Pensii mai mici, sănătate mai precară - arme mai multe!

 Dorian OBREJA

Vântul rece a început să bată dinspre partea cealaltă a Atlanticului. De anul trecut, odată cu câștigarea alegerilor prezidențiale de către Donald Trump. Mai întâi consilierii acestuia, apoi și el au subliniat, foarte ferm, că viitoarea administrație prezidențială dorește ca membrii NATO să cheltuiască 5% din PIB pentru apărare. Dacă ar fi fost numai atâta, încă ar fi fost bine. Numai că actualul locatar al Casei Albe a fost extrem de explicit, afirmând că ”statele membre ale NATO care nu își vor majora cheltuielile de apărare la 5% din PIB nu vor mai avea protecția SUA în cazul în care se vor afla într-un conflict”. După cum lesne se poate sesiza, de la o dorință până la un soi de șantaj distanța nu e așa de lungă! Ca să nu mai pomenesc faptul că materializarea unui asemenea comportament ar contrazice – dacă nu chiar anula – articolul 5 din Tratatul NATO, care, în esență, prevede că un atac asupra unui stat membru este considerat un atac asupra tuturor (statelor membre), ceea ce ar putea declanșa deliberările privind un potențial răspuns militar. De adăugat că SUA chiar au cheltuieli de 3,4% din PIB!

E de semnalat că prima reacție a membrilor europeni ai Alianței nu a fost una de acceptare, mai ales că, potrivit specialiștilor, o creștere de doar 3% ar putea duce la degrevarea SUA de rolul de ”paznic” al Europei. Printre vocile care s-au opus cel mai ferm s-au numărat cancelarul german, care s-a întrebat dacă cetățenii trebuie să plătească această creștere – considerată nejustificată -, și aceea a Franței, care respinge dominația americană asupra industriei de apărare europene.

Aici se află, de fapt, secretul subiectului. Potrivit statisticilor, în 2020, SUA era pe locul I al clasamentului exportatorilor de arme, cu 9.372 milioane TIV – mai mult decât aveau la un loc următorii 7 furnizori (Rusia, Franța, Germania, Spania, Coreea de Sud, Italia, China); dar, de atunci, SUA și-au majorat cu încă 17 la sută vânzările de arme. De înțeles cine ar fi principalii beneficiari ai creșterii cheltuielilor pentru apărare, fie la 3, dar mai ales la 5%...

În ciuda amintitei prime reacții negative, iată că s-a găsit, deja, o țară ”spărgătoare de grevă”, ba chiar supralicitatoare: Lituania promite respectarea cererii lui Trump și alocarea anuală între 5 și 6% din PIB pentru apărare. Și este de așteptat ca acest prim exemplu să fie urmat de guverne cărora le pasă mai mult de relațiile comerciale (inclusiv cu arme & armament) cu SUA, decât de punerea unor noi și apăsătoare poveri pe umerii propriilor cetățeni. Este un subiect care ar putea fi decontat la viitoare alegeri.

Dar abordarea care este menită a revolta cel mai mult aparține lui Mark Rutte, secretarul general al NATO. E adevărat, el nu a cerut 5%. Dar a sugerat, în mod cinic, pe seama căror domenii s-ar putea face o creștere față de nivelul actual. În esență, a pledat pentru ca statele membre „să investească în Apărare o mică parte din fondurile pe care le alocă bugetelor pentru pensii, sănătate sau asistență socială”. Aceasta, desigur, pentru nobilul ideal al garantării securității generațiilor viitoare. Cu certitudine, nu s-a gândit la garantarea beneficiilor actualei generații de producători și comercianți de arme. Pentru o imagine a acestor beneficii, precizez că, în prezent, doar 23 din cele 32 de state membre NATO ating 2%.

De văzut dacă cinismul va fi câștigător la sumittul Alianței, programat la Haga, în iunie.