Cine nu învață istoria, îi repetă greșelile

Dorian OBREJA

Cu siguranță, ceva a fost putred la primul tur al alegerilor prezidențiale din România. Ca și cum asta nu era de ajuns, și cele întâmplate imediat după (mai ales deciziile CSAT și CCR), au venit să augmenteze putreziciunea, haosul și debandada care s-au instaurat, confuzia extremă a celor mai mulți cetățeni cu drept de vot, dar și, din păcate, prăpastia între taberele de simpatizanți ai formațiunilor politice/candidaților la prezidențiale, ajungându-se la o  înverșunare și violență (deocamdată, din fericire, doar la nivel verbal) cum nu cred că s-a mai înregistrat din 1990.

Toate acestea nu ar fi trebuit să aibă loc și ar fi putut să nu se întâmple. Dacă toate autoritățile și insituțiile cu atribuții în domeniu ar fi acționat la timp, conform legilor, până la capăt și în mod echidistant.

Dar, dată fiind aproape totala lipsă de transparență a instituțiilor direct sau tangențial implicate în procesul electoral, nu se știe ce anume și nici care sunt cauzele generatoare ale acestei situații care trimite România în ipostaza unei țări bananiere.

Viața a dovedit cât de mult adevăr conține afirmația filosofului George Santayana: „Cei care nu învață din istorie, sunt condamnați să o repete”. Așa încât privirea și acțiunile noastre trebuie îndreptate, în egală măsură, în prezent și viitor. Pentru ca situația de acum să nu se mai repede, cred că cuviință că ar trebui să se întâmple următoarele lucruri:  

1. aflarea cauzelor, sancționarea tuturor celor în culpă și luarea de măsuri, în așa fel încât rezultatul alegerilor să fie corespunzător realității, iar nu manipulărilor și aranjamentelor de culise sau prin intermediul rețelelor de socializare;

2. depolitizarea unor instituții precum CCR, AEP și BEC;

3. transparentizarea informațiilor ajunse la serviciile de intelligence, care nu mai trebuie lăsate perioade lungi fără conducere, iar aceasta să nu mai fie numită politic;

4. interzicerea candidaturilor, la orice nivel, fără publicarea (în presa scrisă și în mediul online) unor biografii amănunțite, cu  date reale și verificabile.

5. desfășurarea unui referendum, prin care românii să afirme/confirme opțiunea lor, acțiune urmată de repetarea unui „acord-Snagov”, în care toate forțele politice să ”bată în cuie” direcția țării noastre pentru viitoarele decenii, în așa fel încât aceasta să nu mai poată fi deturnată după bunul plac al fiecăruia;

6. desfășurarea unui referendum – ale cărui rezultate să aibă caracter de obligativitate – prin care să fie reduse considerabil prerogativele prezidențiale (după modelul Germaniei, Elveției etc.), în așa fel încât o singură persoană să nu mai poată direcționa țara funcție de interese și preferințe proprii

7. introducerea, până se va ajunge la responsabilizare, a obligativității prezenței tuturor românilor la vot:

8. clarificarea, odată pentru totdeauna, a statutului rețelei de socializare care a creat atâtea probleme.

Presa și politicienii din străinătate – distanțarea permite obiectivare – surprind esența situației de acum, prin utilizarea unor termeni precum „șoc”, „surpriză”, „cutremur”, dar și prin afirmații sau întrebări care dau întreaga măsură a percepției: „România, pe muchie de cuțit”, ”Se clatină, deci, și România?”, „România, teren de testare; un experiment util”.

Trăim momente decisive, în care clasa politică autohtonă, dar și electoratul trebuie să refuze, în mod hotărât și elocvent, statutul de cobai, dar și pe acela de „oaie neagră” a UE.