De la 'suntem pierduți', la 'se poate și mai rău'. Andrei Pleșu dezvăluie cum i-a reevaluat pe Victor Ponta și Crin Antonescu

Victor Ponta e încîntat de ironia lui fină, de replica lui tăioasă, de surîsul lui distrugător. Și-a construit, din mai nimic, un rol de dur șmecher, campion la categoria «pană». I-a reușit o combinație stranie de băiețandru obraznic și bătrînel șugubăț. Numit prea devreme într-o poziție de prim-plan, a făcut rapid sindromul plutonierului care, avansat căpitan, se crede general. Poate e, la bază, «băiat bun». Poate are intenții onorabile. Dar suferă de o prematură dilatație a eului și de o ambiție atît de transparentă, încît nu poate fi luat în serios. Și e destul să-l vezi jucîndu-se de-a Che Guevara sau să-l auzi decretînd cînd trebuie declarat doliu național și cum trebuie să arate televiziunea națională, ca să simți răsărind, printre tuleiele sale benigne, un mic dictator de grădină.

Crin Antonescu e și el, în mod vădit, bucuros să fie contemporan cu el însuși. Părea un om cumsecade și cordial și s-a trezit sufocat de hormoni. Se încruntă amenințător, zîmbește subversiv, contemplă îngrijorat «viitorele» națiunii. A prins gustul tiradelor gascone și al unei «independențe» pline de pupături și divorțuri imprevizibile. Dacă Ponta e un soi de Cațavencu juvenil, Antonescu e un soi de Rică Venturiano tomnatic. Nu sînt nici zmei, nici Feți-Frumoși. Joacă la prețuri mici, sperînd să cîștige pe greșeala adversarului. Dacă asta e tot ce poate produce scena noastră politică, sîntem pierduți.“

P.S. Nu credeam că domnii Ponta și Antonescu vor reveni pe scenă, dar bombănindu-i, trebuie să recunosc că, dacă mă uit și la unii (mai ales la unul…) dintre „colegii“ lor la alegerile prezidențiale, mă aud spunînd: „Se poate și mai rău…””, scrie Andrei Pleșu într-un articol publicat în Dilema.