De ce nu mai poartă bărbații tocuri?

 La Săptămâna Modei de la Paris, bărbații au pășit pe tocuri, de la pantofii cu toc și cizmele largi de pe podiumul Vivienne Westwood până la mocasinii groși purtați de rapperul și actorul Jaden Smith ca invitat la Louis Vuitton. Poate părea o mișcare progresivă, deși a existat o perioadă în care aceasta era un lucru normal, transmite CNN.  Relația femeilor cu pantofii cu toc înalt datează din secolul al XVII-lea, când aceștia au devenit un element de bază în garderobele celor înstăriți, datorită capacității lor de a face picioarele să pară mai mici și mai subțiri. Însă, înainte de acea perioadă, pantofii cu toc erau purtați exclusiv de bărbați, fiind un semn de virilitate și statut social înalt.

În anii ’70 și ’80, în ciuda încercărilor glam rock-ului de a normaliza tocurile înalte pe scenă, bărbații care doreau să adauge înălțime o făceau adesea în secret, cu inserții ascunse (uneori neîngrijite) în pantofii lor de zi cu zi.

Astăzi, excepțiile de pe covoarele roșii și de pe podiumuri sunt adesea văzute ca o subversiune a normelor de gen, fie că este vorba de cizmele cu platformă „Kiss” cu toc transparent ale designerului Rick Owens, de alegerea actorului Jared Leto pentru tocurile albe sau aurii, perfecte pentru discotecă, sau de vasta colecție de botine cu paiete și pictate manual ale muzicianului Prince. Limitele rămân însă și astăzi: când actorul Billy Porter a lansat o colecție capsulă de pantofi cu toc, inclusiv cu Jimmy Choo în 2021, a creat senzație într-un grup încă mic de branduri care oferă pantofi de dimensiuni mari.

Cu toate acestea, într-o lume în care înălțimea mai mare este încă considerată, în general, o trăsătură atractivă, determinându-i pe unii bărbați să își „înfrumusețeze” înălțimea pe aplicațiile de întâlniri sau, în cazuri extreme, să se supună unor intervenții chirurgicale dureroase de alungire a picioarelor, se pune întrebarea: De ce pantofii cu toc nu sunt acceptați pe scară largă de toate genurile? 

Elizabeth Semmelhack, curator principal al Bata Shoe Museum din Toronto, care adăpostește cea mai mare colecție de încălțăminte din lume (datând de 4.500 de ani), indică Iluminismul din secolele XVII și XVIII, care a schimbat radical viziunea asupra umanității.

În această perioadă, filozofii au găsit un teren comun între bărbații cu statut socioeconomic diferit, dar și o diferență tot mai mare între sexe. Bărbații erau definiți ca activi, în timp ce femeile erau văzute ca decorative.

„Aceste concepte de gen sunt foarte codificate și profund înrădăcinate și continuă să fie simțite și astăzi”, a explicat Semmelhack într-o discuție telefonică cu CNN. Cercetările lui Semmelhack urmăresc urmele tocurilor până în secolul al X-lea în Asia de Vest – deși ea crede că pot fi mult mai vechi – atunci când au fost concepute pentru a ajuta călăreții să își fixeze pantofii pe stâlpi. De la început, tocurile au fost purtate pentru a indica statutul, dar a fost nevoie de secole ca acestea să ajungă în Europa prin comerțul cu Persia în secolul al XVI-lea.

„Conceptul de toc era strâns legat de ecvestrism și, în mintea europeană, de masculinitate, iar acest lucru a dus la transpunerea lor în încălțămintea occidentală”, a explicat Semmelhack.

În secolul al XVII-lea, bărbații europeni înstăriți purtau două tipuri de tocuri: unele din piele înălțată (precum cele de la cizmele de călărie) și altele acoperite cu piele (pentru stilurile mai luxoase de la curte). În timp, tocurile acoperite cu piele au migrat către moda feminină, devenind astăzi elemente tipice ale pantofilor stilettos și ai celor cu toc mic, în timp ce pielea suprapusă a rămas populară în cizmele de cowboy și în pantofii sport. În acea perioadă, tocurile înalte denotau un statut superior pentru bărbați, fiind mai puțin practice pentru plimbările lungi sau munca.

Una dintre cele mai faimoase reprezentări ale tocurilor ornate pentru bărbați poate fi văzută în portretul de stat al lui Ludovic al XIV-lea realizat de Hyacinthe Rigaud în 1701. Monarhul francez strălucește în haine aurii și albastre cu flori de crin și ciorapi albi, purtând pantofi albi cu tocuri roșii.

Cunoscuți sub numele de „Les talons rouges” în franceză, tocurile roșii erau un simbol al statutului regal, pe care regele îl limita la un grup select de nobili, conform Muzeului J. Paul Getty, unde se află tabloul. Alte lucrări din acea perioadă îi înfățișează pe bărbați etalându-și pantofii, în timp ce femeile nobile purtau jupoane care ascundeau încălțămintea.

În ciuda asociativității dintre înălțimea masculină și statutul social, tocurile nu au fost populare în rândul bărbaților din acea perioadă, potrivit lui Semmelhack. De fapt, înălțimea nu era legată de masculinitate, iar femeile au devenit singurele purtătoare ale tocurilor datorită unui „nou standard de frumusețe feminină, care punea accent pe picioarele mici”, a explicat ea. „Tocul înalt a devenit un instrument în moda feminină, ridicând picioarele pentru a le face să pară mai mici, iar plasarea tocului ajuta la crearea unor urme subtile.”

Odată ce tocurile din piele acoperită au dispărut din moda masculină, acestea nu au mai fost reintegrate. La sfârșitul secolului al XVIII-lea, bărbații au abandonat culorile vibrante și materialele luxoase, iar „Marea renunțare masculină”, așa cum o numește psihologul britanic John Carl Flügel, a marcat o schimbare semnificativă spre haine mai simple și mai puțin frivole. Cu toate acestea, tocurile au rămas un simbol al dorinței și al femeilor, cu implicații sociale și politice complexe. Acest aspect a fost luat în considerare și în cultura queer, unde tocurile intensifică drama și performanța.

„Odată ce tocurile au fost complet feminizate, ele au devenit simboluri ale iraționalității și dorinței feminine”, a declarat Semmelhack. „Astfel, tocurile ajung să devină o sabie cu două tăișuri.”

De asemenea, bărbații se confruntă cu standarde duble: în ciuda atributelor pozitive asociate cu înălțimea, bărbatul mediu la nivel global este mai scund de 1,73 m. Mulți lideri mondiali și figuri publice au menținut iluzia înălțimii cu ajutorul pantofilor înălțători, platformelor și chiar al multor oameni din jur, poziționați strategic pentru a da impresia de înălțime.

Tocurile ar putea reprezenta o soluție elegantă, dar tabu-ul rămâne. Chiar dacă multe stiluri de pantofi cu toc, considerate îndrăznețe la bărbați, nu sunt de fapt feminine, Semmelhack subliniază că „moda nu este doar despre schimbarea de gen. Poate fi o revendicare a modei masculine istorice din trecut.”