CNAS: „Reducerea paturilor nu înseamnă o retragere a statului din sistemul sanitar”

* fiecare spital este evaluat în funcție de indicatori concreți: gradul de ocupare al paturilor, durata medie de spitalizare, numărul de cazuri externate, complexitatea acestora și eficiența utilizării fondurilor * practic, se trece de la o logică bazată pe capacitate declarată la una centrată pe activitate reală

Reducerea numărului de paturi din spitalele din România nu mai este doar o ipoteză de lucru, ci devine o direcție strategică asumată la nivel guvernamental, cu implicații profunde asupra modului în care funcționează întregul sistem sanitar. Propunerea vizează o diminuare de aproximativ 20% în următorii trei ani, cu un prim prag de circa 4.600 de paturi chiar în acest an - o schimbare care, departe de a fi pur contabilă, obligă la o regândire structurală a spitalelor.

Sistemul actual a funcționat ani la rând pe un mecanism care a stimulat menținerea unui număr mare de paturi, deoarece acesta influența plafonul maxim de finanțare contractat cu casele de asigurări. În practică însă, o mare parte din aceste sume nu au fost niciodată utilizate integral, rămânând la nivel teoretic. Astfel, s-a ajuns la situații în care secții cu activitate redusă au beneficiat de resurse disproporționate, în timp ce zonele aglomerate au funcționat la limită.

Noua abordare propusă de Casa Națională de Asigurări de Sănătate încearcă să corecteze aceste distorsiuni printr-o analiză detaliată, realizată împreună cu direcțiile de sănătate publică. Fiecare spital este evaluat în funcție de indicatori concreți: gradul de ocupare al paturilor, durata medie de spitalizare, numărul de cazuri externate, complexitatea acestora și eficiența utilizării fondurilor.

Un element esențial al reformei este faptul că paturile vizate pentru reducere sunt cele neutilizate constant, nu cele necesare pacienților. În paralel, sistemul încearcă să redirecționeze resursele către zone critice: investigații, medicamente, materiale sanitare și plata personalului. Este o mutare de accent de la infrastructură statică la servicii efective.

Reforma propusă vine și cu o schimbare de perspectivă asupra nevoilor reale ale sistemului. În timp ce unele secții au paturi neocupate, alte domenii sunt grav subdimensionate. Un exemplu critic este îngrijirea paliativă, unde deficitul este estimat la aproximativ 3.000 de paturi. În prezent, mulți pacienți ajung să fie îngrijiți acasă, fără suport medical adecvat, ceea ce ridică probleme serioase de calitate a vieții și demnitate.

În acest context, reducerea paturilor nu înseamnă o retragere a statului din sistemul sanitar, ci o redistribuire a resurselor. Se urmărește eliminarea dezechilibrelor create în timp și orientarea finanțării către activitatea efectivă și performanță. Totodată, reforma deschide discuții mai ample: reclasificarea spitalelor, recalcularea tarifelor pe caz ponderat, integrarea costurilor salariale în finanțare și adaptarea structurilor organizatorice la nevoile reale ale populației.

Pentru pacienți, această transformare poate genera temeri, mai ales într-un context în care sistemul public este deja perceput ca fragil. Însă obiectivul declarat nu este restrângerea accesului, ci creșterea eficienței și a calității serviciilor. Într-un sistem în care resursele sunt limitate, modul în care acestea sunt distribuite devine decisiv. Nicoleta ZANCU