Drobul, gustul Paștelui românesc cu ecouri din lume

Drob de miel, drob de pui sau chiar drob vegetarian — oricare ar fi alegerea, acest preparat ocupă un loc aparte în gastronomia românească, mai ales în perioada Sărbătorilor Pascale. Dar puțini știu că drobul, în diverse forme și nume, se regăsește și în alte culturi, de la Scoția la Balcani, purtând în el aceeași idee simplă: nimic nu se aruncă, totul se transformă în hrană cu gust și suflet.

Originea drobului pare a fi una pastorală, născută din nevoia de a valorifica tot ce oferă un animal sacrificat. În România, tradiția cere ca organele mielului de Paște să fie tocate, amestecate cu ceapă verde, mărar și pătrunjel, apoi legate cu ouă crude și coapte într-un prapure — o membrană subțire care păstrează frăgezimea și dă o crustă rumenă. Așa ia naștere drobul tradițional, servit rece, felii generoase, lângă ridichi și salată verde.

Dar drobul nu este doar românesc. În Scoția, haggis-ul are aceeași esență: organe de oaie și condimente, fierte în stomac. În Franța, paté-ul este o rudă nobilă, iar în Balcani, drobul capătă alte nume, dar aceleași rădăcini. Toate aceste preparate cu organe spun aceeași poveste: hrănitoare, ritualică, respectuoasă față de animal și natură.

În prezent, drobul se reinventează. Variantele de drob de pui sau drob vegetarian cu ciuperci, linte sau năut sunt tot mai populare. Le găsim în restaurante moderne, în meniuri sănătoase sau reinterpretate de chefi care duc tradiția mai departe, cu o notă creativă.

Drob de miel rămâne însă simbolul gustului de acasă. Fie că e făcut după rețeta bunicii sau adaptat noilor obiceiuri culinare, el păstrează esența unei mâncări de sărbătoare: simplă, verde, caldă și mereu așteptată. 

Clara DIMA