Totul despre bulevardul Ştefan cel Mare

default

Dimensiune font:

| 21-06-2013 06:39

* istorici, arhitecţi şi alţi oameni de cultură încearcă să definească o nouă imagine celei mai emblematice artere a Iaşului * cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei” încearcă să ofere, în exclusivitate, o imagine în oglindă a acestei artere, de acum două secole şi până azi

În urmă cu peste patru secole, bulevardul Ştefan cel Mare era o uliţă boierească, iar mai apoi o arteră preponderent comercială, încărcată de băcănii şi dughene greceşti, din care se oferea trecătorului tot belşugul Europei. Astăzi, din cauza sistematizărilor succesive, fosta Uliţă Mare nu mai are nimic din strălucirea de odinioară. Pentru a înţelege în ce trend ar trebui să se încadreze devenirea urbanistică şi peisagistică a acestei zone, va trebui să facem câţiva paşi în trecutul încărcat de istorie al acestei foste artere principale a Iaşului.

Un document vizual deosebit de preţios este stampa realizată în 1845, după desenul lui J. Rey, Uliţa Mare

Uliţa Mare, în evocări de epocă

Memoria afectivă a ieşenilor privitoare la Uliţa Mare coboară cel mult până la jumătatea secolului al XIX-lea, fiind susţinută de scrierile unor memorialişti precum D.C. Moruzi, Rudolf Şuţu sau Vasile Panopol. Aceştia descriu strada Ştefan cel Mare aşa cum a renăscut ea după marele incendiu din 1827, când se transformase dintr-o uliţă boierească într-o arteră preponderent comercială. În privinţa documentelor cartografice, trei planuri ale oraşului datând din această perioadă (1819, 1844, 1857), oferă un cadru obiectiv unor asemenea reconstituiri istorice. „În privinţa regăsirii documentelor acestei perioade, scrise în cea mai mare parte în alfabet chirilic şi nepublicate, cercetarea este foarte dificilă. Un document vizual deosebit de preţios este stampa realizată în 1845, după desenul lui J. Rey, Uliţa Mare. Acest desen, realizat în două variante, uşor diferite, este martor obiectiv asupra aspectului principalei străzi din Iaşi la jumătatea secolului XIX. Din păcate, clădirile care interesează această investigaţie se aflau spre dreapta, în prelungirea celor înfăţişate în imagine care sunt dughenele Bisericii Catolice”, a spus dr. Sorin Iftimie, muzeograf în cadrul Complexului Muzeal Moldova. După 1900, D.C. Moruzi, reconstituind înfăţişarea străzii, aşa cum arăta aceasta pe la 1863, face o descriere cât se poate de fidelă a ceea ce se petrecea în spaţiile cuprinse în frontul de clădiri care se întindeau de la bolta prin care se intra spre Biserica Catolică, acolo unde se afla Cofetăria Melcom, mergând spre Mitropolie, până la intersecţia cu strada Colonel Langa: „De la bolta aceasta urâtă şi până în dreptul Uliţei lui Baston (actuala stradă Colonel Langa, n.r.) nu mai întâlneai decât băcănii greceşti, cu butoaie de icre de tot soiul, sardele de Lisa, măsline, peşti în saramură sau afumaţi, lacherdă, scrumbii, mastică de Chios, brânzeturi străine, pastă de cataif, macaroane de Grignano în lăzi, halva de Adrianopol în putini, iar la geam, aşezate tot în mod artistic, cutii cu sardele, rahat-lucum şi curmale, în sfârşit, toate bunătăţile orientale, de-ţi venea mirosul de lacherdă tocmai de pe trotuarul celălalt! Negustorii aceştia aveau şi firme pictate. Deasupra uşii vedeai stând nemişcată, cu tot vântul ce-i umfla numeroasele pânze, câte o corabie sub pavilion elin, cu două, trei şi patru catarge. Ştia el grecul doar că corăbii cu patru catarguri nu se obişnuiesc, dar unde nu te duce patima concurenţei!”. Rudolf Suţu, în a sa lucrare „Iaşii de odinioară” (1938), îşi aminteşte şi el de băcăniile de lux ţinute pe Uliţa Mare de negustori greci precum Costache Stamatopol, Iancu Constantin sau de un anume Stanciu. El le situează însă de cealaltă parte a bolţii de intrare a Bisericii Catolice. Chiar în gangul catolicilor, el aminteşte de dugheana cofetarului Melcon, vestit pentru covrigii săi de zahăr. După intersecţia cu uliţa Baston, ce venea din vale, dinspre Hanul lui Vanghelie, se aflau bolţile cu stâlpi de piatră construite de Panaioti în faţa Mitropoliei Vechi. Aici îşi avea magazia de manufactură „Weinstein cea grasă”; în continuare urma dugheana unei doamne numită „Cea cu şase degete”. Ion Mitican arăta că în clădirea înaltă, cu etaj, printre puţinele existente pe atunci pe Uliţa Mare, a funcţionat o vreme „Tipografia pentru timbre domneşti” (timbre fiscale). Domnitorul Grigore Al. Ghica a înfiinţat, în 1855, Atelierul Timbrului, condus de francezul Julien Sachetti. Aici au fost tipărite faimoasele timbre „Cap de bour”, mult râvnite de colecţionari şi cunoscute în toată lumea.

„Decât magazine de pantofi, mai bine terase sau cofetării” - Virgil Băbîi, directorul Direcţiei Judeţene de Cultură Iaşi

Istoria terenului şi a proprietarilor de dinainte de 1800

Istoria terenului şi clădirilor situate astăzi pe Bulevardul Ştefan cel Mare, lângă Mitropolia Veche, la intersecţia cu strada Colonel Langa, poate fi urmărită documentar până în prima jumătate a secolului al XVII-lea, în domnia lui Vasile Lupu. „Memoria locului şi a clădirilor de aici poate fi reconstituită pe un interval cronologic de două secole şi jumătate, pe baza celor 10 volume de Documente privitoare la oraşul Iaşi, publicate de istoricul Ioan Caproşu. Pentru ieşeni, aceasta este o istorie demult uitată, dar care trebuie readusă în atenţie cu acest prilej”, a spus dr. Sorin Iftimie. Cea mai veche clădire care a mai rămas pe bulevardul Ştefan cel Mare figurează la numerele 18-20 şi este înregistrată în Lista Monumentelor istorice drept „casă, încep. sec. XX”, fără o identitate şi o datare bine stabilite. Ea întregeşte frontul de clădiri „vechi” de pe cea mai importantă stradă a oraşului Iaşi, cunoscută odinioară sub denumirea de „Uliţa Mare”. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, imobilul figura la nr. 48, iar după 1930 i s-a dat numărul 52. Primul proprietar cunoscut al acestui loc de casă este Vasile Roşca, vornic de Botoşani, care îşi avea casa aici în domnia lui Vasile Lupu, deci înainte de 1653. Vornicul Roşca a făcut danie aceste case lui Varlaam, Mitropolitul Moldovei (1632-1653). La 6 mai 1676, Antonie Ruset voievod întărea lui Iane Hadâmbul, fost al doilea postelnic şi mănăstirii Dealul Mare din Codrii Iaşilor un număr de case, locuri, dughene, pivniţe şi altele, cumpărate de el pe mai multe uliţe din Iaşi. Chiar prima este amintită ca „o casă cu pivniţă de piatră şi cu tot locul cât ţine împregiur, în târgu Iaşi, pre Uliţa Mare, lângă Mitropolie, din gios, până în locul unde au fost pităria cea domnească şi până în locul preoţilor leşeşti”. Deşi Iane Hadâmbul dăruise iniţial casa de pe Uliţa Mare mănăstirii sale din Codrii Iaşilor, ulterior, acest imobil a ajuns în proprietatea uneia dintre nepoate, Ileana.

„Aici e vechiul Iaşi, cu lux cinstit şi sărăcie curată”

Documentele precizează că imobilul avea pivniţă de piatră şi grajd. Proprietatea a ajuns ulterior în posesia marelui logofăt Ilie Catargiu, strămoşul Catargiilor ieşeni. La 6 noiembrie 1718, mitropolitul Ghedeon, în urma solicitării marelui logofăt Ilie Catargiu, emitea o carte de blestem privitoare la stabilirea adevărului în privinţa limitelor locului deţinut de logofăt pe Uliţa Mare. La 26 iulie 1725, acelaşi domnitor Mihai Racoviţă Vodă întărea stăpânirea lui Ilie Catargiu peste un loc de casă cu pivniţă de piatră de lângă Mitropolia Veche, în urma judecăţii acestuia cu Mănăstirea Galata. „Este semnificativ faptul că majoritatea documentelor privitoare la acest imobil s-au păstrat în arhiva Mănăstirii Galata, ceea ce arată o stăpânire a acestei mănăstiri şi, deci, a Patriarhiei de Ierusalim, asupra locului”, a spus Sorin Iftimie. La 10 ianuarie 1758 a fost întocmită o „mărturie hotarnică” pentru locul marelui spătar Filip Catargiu.

„Aici e vechiul Iaşi. Erau palate şi bordeie alături. Era lux şi sărăcie, lux cu bani cinstiţi, însă şi sărăcie curată. Iar toată negustorimea înşirată de-a lungul celei mai de seamă străzi din târgul nostru nu lua sufletul bieţilor ieşeni” - Rudolf Şuţu

Puţine evocări, şi mai puţine imagini

Tot acest Iaşi nu mai a rămas imortalizat decât în câteva ilustrate, cât degetele de la o mână, şi la fel de puţine evocări ale unor iubitori de Iaşi. „Clădirile care mai sunt acum pe frontul stâng al bulevardului, spre Mitropolie, sunt urât placate pe exterior, de parcă ar fi veceuri publice. Profesorul Caproşu va primi spre analiză o documentaţie pentru completare. Trebuie venit cu un plan unitar pentru casele de la bulevard, trebuie o reabilitare arhitecturală pe Ştefan cel Mare, pentru a merge cu acel front stradal de la clădirea catolică, din colţul cu Trei Ierarhi, până la clădirea din colţul străzii Colonel Langa, iar partea comercială să îşi schimbe destinaţia. Decât magazine de pantofi, mai bine terase sau cofetării”, a declarat Virgil Băbîi, directorul Direcţiei Judeţene de Cultură Iaşi şi membru în Comisia de evaluare a soluţiilor din concursul lansat de Primăria Iaşi în vederea amenajării bulevardului Ştefan cel Mare şi a zonelor adiacente. (Nelu Păunescu)

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:12

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Gura Vaii, cu sediul social in comuna Gura Vaii, satul Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau, cod postal 607220, telefon 0371/407.500, fax 0372/002.112, e-mail: primariaguravaii@yahoo.com, cod fiscal 4278108. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: - teren in suprafata de 316 mp, situat in intravilanul comunei Gura Vaii, satului Rotunda, nr. Cadastral 62185, CF 62185, apartinand domeniului privat al Comunei Gura Vaii, conform H.C.L. Comunei Gura Vaii nr. 09/22.01.2024, caietului de sarcini si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartimentul Achizitii Publice sau se poate consulta pe site-ul: www.uatcomuna guravaii.ro, sectiunea -Anunturi. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: de la Compartimentul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau in contul de trezorerie RO17 TREZ 0625 006X XX00 0079, deschis la Trezoreria Onesti, cod fiscal: 4278108. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 27.03.2024, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 04.04.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 05.04.2024, ora 09.00, Comuna Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Onesti, cu sediul in municipiul Onesti, Str. Tineretului nr. 1, judetul Bacau, telefon 0234/311.913, fax 0234/326.170, e-mail: jud-onesti-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 08.03.2024.
ANUNȚ DE LICITAȚIE. Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro, organizează în data de 29.03.2024, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 16.000,00 mp, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, zona Dedeman. 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 16.000 mp, situat în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: gratuit 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 20.03.2024, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 29.03.2024, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 29.03.2024, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro PRIMAR, Florin-Liviu DULGHERU
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei