Războinică națiune. Cu ce rațiune?

Dorian OBREJA

Dacă s-ar face un sondaj în Europa, aproape sigur și majoritar răspunsul la întrebarea ”care e cel mai războinic/agresiv stat?” s-ar referi la Federația Rusă. Dacă, însă, un sondaj cu aceeași întrebare s-ar întreprinde pe diferite alte meridiane și paralele, nu s-ar obține același răspuns. Ba chiar s-ar face vorbire despre până nu demult marele adversar al Rusiei, SUA – văzute și definite, în mod obișnuit drept garant și paznic de nădejde al păcii.

O incursiune cât mai sintetică a conflictelor în care s-au angrenat SUA în ultimii 75 de ani ar putea să argumenteze consistent acest tip de răspuns.

1950 – implicare în Puerto Rico; 1959-1953 – în Coreea (război nici azi terminat); 1958 – în Liban; 1961 – în Cuba; 1964-1973 – în Laos; în aceeași perioadă, în Vietnam (război pierdut); 1969-1973 – Cambodgia; 1983 – Grenada; 1986-1988 – în războiul dintre Iran și Irak; 1989 – în Panama și Filipine; 1991 – în primul război din Golful Persic; 1994-1995 – în Haiti; 1995 – în Bosnia; 1998 – în Irak; 1999 – în teritorii din fosta Iugoslavie; 2001-2021 – în Afganistan (război pierdut); 2003-2011 – în Irak, sub pretextul că administraţia lui Saddam Hussein fabrica arme nucleare şi chimice, care nu au fost găsite niciodată  (război pierdut); 2011 – în Libia; 2022 – în Ucraina; 2025 – în Iran (invocarea aceluiași motiv ca în Irak). Și lista (în care nu am cuprins totul) rămâne, din nefericire, deschisă...

Din 4 iulie 1776, înființarea SUA, acestea au cunoscut doar 22 de ani de pace; după al Doilea Război Mondial, numărul acestora a fost de doar 5 - ultimul an de mandat Gerald Ford și 1977-1980, mandatul lui Jimmy Carter. Nu întâmplător, acesta declara, în 2019, că „Suntem națiunea care iubește războiul cel mai mult din toată istoria lumii, rezultat al faptului că vrem să impunem altora să adopte principiile americane”. Începând din 1776, toți președinții americani, fără excepție, sunt considerați ca fiind „președinți de război”. Doar în perioada 1945-2001, Statele Unite au declanșat 201 din cele 248 de conflicte armate din 153 regiuni din lume, reprezentând 81%. Concluzia este mai mult decât evidentă: trecutul, prezentul și viitorul Statelor Unite ale Americii au ca dominantă starea de război.

Lângă declarația lui Carter, care este, oarecum, teoretico-filosofică, trebuie adăugată cea mult mai ancorată în practică a președintelui filipinez Dutertre (a cărui țară suferise, în 1989, o intervenție americană...) conform căreia ”Washingtonul dorește să continue războaiele; astfel, țările implicate vor achiziționa muniție, avioane și nave de război americane; odată încheiate războaiele, numeroși americani vor fi șomeri...”. Să ne amintim de insistența cu care Donald Trump cere (aproape că impune, inclusiv prin șantajarea cu posibilitatea retragerii trupelor americane din Europa)  tuturor statelor NATO creșterea până la 5% a bugetului alocat apărării (citește înarmării); tuturor  statelor, mai puțin SUA!!!

Începusem aceste rânduri cu o trimitere la Rusia - aceasta înaintează, în Ucraina, cu o medie de 10 kmp/zi; răspunsul SUA constă în promisiuni de pace (în 24 de ore...), sau tăceri îndelungi. La schimb, Rusia reacționează doar formal la bomdardarea Iranului de către Israel și, mai nou și mai apocaliptic, de către SUA. Estimp, fabricile de echipament militar & muniție din cele două țări duduie, profitul crește. Și al victimelor. Dar important e să nu crească numărul șomerilor, prin închiderea acelor fabrici...