Campania prezidențialelor = război al tuturor cu toți

Dorian OBREJA

În mod teoretic (asta poate să însemne, din păcate, și utopic...), alegerile sunt sinonime cu desemnarea cuiva dintre mai mulți, decizia de selecționare în favoarea cuiva.

Cu alte cuvinte, este vorba de un concurs. Și încă unul foarte important, atâta vreme cât, de rezultatele lui, depinde viitorul unei comunități, unei țări, unui continent. Poate încă și mai important, în tratatele de specialitate se subliniază că alegerea e un concept aristocratic, întrucât vizează desemnarea ”celui mai bun” (aristo).

Spre deosebire de un regim totalitar, în cel capitalist se prezumă că la un concurs reușesc cei cu mai multe și notabile calități, fiind excluși, tot teoretic, aceia care au pete negre (inclusiv, sau poate în primul rând din punct de vedere moral). În practică nu e deloc așa, de aceea ne și trezim la alegerile cele mai importante într-o republică semi-prezidențială cu candidați care nu ar avea ce să caute în asemenea competiție.  Drept exemple, unul care a fost dat afară (de 2 ori!) din preoție, altul care și-a părăsit nevasta gravidă pentru un mariaj mai avantajos, unul care nu și-a îndeplinit atribuțiile la locul de muncă, altul care e persona non grata în vreo două țări vecine.

În asemenea circumstanțe, nu e deloc de mirare – dar rămâne regretabil, reproșabil și cu urmări nefaste – că respectivul ”concurs”, în loc să fie o întrecere între calități și valori, se axează, aproape în permanență și în mai toate cazurile, pe dezvăluirea păcatelor și demolarea păcătoșilor.

În primul rând între politicieni – cei aflați în competiție și susținătorii lor – se duc lupte crâncene. Nu mai există, așa cum e normal în limitele civilizației, adversari, ci dușmani: doi foști buni prieteni (lideri de partide) de acum aproape 15 ani; doi foști  buni prieteni din același partid până acum o lună; o primăriță și-un primar, de aceeași orientare (politică!), până acum o săptămână ș.a.m.d. Iar dușmanii, spre deosebire de adversari, în concepția celor care schimbă sensul luptei, este bine să fie exterminați...

Lupte la fel de intense se duc și între fanii din rândul electoratului (deseori prin mimetism, cameleonizare și maimuțărire a preferaților). Se înregistrează, mai mult ca niciodată, certuri între necunoscuți, certuri și despărțiri între cunoscuți, amici, rude. E de ajuns o scurtă incursiune pe cea mai infamă rețea de socializare (aceea al cărei nume rimeză, extrem de adecvat, cu dobitoc), pentru a ne trezi cu părul ridicat de multitudinea, violența și vulgaritatea expresiilor cu care membri ai unor tabere diferite se gratulează. Dacă dorește cineva să învețe ceea ce, altădată, se numea „limbaj de birjar„ , aceasta e adresa cea mai sigură. Nu din teamă față de cenzură, ci din respect față de cititori reproduc doar expresii tipăribile: globaliști proști, debili, creiere amputate, cretini, muzgoare soroșistă, trumpiști demenți, gunoaie vândute, la pușcărie, marș, jigodie, l-aș băga în celula cu violatori și criminali, în smoală băgați, criminal fără suflet, huligan, monstru, rudar, puradel, închisoare scrie pe voi, șarlatan anarhist legionar; în completare și pentru a fi cât mai convingători, combatanții adaugă, la greu, cuvinte cu m, p și f, conexându-le cu mamele, morții, partidul sau neamul.

Dincolo de grotesc, există primejdia coborârii „spectacolului„ de pe scenă, în stradă. Încerc să nu fiu nici panicat, nici panicard; încă refuz să-mi închipui ce ar însemna să se dea semnalul acestei coborâri!