Cozonacul din inima casei. Rețetele care încă ne adună în jurul mesei

Mirosul de cozonac rumenit în cuptor are puterea magică de a opri timpul. Îl recunoști din scara blocului, din curțile de la țară, din amintirile copilăriei. Cozonacul rămâne o dovadă că lucrurile făcute cu mâinile și cu inima nu se demodează niciodată.

Cozonacul bucovinean: cu nucă, cacao și stafide muiate în rom
La Rădăuți, tanti Margareta frământă de 60 de ani. Rețeta ei are ceva din farmecul colindelor și din tihna Crăciunului cu zăpadă adevărată. „Să nu te zgârcești la nucă! Și nici la rom. Asta dă aroma de sărbătoare”, spune ea.

În compoziție intră 1 kg de făină albă, 5 gălbenușuri, 200 g de unt gras, 100 ml de ulei, lapte cald cât cuprinde și o drojdie crescută cu zahăr. Umplutura? O simfonie din nucă măcinată, zahăr, pudră de cacao, scorțișoară și stafide lăsate peste noapte în rom. Cozonacul iese pufos, greu și cu iz de copilărie.

Cozonacul oltenesc cu rahat și vanilie – „fraged, domnule, fraged!”
În satul Băilești, o doamnă în halat înflorat ne întâmpină cu un cozonac care se rupe în fâșii parfumate. Rețeta e moștenită de la o mătușă care lucra în brutăria comunală.

Secretul? „Frământarea lungă și untura de porc în aluat, nu margarina!” Cozonacul are în interior fâșii de rahat tăiat fin, așezat peste un strat subțire de cremă de vanilie fiartă, apoi rulat cu grijă. E dulce, dar nu grețos, fraged și cu o crustă ușor rumenită, lucioasă de la oul bătut cu zahăr.

Cozonacul urban reinterpretat: ciocolată neagră, portocală confiată și alune de pădure
La București, în laboratorul unei tinere patisiere cu studii la Paris, cozonacul a primit o haină nouă. Aluatul e cel clasic, dar umplutura e un poem pentru papilele gustative moderne: ganache de ciocolată neagră, coajă confiată de portocală, alune prăjite și un praf de sare de mare. E spectaculos, dens, cu un aer festiv internațional.

„E un omagiu adus copilăriei, dar și gustului meu actual. Cozonacul poate evolua, fără să-și piardă sufletul”, spune creatoarea lui.

Cozonacul ardelesc cu mac – o rețetă de demult, plină de liniște
Într-o gospodărie din Cluj, cozonacul cu mac e la loc de cinste la toate sărbătorile mari. E mai puțin dulce, cu un aluat îmbogățit cu smântână și ou întreg. Umplutura de mac se fierbe cu lapte și zahăr, apoi se așază într-un strat generos, parfumat cu lămâie.

„Noi nu punem cacao. Macul e vedeta. E cozonacul liniștii, nu al strigătului. Stă la rece, se feliază perfect și merge minunat cu o cafea neagră.”

Cozonacul de post – miraculos de bun, cu gem de prune și nucă
În Muntenia, cozonacul de post e la fel de așteptat ca cel „de dulce”. Se face cu ulei, apă minerală și coajă rasă de lămâie, iar umplutura e surprinzătoare: gem de prune afumate, nucă prăjită și un praf de scorțișoară.

„Asta e rețeta săracului bogat. Fără ouă, fără lapte, dar cu gust cât o sărbătoare întreagă”, ne spune o bătrână care face 10 bucăți în fiecare an, pentru vecini și pentru sufletul celor plecați.

Povestea continuă în fiecare cuptor
Indiferent dacă e făcut la țară sau într-o bucătărie modernă, cozonacul rămâne un semn de dragoste. Se coace rar, dar cu răbdare. Se oferă ca dar, se mănâncă în liniște, se rupe cu mâna, niciodată cu cuțitul.

Rețetele pot varia, dar bucuria e aceeași. Iar adevărul e că nu există „cel mai bun” cozonac. Există doar cel făcut cu drag, după care se închide ușa și se deschide o amintire.

Clara DIMA