O profesoară din Cluj, singurul român invitat să vorbească la o conferință NASA

dorina-1

Dimensiune font:

| 11-02-2023 09:12

O profesoară de fizică din Cluj-Napoca participă, ca speaker, la cea mai mare conferință educatională pe tema spațiului organizată de NASA. Aceasta este singurul român invitat la acest eveniment și spune că vrea să arate lumii că România are valori.

Dorina Gîrbovan, profesoară de fizică la Transylvania College din Cluj-Napoca, participă, la cea mai mare conferință din lume, adresată profesorilor, pe tema spațiului – Space Exploration Educators Conference.

Evenimentul are loc chiar zilele acestea la Centrul Spațial NASA de la Houston. Profesoara a aplicat pentru a fi printre cei 20 de speakeri și a fost invitată în urma unei selecții riguroase.

„Este cea mai mare conferinţă din lume pe temă de spațiu pentru oameni din educație. Am vrut să împărtășesc din experiența pe care o am atât la catedră cat şi coordonator. Am făcut aplicația şi am fost desemnata una din speakeri”, spune Dorina Gîrbovan – ambasador NASA.

Profesoara va susține o prelegere despre modul în care anumite mecanisme de la Agenția Spațială Europeană și NASA pot fi integrate în orele de curs ale elevilor.

„Prezint o aplicație pe care Centrul Spațial European a dezvoltat-o despre căderea unui meteorit. O să povestesc un pic despre căderea meteoritului din Rusia, ca şi aplicație pentru elevi. După care să merg pe parte de fizică de liceu şi după aceea o să fac partea practică, unde vreau să le dau elevilor o listă de materiale şi să creeze designul la o catapultă care va trebui să parcurgă o anumită distanță”, a mai spus Dorina Gîrbovan – ambasador NASA

Cine este Dorina Gîrbovan
Dorina Gîrbovan a absolvit Facultatea de Fizică a Universității „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. Are trei masterate, două în fizică şi unul în chimie, pe care le-a obținut în SUA şi România, dar şi un doctorat în România. A predat 8 ani în Canada şi SUA la universități şi licee private şi a revenit în România în anul 2009.

„Vreau să arat lumii că România are valori”
„Vreau să arat lumii că România are valori. Oriunde am mers în lume, România a fost văzută bine ca educație, studenții sunt văzuți bine”,a mai spus Dorina Gîrbovan – ambasador NASA.

Profesoara spune că oricine poate să ajungă să lucreze la NASA dacă se pregătește și este ambițios.

– Ce ar trebui să facă un elev român ca să ajungă să lucreze la NASA?

„Să își construiască CV. Să participe la concursuri internaționale, la experiențe, să își crească CV-ul.

Și NASA și ESA (European Space Agency) au o parte de resurse alocate pentru internship, unde oricine din lumea asta poate aplica. Trebuie să intre pe site, să își depună CV-ul să scrie un este sau două, să ceară o scrisoare de recomandare și asta este. Așa am început și eu”, a mai spus Dorina Gîrbovan la Antena 3 CNN.  

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Orasul Negresti, cu sediul in orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235.457.679, e-mail: inforpnegresti@gmail.com, cod fiscal 13407333. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -Spatiu in suprafata de 35,16 mp, situat in orasul Negresti, Str. Unirii, bl. E2, sc. D, parter, judetul Vaslui, ce apartine domeniului privat al Orasului Negresti, judetul Vaslui, identificat prin Carte Funciara nr. 70102-C1-U27, nr. cadastral 1/4;0;3, conform H.C.L. Orasul Negresti nr. 63/19.07.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019 privind Codul Administrativ, pentru desfasurarea de activitati de coafura si alte activitati de infrumusetare. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: Se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei, Serviciul Juridic. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Serviciul Juridic din cadrul Orasului Negresti, orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Serviciul Impozite si Taxe Locale din cadrul Orasului Negresti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.08.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 14.08.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Orasul Negresti, Compartimentul Registratura, orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 19.08.2024, ora 10.00, Orasul Negresti, orasul Negresti, Sala Mare, parter, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon/fax 0235.311.582, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.07.2024.
98,5 la sută dintre elevii de gimnaziu au fost repartizați de licee
25/07/2024 13:05

Mai bine de jumătate dintre candidaţii la Evaluarea Natională au fost admişi la prima opţiune din cele exprimate pentru admiterea la liceu, aproximativ 57.000, număr in creştere faţă de anul trecut &nd ...

Premierul Ciolacu umblă rapid la pușculiță: Elevii cu 10 la Evaluarea Națională și Bacalaureat primesc bani de la Guvern
23/07/2024 17:13

Premierul Marcel Ciolacu umblă la pusculita guvernamentală pentru a premia elevii cu note mari. Ministerul Educatiei a lansat in consultare un proiect de Hotărare de Guvern pentru a le acorda stimulente fina ...

Miercuri are loc repartizarea computerizată la licee
23/07/2024 09:31

Repartizarea computerizată in invăţămantul liceal a absolvenţilor clasei a VIII-a care au susţinut Evaluarea Naţională se va face miercuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. &Icir ...

Succes românesc la Olimpiada Internaţională de Matematică
21/07/2024 07:04

Ministerul Educaţiei a anunţat sambătă că elevii romani au obţinut o medalie de aur, patru medalii de argint şi o medalie de bronz la Olimpiada Internaţională de Matematică. ”Romania a obţinut o m ...

Adriana Stoicescu: Analfabetul funcțional va deveni istorie. Prostul absolut îi va lua locul
21/07/2024 06:58

Eliminarea din lista concursurilor si olimpiadelor exact materiile de bază: limba romană si Istoria, constituie o gafă a ministerului Educatiei peste care cu greu se poate trece, cu atat mai mult cu cat in s ...

Rușine uriașă în învățământ! 49 de profesori au fost eliminați de la Titularizare, 11 din ei au copiat!
18/07/2024 14:06

In acest an s-a inregistrat o rată de prezentă de 86,48% la titularizare. Au fost peste 31.000 de candidaţi prezenti din totalul celor aproape 36.000 de candidaţi cu drept de participare la această probă, ...

Doar trei din cinci copii intraţi în şcoală au reuşit să obţină medii peste 5 la Evaluarea Naţională
15/07/2024 11:54

Organizaţia Salvaţi Copiii atrage atenţia asupra faptului că doar trei din cinci copii intraţi in şcoală acum nouă ani au reuşit să obţină medii peste 5 la Evaluarea Naţională. Există judeţe un ...

Au fost afișate rezultatele finale de la Bacalaureat 2024. De unde afli ce notă a luat copilul tău?
12/07/2024 13:51

Au fost afisate rezultatele finale de la Bacalaureat 2024. De unde afli ce notă a luat copilul tău? iti spune Ministerul Educatiei. Notele pot fi verificate pe baza unui cod si pe fiecare judet in parte. Rez ...

A început etapa de înscriere la liceu - repartizarea computerizată - pe 24 iulie
11/07/2024 14:32

Absolvenţii claselor a VIII-a care au trecut de Evaluarea Naţională se pot inscrie, incepand de joi, la licee, repartizarea computerizată urmand să aibă loc pe data de 24 iulie. In perioada 11 - 22 iulie ...

Un tânăr din Iași a luat Bacalaureatul cu 9,38, din închisoare. Acum spune că vrea să facă Facultatea de Drept
11/07/2024 13:26

Un tănăr de 19 ani din Iasi a luat Bacalaureatul cu media 9,38 din inchisoare. El se află in Centrul de Detentie Tichilesti de la Brăila si are cea mai mare medie dintre toti elevii unui liceu din oras. Ta ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei