Octavian Știreanu: România educată, pe loc repaus! Armata, pas înainte!

Dimensiune font:

| 02-06-2023 09:56

Protestele profesorilor gravitează în jurul salariilor. Impasul negocierilor este total. Guvernul le-a propus câte o primă de 4.000 lei, ura și la gară. Un fel de ciubuc în schimbul tăcerii. Premierul Ciucă este învățat să dea ordine, nu să negocieze. N-are organ pentru a ieși în piață, să se urce pe basculantă și să convingă oamenii să plece acasă.

Săracu’ Ciolacu nu înțelege subiectul. N-are cum. Studiile sale sunt aproximative. A amânat rotativa ca să nu intre în funcție (dacă-l va aproba partenerul strategic) cu o cocoașă prea grea pentru spinarea sa intelectuală. E preocupat să nu explodeze și mămăliga celor din mediul sanitar, aflat sub jurisdicția PSD, să ne trezim în stradă cu proteste halatelor albe.

Iohannis are aceeași prestație ridicolă. Menirea fundamentală a președintelui este, potrivit Constituției, să medieze între stat și societate. Acum e o astfel de situație. Dar dacă-l chemi de prin hoteluri de lux, îl cobori din avioane exclusiviste și-l pui să ia o decizie, l-ai pierdut. Medierea lui în cazul de față se rezumă la îndemnul profesorilor de a pune muzică plăcută pe fundal atunci când își strigă revendicările și de a susține proiectul fantasmagoric „România educată”

Președintele ar trebui măcar să aibă minima demnitate și să le spună deschis profesorilor că nu sunt bani la buget pentru mărirea salariilor întrucât avem alte priorități legate de siguranța națională. Trebuie să plătim armele oferite de partenerul strategic, întreținerea trupelor străine pe teritoriul țării, triplarea flotilei aeriene, ajutoarele de tot felul acordate Ucrainei ș.a. În plus, ca o bomboană pe colivă, au mai apărut și ucrainienii, mai noii noștri frați de la Bug care s-au refugiat în România și care trebuie să trăiască la noi ca belferii, chiar dacă-i mai stropesc din Porsche pe români, pe unde-i apucă.

Cheltuielile militare ale României sunt, în valori comparabile, cele mai mari din întreaga istorie a țării. Iohannis a impus majorarea bugetului pentru înarmare la 2,5% din PIB pentru a ieși în față la americani ca țânțarul pe frunte. Drept recompensă, a primit o șapcă și-o mângâiere caldă pe umeri. Stăpânii deștepți disprețuiesc slugile umile.

Bani trebuie și pentru cumpărarea minicentralelor nucleare. Chelului îi mai trebuia tichie de mărgăritar. Afacerea a fost aranjată de fostul ambasador Zuckermann, care, la fel ca Gitensteian, s-a stabilit în țară până vede afacerea pornită.

Nu sunt bani și pentru că au ajuns la scadență dobânzile uriașe la împrumuturile demente, de peste 40 de miliarde de euro, făcute de Cîțu în numai doi și jumătate și despre care nimeni nu spune pe ce au fost cheltuiți.

Măcar acum, în prag de plecare, când nu mai ar e nimic de primit de la comanditării săi (nu e pe lista scurtă pentru NATO), Iohannis ar trebui să aibă demnitatea să spună deschis profesorilor adevărul pe care-l resimțim cu toții, chiar dacă nimeni nu-l rostește: România este în război! Oricum am întoarce-o și-am suci-o, acesta este adevărul. N-ar rost să ne ascundem pe după plop. Nu sunt bani pentru că războiul din Ucraina ne costă și pe noi. Totul pentru front, totul pentru victorie! Nu mai e loc și pentru salariile profesorilor.

Iohannis ar trebui anunțe public că banii merg cu prioritate spre siguranța națională, nu spre educația națională. „România educată” se amână, acum este vremea pentru „România militarizată”. România educată, pe loc repaus!

Dacă românilor li s-ar spune clar care e situația cu banii la vreme de război, sunt convins că oamenii ar înțelege. Ceea ce e greu de suportat nu este adevărul, ci fățărnicia, șmecheria din dosul cuvintelor, fariseismul.

Profesorii trebuie plătiți mult mai bine. Dar nu cred că e suficient pentru a da școlii românești o calitate substanțial îmbunătățită.

Problema educației naționale nu se rezumă la suma care le intră profesorilor pe card.

Ce avem în prezent? Se discută despre epidemia de droguri în școli; mulți dau din umeri și spun că așa e în democrație. În alte timpuri, așa ceva provoca un cutremur național. Au făcut carieră imaginile în care un elev comitea gesturi sexoide lipit de o profesoară docilă și zâmbăreață, iar altul aștepta la rând; așa e în democrație!, ni se spune. Sunt cazuri de părinți bine bazați care cheamă la ordine profesorii sau dirigintele sau directorul școlii pentru notele mici ale odraslei; că așa e în democrație1

Confortul profesional al cadrelor didactice nu depinde doar de leafă. În nici un caz leafa singură, cât de mare ar fi, nici nu exprimă, nici nu garantează prestigiul unui profesor. Pe lângă leafă, trebuie create condiții care să asigure demnitatea profesorului, autoritatea sa la catedră, suveranitatea absolută asupra notei pe care o dă, disciplina severă din școli etc etc etc.

Astfel de condiții trebuie asigurate prin lege, nu prin declarațiile gulgutierilor de la tribuna parlamentului. Lege care să interzică telefonul mobil în clasă, lege care să interzică ingerința părinților în procesul educativ din școli, lege care să pedepsească drastic orice abatere din partea oricărui elev, lege care… lege care … Se pot da mai multe exemple de reguli care trebuie impuse urgent în întreg sistemul.

Mai multe astfel de reguli pot fi reunite într-un sever Cod al Educației și Instrucțiunii publice. pe care să jure toți, părinți, și profesori deopotrivă.

Altfel, vom ajunge în prăpastie. Cu lefuri mari cu tot.