși hidrogenul este cel mai abundent element din univers, el există în general combinat cu alte molecule.

Diferitele tipuri de hidrogen au fost denumite cu ajutorul culorilor. Hidrogenul „Gri" este produs din gaz metan, iar cel „maro" din cărbune, în timp ce hidrogenul „albastru" este la fel ca cel gri, dar poluarea care încălzește planeta produsă este captată înainte de a ajunge în atmosferă.

Cel mai promițător din punct de vedere climatic este hidrogenul „verde", produs cu ajutorul energiei regenerabile, însă producția rămâne la scară mică și este costisitoare. Tocmai din aceste motive, interesul pentru hidrogenul alb, o sursă potențial abundentă și neexploatată de energie curată, s-a intensificat în ultimii ani.

„Dacă m-ați fi întrebat acum patru ani ce părere am despre hidrogenul natural, v-aș fi spus «oh, nu există»", a declarat Geoffrey Ellis, geochimist la US Geological Survey.

După recenta descoperire, oamenii de știință au înțeles însă că nu căutau unde trebuie. Isabelle Moretti, cercetător științific la Universitatea Pau et des Pays de l'Adour și la Universitatea Sorbona și expert în hidrogen alb, este, de asemenea, de părere că Hidrogenul alb este „foarte promițător".

Zeci de procese generează Hidrogen alb, dar există încă o oarecare incertitudine cu privire la modul în care se formează depozitele naturale mari.

Ellis estimează că, la nivel global, ar putea exista zeci de miliarde de tone de Hidrogen alb. Acest lucru ar fi mult mai mult decât cele 100 de milioane de tone de hidrogen produse în prezent și cele 500 de milioane de tone care se estimează că vor fi produse anual până în 2050, a spus el.

Dar, dacă doar 1% poate fi găsit și produs, acesta ar furniza 500 de milioane de tone de hidrogen pentru 200 de ani, a adăugat el.

Perspectiva este foarte tentantă pentru o serie de întreprinderi nou înființate. Natural Hydrogen Energy, o companie cu sediul în Denver fondată de geochimistul Viacheslav Zgonnik, a finalizat un foraj de explorare a hidrogenului în Nebraska în 2019 și are planuri pentru noi puțuri.

Lumea este „foarte aproape de primele proiecte comerciale. Hidrogenul natural este o soluție care ne va permite să ne punem pe picioare", a declarat Zgonnik pentru CNN.

Calculele bazate pe puțul din Mali arată că producerea hidrogenului alb ar putea costa în jur de 1 dolar pe kilogram, comparativ cu aproximativ 6 dolari pe kilogram pentru hidrogenul verde.

Totuși, Hidrogenul alb ar putea deveni rapid mai scump dacă zăcămintele mari necesită foraje mai adânci.

În ceea ce privește bazinul Lorraine, următorii pași ai lui Pironon și De Donato sunt să foreze până la 3.000 de metri adâncime, pentru a putea ști mai exact ce cantitate de Hidrogen alb existentă acolo.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
S-a deschis cea mai spectaculoasă șosea panoramică din Transilvania. Este un adevărat rival pentru Transfăgărășan
28/04/2024 00:08

I se mai spune Drumul Apusenilor sau Transalpina de Apuseni si este un drum de poveste. Traversează Muntii Apuseni si este inconjurat de un peisaj mirific. Astfel că, deschidere primului tronson din această ...

Fabrică veche de la 1880, ajunsă mall. Ce scria presa din anii '70 despre această glorie a industriei românești
27/04/2024 18:21

Ziarul brasovean Drum Nou scria acum o jumătate de veac despre uzina Hidromecanica. In momentul in care au preluat-o, comunistii i-au păstrat profilul. După anii 2000 a fost dăramată, iar acum e mall. In ...

Trenul RE 13211 Piteşti - Bucureşti Nord a ajuns în Gara de Nord cu o întârziere totală de 310 minute
27/04/2024 08:52

 Trenul RE 13211, care circulă in relaţia Piteşti - Bucureşti Nord, a ajuns vineri seara in Gara de Nord la ora 20:51, cu o intarziere totală de 310 minute, din cauza defectării locomotivei, informea ...

Pensiile vor fi plătite în avans
26/04/2024 13:51

Plata pensiilor şi a altor drepturi prevăzute de legi speciale, aferente lunii mai 2024, va fi făcută in avans, Guvernul urmand să aprobe in şedinţa de joi proiectul de Hotărare in acest sens, au declar ...

Directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia a fost retinut pentru trafic de influență
26/04/2024 10:04

Liviu Cătălin Stănculescu, directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), a fost reţinut de DNA pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit mită 13.000 de euro de ...

Guvernul semnează azi plata în avans a pensiilor pe luna mai. Când vor fi virați banii
25/04/2024 13:48

Guvernul aprobă azi proiectul de hotărare privind plata in avans a pensiilor si a altor drepturi prevăzute de legi speciale, aferente lunii mai 2024, din bugetul asigurărilor sociale de stat si din bugetul ...

Clienții nu vor mai putea retrage numerar la casele de marcat. Supermarketurile renunță la serviciu
24/04/2024 20:18

Un sereviciu popular in multe supermarketuri, inclusiv in cele din Romania ar putea să dispară. Oamenii nu vor mai putea retrage numerar de la casele de marcat. Comerciantii spun că trebuie să plătească u ...

Importanța unui plan de carieră pentru tineri
24/04/2024 14:00

În era modernă, in care optiunile profesionale sunt ample si schimbările sunt rapide, tinerii se află adesea in fata unui labirint aparent fără iesire in ceea ce priveste alegerea carierei lor. &Ic ...

Directorul Poștei Române face anunțul așteptat de toți pensionarii, chiar înainte de Paște
24/04/2024 12:43

Cinci milioane de pensionari romani aşteptă să afle dacă vor avea sau nu bani peste Paşte. Premierul Marcel Ciolacu a cerut ca pensiile şi salariile angajaţilor la stat să fie livrate inainte de sărbă ...

Premierul estimează un salariu minim de 1.200 de euro
24/04/2024 06:36

  Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut ministrului Muncii, Simona Bucura Oprescu, să pună in transparenţă, imediat după sărbătorile pascale, proiectul de lege privind adoptarea salariului minim europ ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei