Nu un Grindeanu sau Corlățean, ci un Șoldan!

Dorian OBREJA

Înainte de orice, pentru a evita orice nelămuriri sau interpretări, precizez că substantivul comun șoldan poate înseamnă pui de iepure, dar și, aplicat ca epitet, persoană tânără. Același termen, devenit substantiv propriu, este numele unui tînăr lider politic din nordul Moldovei, despre care puteți afla mai multe parcurgându-i cv-ul și relatările presei despre activitatea sa, impresionantă la doar 34 de ani.  

Aș fi putut să amân editorialul acesta, dedicat congresului PSD, pentru lunea viitoare, adică la 3 zile de la desfășurare – în simbolica dată de 7 noiembrie (marcând debutul Marii Revoluții Socialiste din Octombrie din Rusia). Dar desfășurarea evenimentului este atât de previzibilă, încât nu am dorit a plictisi pe nimeni cu consemnarea post factum.
Spre deosebire de alți comentatori, consider că, în țara noastră, la ora actuală, este nevoie nu doar de partid(e) de dreapta, ci de cel puțin o puternică formațiune politică de stânga, care să se implice în lupta pentru egalitate socială, susținerea sindicatelor, atenuarea efectelor economiei de piață etc. Chiar dacă se susține că suntem într-o epocă ideologică, stânga și dreapta rămân repere importante pe scena politică și este necesară existența amândurora, care să asigure un echilibru. Circumstanțe în care schimbarea poziționării PSD (renunțarea la eticheta ”progresist” și virarea către centru-stânga) mai înainte de o necesară dezbatere în rândul membrilor partidului sau măcar al participanților la congres mi se pare a nu fi una benefică, dimpotrivă.

PSD este văzut ca partid de stânga îndeosebi prin prisma istoriei sale, considerată a fi începută de către PCR și continuată în variantele FSN, FDSN, PSDR, PSD. Multă vreme, a fost cel mai mare partid, cu etape chiar de partid-stat. Dar, dacă în statut apartenența la ideologia de stânga era extrem de evidentă, nu același lucru se poate spune despre liderii partidului, cu excepția lui Ion Iliescu. Oricâtă bunăvoință am avea, nu poate nimeni susține, convingător, că Adrian Năstase, Mircea Geoană, Victor Ponta, Liviu Dragnea, Viorica Dăncilă sau Marcel Ciolacu au fost exponenți ai unei reale social-democrații.

Din păcate, afirmația este valabilă și pentru actualul interimar, candidat unic și, sigur, viitorul El Lider Maximo. Argumente? Multe și de tot felul. E greu, dacă nu imposibil să aibă credibilitate și reprezentativitate cineva care: a fost în fruntea unui guvern ce a scos oamenii în stradă prin tentativa de modificare prin ordonanță de urgență a codurilor penal și de procedură penală (denumită „salvarea corupților”); a fost demis din funcția de premier printr-o moțiune de cenzură inițiată de propriul partid; a fost ejectat chiar din rândul PSD; a făcut parte, ca viceprim-ministru și ministru, din guvernările 2021-2025, considerate vinovate de actuala situației financiar-economică a țării; e bănuit că are și alte „schelete” în dulap, precum Nordis.  

Este adevărat că PSD trebuie să se întărească și schimbe; la fel de adevărat este că schimbarea trebuie făcută și la vârf, prin promovarea unor autentici reprezentanți  ai social-democraței, nu continuarea domniei unor „dinozauri”. Aceasta, chiar cu riscul asumării unei perioade de „traversare a deșertului”; preferabilă întru totul agățării cu orice preț de putere (mai ales prin lideri) sau jocului la două capete în interiorul coaliției.

Din nefericire, imperativele menționate vor fi ratate cu...succes, și la acest congres!