O femeie al cărei copil de 12 ani a fost ucis la Revoluția din 1989 și-a dat foc în Poiana Brașov în semn de protest față de tergiversarea dosarului Revoluției

4

Dimensiune font:

| 10-06-2023 07:02

O brașoveancă al cărei băiat de 12 ani a fost ucis în Revoluţia din 1989 și-a dat foc în Poiana Braşov pe 25 mai, de Ziua Eroilor, în semn de protest față de faptul că justiția română nu a finalizat nici acum dosarul crimelor de la revoluție, transmite Agerpres. De notat că autoritățile – poliția și procuratura – nu au dat nici un comunicat până astăzi, 9 iunie, când au comunicat abia la insistențele ziariștilor. Poliția și procuratura comunică de obicei rapid toate cazurile de decese suspecte.

Reamintim că la 25 mai, de Ziua Eroilor, primii trei oameni în stat au participat la ceremonii fastuoase – președintele Iohannis la Sibiu, premierul Ciucă la București și șeful Camerei Deputaților la Buzău. Pe 26 mai era programată rotativa guvernamentală, dar ea a fost amânată sub presiunea grevei profesorilor.

Mama lui Florin Negru, erou martir al Revoluției, și-a dat foc pe Drumul Vechi, între Poiana Mică și Poiana Brașov, la aproximativ un kilometru și jumătate de locul în care s-a incendiat în martie 1989 Liviu Cornel Babeș în semn de protest față de crimele regimului comunist, a relatat pe Facebook jurnalistul local Claudiu Loghin. Potrivit acestuia, femeia a lăsat în urmă un mesaj de protest față de tergiversarea dosarului Revoluției din 1989.

O reprezentantă a Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov a confirmat mesajul lăsat de mama lui Florin Negru: „Nu putem reda conţinutul acestuia, dar pot menţiona că doamna era nemulţumită de evoluţia lucrurilor în România după Revoluţia din 1989, data de 25 mai fiind şi ziua în care se comemorează eroii Revoluţiei”, a declarat aceasta potrivit Agerpres.

Abia la două săptămâni după eveniment, Poliția Braşov a transmis că o femeie şi-a dat foc, pe 25 mai, în Poiana Braşov, ea decedând în ambulanţă, înainte de a fi preluată de elicopterul SMURD.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov a recunoscut că cercetează evenimentul tot la două săptămâni de la producere, pe motiv că a strâns probe.

Prim-procurorul Anca Gheorghiu a declarat că „fiind ancheta la început, este esenţial ca mai întâi să strângem probele necesare pentru a lămuri situaţia de fapt. În prezent, se fac cercetări in rem cu privire la infracţiunea de ucidere din culpă, iar în cauză a fost dispusă o expertiză medico-legală (autopsie) pentru a se lămuri cauza morţii. (…) Ancheta este încă la început şi era necesar să fie strânse probe în vederea lămuririi situaţiei de fapt. Raportat la fiecare speţă în parte, organul de urmărire penală stabileşte când este oportun să ofere informaţii, urmărirea penală fiind nepublică”.

Potrivit publicației locale MyTex, Ileana Negru a recurs la autoincendiere după ce ar fi fost batjocorită de instituţiile statului. Femeia, care de ceva vreme locuia în Spania la fiica ei, venise în România şi umbla pe la instituţii pentru ca indemnizaţia pe care o primea de la statul român, în valoare de 918 lei, să îi fie virată în Spania. Un apropiat al familiei, Cătălin Giurcanu a relatat că femeia i-a povestit că a fost umilită în special la casa de pensii, unde i s-a spus că din moment ce trăieşte în Spania n-are nevoie de banii de la statul român.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Trei ucraineni care ar fi fugit de recrutare au murit înecați în râul Tisa, la granița cu România
07/05/2024 19:25

Cadavrele a trei bărbaţi, care au incercat "probabil" să părăsească Ucraina, au fost găsite in raul Tisa, la graniţa cu Romania, care este folosit frecvent de cei care incearcă să scape de mobilizarea ...

Un cutremur mediu cu magnitudinea de 4,1 pe scara Richter s-a produs marți în zona seismică Vrancea, județul Buzău.
07/05/2024 19:10

Seismul s-a produs la ora 18:32:22 (ora locală a Romaniei) la adancimea de 140.0km, Cutremurul s-a produs in apropierea următoarelor oraşe: 44km V de Focsani, 51km N de Buzău, 72km SE de Sfantu-Gheorghe, 8 ...

Asiatici veniți la muncă în România, urcați în avion și trimiși înapoi acasă. Vor fi interziși 5 ani în UE
07/05/2024 19:04

16 cetăteni din Bangladesh, Sri Lanka, India şi Pakistan care veniseră să lucreze la noi in tară au fost trimisi inapoi acasă, escortati de politistii de la imigrări din Arad, după ce au incercat să ia ...

Josep Borrell, șeful politicii externe UE: Mulți civili vor fi uciși în ofensiva de la Rafah
07/05/2024 18:18

Seful UE pentru politică externă, Josep Borrell, si-a exprimat, marti, dezacordul fată de ofensiva israeliană in Rafah, afirmand că aceasta ”va provoca multe victime civile”, potrivit mediafax. Ofensi ...

Panica se reinstalează în Slănic: încă o stradă riscă să se surpe. Bucăți din carosabil s-au rupt
07/05/2024 18:05

După ploile abundente din ultimele zile, pe strada Baia Verde au inceput să se formeze adevărate cratere in asfalt. După ce numeroase locuinte aproape că stau să cadă si, mai ales, după ce o stradă s- ...

Vladimir Putin a lansat o ofertă de dialog Occidentului dar nu renunță la o nouă ordine mondială
07/05/2024 16:34

Preşedintele rus Vladimir Putin a lansat marţi o ofertă de dialog Occidentului in materie de securitate şi stabilitate strategică, dar a pledat pentru crearea unei noi ordini mondiale, după ce a fost inve ...

Trei CUTREMURE în a treia zi de Paște în România. Unde s-au produs și ce magnitudine au avut?
07/05/2024 15:34

Trei CUTREMURE in a treia zi de Paste in Romania. Unde s-au produs si ce magnitudine au avut? În apropierea căror orase s-au produs si la ce interval de timp distantă.     Trei CUTREMUR ...

Vladimir Putin a depus jurământul de învestitură pentru al cincilea mandat de președinte al Rusiei
07/05/2024 14:14

Vladimir Putin a depus marti, 7 mai, jurămantul de investitură pentru al cincilea mandat de presedinte al Rusiei. Ceremonia a fost boicotată de SUA si majoritatea tărilor din UE. Franta se numără insă pr ...

78 de acțiuni de amploare și peste 1.200 de percheziții la domiciliu. Poliția Română, la ora rapoartelor trimestriale!
07/05/2024 13:37

78 de actiuni de amploare, 1.226 de perchezitii domiciliare si 323 de mandate de aducere puse in aplicare. Asa sună o parte a raportului pe primele trei luni ale anului făcut recent public de către Politia R ...

Alertă meteo: Furtunile vor mătura jumătate din țară
07/05/2024 10:27

Meteorologii au emis, marti, o alertă Cod galben de ploi torentiale, grindină si vant, in jumătate din tată, in Moldova, Muntenia, estul Transilvaniei si local in Maramures. Marti intre orele 10.00 - 23.00 ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei