Cornel Nistorescu:Selly și invazia de agresiv și vulgaritate

Pe neașteptate societatea a dat cîteva semne de mirare cînd vulgaritatea s-a suit și pe numele României. Cum se poate așa ceva? Simplu! Pas cu pas, vorba nepăsătorului de Klaus Iohannis. Toți au sărit cu gura pe un descurcăreț mai spilcuit, zis Selly, un idol al puștiimii. Nu pentru voce, nu pentru artă, nu pentru cultură, ci pentru banii pe care i-a făcut.

Din păcate, Selly Șelică Șelaru nu-i decît o moleculă din valul de incultură și superficialitate prăvălit peste cultura clasică europeană.

Limbajul vulgar și violent este vechi de cînd lumea. La Saturnalii și la Sărbătorile Donisiace se cînta, se vorbea la fel sau mai porcos. A fost și a rămas forma de exprimare a omului ignorant, scăpat în afara convențiilor sociale. Lumea a progresat. Renașterea a impus norme și valori, coduri modale. Vulgaritatea a pătruns și s-a auzit ceva mai rar între zidurile cetății.

În vremurile mai apropiate, nu avea acces în sferele deciziei, în saloane, palate și clasa mijlocie. Normele de comportament au ținut vulgaritatea și violența la oarece distanță. Comunismul s-a străduit și el. Și vulgaritatea și agresivitatea nu încăpeau nici în exprimarea publică, nici în mass-media, nici în arte. Statul folosea tot felul de mijloace pentru a le bloca. Cu legi, cu practici, cu reglementări, cu examene, legitimații și validări, cu cenzură, cu presiunea colectivității, cu implicarea școlii. Mai scăpa pe ici pe colo, dar nu în halul în care le-a adus libertatea scăpată de reguli și criterii.

Mai nou, vulgaritatea și violența exprimării clocotesc și în centrul lumii urbane. Uneori, la televizor și pe net se scrie și se vorbește la fel ca în bombele de la periferie. Nu i-a zis Traian Băsescu unei reporterițe să se suie pe masă? Nu i-a smuls alteia telefonul? Nu cumva Vadim, Becali, Mitică Dragomir și au siluit exprimarea în public pe aproape de Gheboasă și Alfred? Toată ceata de circari pitorești favoriți ai României n-a contribuit la hăhăiala generalizată de acum și la mulțimea de violențe verbale de pe scenele de teatru sau din podcast-uri, din emisiunile TV și din delirurile vulgare de pe Tik-Tok?

Ce a păzit CNA-ul, în afara sarcinilor de partid? Ce a făcut Academia Română? Ce a reglementat Parlamentul României? O libertate de tip progresist, un dezmăț al exprimării, un deșert al logicii.

Ce a scandalizat la „Beach, please!” se petrece mai de demult. La „Beach, please” și la alte festivaluri, pe Tik-Tok, pe site-uri, pe Facebook, în muzică, în postări, în teatru, în politică. Ce a găzduit Selly Șelică Șelaru pe tarlaua lui de la malul mării în stil de afacere nebună (omul este gata să se întindă pînă la Focșani și la București, la Ruse și la Ismail, ca un fel de circotecă vulgară est- europeană) este doar un divertisment la modă. E drept, cam primitiv. Selly Șelică Șelaru, vedeta financiară a celor tineri (căci de idealuri culturale, de valori morale, de criterii estetice nu-i loc!) e popular pentru că a făcut bani. Și de aceea i se pare corect, logic și înțelept tot ce scapă pe gură:

„Asta e muzica pe care o ascultă copiii voştri! Eu n-aş vrea să trăiesc într-o ţară în care revine cenzura!”, zisa Selly.

Dacă parlamentul ar da o lege care să limiteze în muzică și alte arte îndemnurile la violență, înjurăturile și sexualitatea cu minori sau consumul de droguri, atunci ar comite un atac la libertate. După gîndirea tip Selly Șelică Șelaru pe la Craiova, mai sus pomenitele excese sunt libertăți și nu pot fi oprite pentru că ar reprezenta o cenzură. Ce să spun!? Gîndire de bibilică liberă! Mintea lui Selly Șelică Șelaru, așa șmecheră și descurcăreață, le încurcă pentru a le drege. Nu orice interdicție este o cenzură în sensul cenzurii din anii comunismului. Sancționarea antisemitismului, a extremismului, a rasismului și sancționarea instigării la ură, la defăimare nu sunt cenzură. Sunt reglementări pe care și le impune societatea. Cu atît mai mult defăimarea țării noastre.

Selly Șelică Șelaru vrea libertate totală, fără lege, cu atît mai mult cu cît el reprezintă modul de a gîndi al acelorași consumatori de asemenea produse muzicale. Ei împreună reprezintă spiritul de gangs american exportat în Europa drept concept de libertate, drept filosofie de viață. Ignorantul american, devenit progresist, l-a contaminat pe fratele lui europeanul mimetic și amețit de jocuri și împreună înțeleg libertatea ca pe un drept inalienabil de a fi inclusiv prost, vulgar și violent verbal.

„Muzica hip-hop nu te face să devii mai depravat, la fel cum muzica clasică nu te face mai deştept, indiferent că o asculţi în căşti sau la un festival“.

După cum nici festivalurile lui Selly Șelică Șelaru nu te fac mai deștept. Te lasă doar incult și fără bani.

Selly Șelică Șelaru crede că, behăind pe două jumătăți de ton, poți supraviețui, poți să te crezi liber și cult, poți face asta și bani. Cu logica lui Selly Șelică Șelaru, poți fi și șmecher, și prost în același timp. Cu o singură condiție. Să faci un purcoi de bani.

Tot Selly Selică Șelaru, portdrapelul lumii adolescenților de la „Beach, please”, zice”.

„Dragi prieteni, asta e muzica hip-hop! Are şi acest tip de mesaje: violente, vulgare, cu referire la sex, la substanţe interzise. Vreţi să le interziceţi? Asta vreţi? Eu n-aş vrea să trăiesc într-o ţară în care revine cenzura. Chiar nu mi-aş dori asta”.

Dacă cineva i-ar spune că nu ar vrea să trăiască într-o țară în care mesajele violente, vulgare, cu referire la sex, la substanțe interzise ar invada străzile și instituțiile, ce ar zice? Ba că nici n-ar mai vrea copii ca el, ce-ar zice?

Ar da fuga la mama să se plîngă că a cîștigat bani degeaba și că lumea este rea și nu-l înțelege.