Dorian OBREJA

Și țării noastre îi trebuie așa ceva fiindcă prea mult a fost domnia principiului păgubos „merge și-așa” și a slugilor acestora, printre care se înscrie și subiectul rândurilor ce urmează, subiect care tocmai a încheiat o lungă gestație ca posibil prezidențiabil și a anunțat că binevoiește să se înscrie în competiție.

Perfecțiunea este ajungerea la un stadiu suprem/ideal pentru o ființă sau un obiect, reunind toate calitățile și neavând defecte. Căutând acest stadiu, ne situăm în faza de perfecționism - dacă el e bine înțeles, devine o sursă de motivație; totul e să avem control asupra fenomenului și să nu ne lăsăm controlați de el...

Personajul respectiv se trezește vorbind și afirmă, halucinant, dar și jignitor pentru țară, că „România nu are nevoie de perfecțiune, ci de lideri care să asculte, să înțeleagă și să acționeze cu profesionalism”. Iaca de aceea e România cum e, că a avut parte doar de lideri profesioniști în a fi...imperfecți!

Cu același prilej al lansării la apă (previzibil, apa Sâmbetei), personajul nu uită să amintească de slujba de care tocmai s-a despărțit, cu orgoliu maxim, afirmând că e „poate cea mai înaltă funcție deținută de un român”; păcat că dânsul, care a fost (și) ministru de Externe, nu a auzit de un alt deținător al aceluiași portofoliu, pe numele său Nicolae Titulescu; acesta, supranumit „Ministrul Europei”, a fost singurul român ales ca președinte al Ligii Națiunilor și singurul ales de două ori în această demnitate! Dar se pare că golurile de memorie sau confuziile îl caracterizează tot mai mult pe „proaspătul” prezidențiabil: el nu e atent când își anunță candidatura și o face, de neiertat pentru un diplomat pretins de ”carieră” (absolvent de Mecanică...), într-o zi de comemorare, 11.09.; declară că „nu mai fac politică de 10 ani”, dar sunt abia 9 de când își făcea partid (nucleul de acolo e azi ”mișcare”); vorbind despre fostul rege Mihai, îi urează sănătate; afirmă că și el e ”decrețel”, dar decretul în discuție a fost dat la 8 ani după nașterea sa; susține că n-a votat la referendumul pentru familie fiind într-o acțiune NATO, dar angajarea acolo a fost un an mai târziu; susține că ”avem una dintre cele mai mici rate de sărăcie din Europa”, dar, de fapt, suntem campioni. După așa un șir de exemple, nici nu mai știi dacă sunt gafe, minciuni sau semne ale stării de „degradare biologică”, despre care el vorbește referindu-se la un ex-președinte.    

„Eu nu  sunt perfect”, zice anunțătorul candidaturii; ok, așa e, se vede cu ochiul liber, de aceea nu are să fie, încă o dată, nici președinte! Apropo de această ipostază, denumirea dată de el – „job prezidențial”, este expresie a unui prețios ridicol și a unuia rămas în mentalitatea de funcționar; în realitate, vorbim de cea mai înaltă demnitate!

Nefiind perfect, ce-i rămâne de făcut personajului? „Să muncim. Să ne ridicăm mânecile și să construim...”. Observații: la mâneci, se spune că le suflecăm; de ridicat, se ridică poalele, dar, atenție, nu prea mult, că se vede sumedenia de schelete mai vechi sau mai noi. Despre unele din acestea, înre-un viitor editorial.

Imaginea de imperfecțiune și de tradiționalizare a „răului cel mai mic” se conturează și din portretele și declarațiile celorlalți candidați, dintre care unul, mândrindu-se, afirmă „candidez foarte bine la a fi cel mai frumos dintre urâți”. Fără supărare: România nu are nevoie de așa competiție; și, logic, nici de așa competitori!