INCHIDE
După Brexit, taxe duble pentru studenții români din Marea Britanie
Studenții din toate țările Uniunii Europene, cu excepția Irlandei, nu vor mai beneficia de tarifele reduse, nici de accesul la împrumuturi pentru studenți, beneficii de care aveau parte cât timp Marea Britanie era membră a UE.
Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord spune că ar fi o dovadă de maturitate a României dacă studenții ar merge la studii acolo pentru master sau doctorat, nu pentru licență. Cum este exemplul Germaniei.
La nivel internațional, sunt 44.300 de studenți care au aplicat pentru a studia, anul viitor, în Marea Britanie.
România trimite anual 3.000 de studenți acolo. Oricum, se estimează că numărul studenților va scădea cu până la 90%.
Subiecte asemanatoare
Criza profesorilor de matematică, fizică și chimie explodează
Mai mult decât săli de curs: cum dezvoltă UAIC campusul în care studenții învață, colaborează și creează
Educația atenției, cea mai importantă lecție pentru copii
Fostul ministru al Educației Mircea Miclea cere o resetare a programei la Limba Română: „Profesorii trebuie să predea pentru elevii de azi, nu ca acum 20 de ani”
A început amenajarea rutei ocolitoare de la Pasajul Socola – VIDEO
Cât costă liceele private cu programă românească? Ce variante ai în București și care sunt taxele în 2026
Maraton de matematică la Iași: aproape 1.000 de elevi au participat la patru competiții în două zile
Schimbare majoră în școli. Elevii ar putea începe cursurile mai târziu
Polemică între rectorii ieşeni şi premier
Educația iese în stradă! Studenții și profesorii pornesc spre Cotroceni
Modul de notare a elevilor se va schimba radical. Profesorii, sancțiuni drastice dacă nu respectă regulile
Acciza la motorină scade din nou: reducerea ajunge la 25% în prima jumătate a lui septembrie
Soferii primesc o gură de oxigen la inceput de septembrie! Ministerul ...
Fotbal Liga 4: trei echipe rămân perfecte! USV 2, ASPI și Știința Miroslava fac legea în „județeană”
Liga a 4-a Iasi incepe să-si contureze primele favorite, după o etap ...
August s-a transformat în luna deprecierii pentru leu
Leul s-a aflat sub presiune, consecintă a semnelor de intrebare care ...
Admitere de toamnă la marile universități din Iași: AI schimbă preferințele studenților
Toamna aduce o nouă sansă pentru absolventii care nu au prins un loc ...
AUR cere alegeri anticipate și îl indică pe Nicușor Dan drept principalul obstacol
AUR pune presiune pentru declansarea alegerilor anticipate si sustine ...
Se deschide o nouă linie de finanțare europeană pentru firmele care vor să se modernizeze
O nouă oportunitate de finantare pentru microintreprinderile din Regi ...
PNL îl atacă frontal pe Chirica: „Sinecurile PSD-iste trebuie oprite!”
Ultima sedintă a Consiliului Local Iasi, desfăsurată vineri, a  ...
Botoșani și Suceava, pe acoperișul lumii! Simona Radiș și Ancuța Bodnar, aur mondial
* Simona Radis si Adriana Adam au devenit primele sportive din istoria ...
A7 se deschide până la Bacău, dar marele obiectiv - Pașcani - rămâne pe dinafară
Un nou tronson important al Autostrăzii Moldovei A7 va fi deschis cir ...
Unicul proiect admisibil de țară: acela al unui popor fericit!
Dorian OBREJA
Iau drept interval de referintă pentru subiectul de ...
Programări, rețete și trimiteri pe telefon, din 1 septembrie
Platforma E-Sănătatea Mea devine functională la nivel national de l ...
Rețeta zilei: pui rumenit la cuptor cu cartofi și usturoi
Duminica cere o mancare care să adune familia in jurul mesei. Puiul i ...
Handbalistele de la ABC Iași au dus Palatul Culturii la Brașov
La un turneu de copii, rezultatele sunt, de multe ori, cele mai usor d ...
30 de defibrilatoare și 4 ambulanțe noi pentru Iași
* judetul Iasi va primi 30 de defibrilatoare externe automate, care vo ...
Centru nou pentru copiii cu tulburări de comportament la Iași. Investiția ajunge la 1,45 milioane de lei
* un centru de zi destinat copiilor cu tulburări de comportament va f ...
Cum să te înțelegi mai bine cu colegii
Relatiile bune la locul de muncă nu depind doar de cat de simpatici n ...
Vine apocalipsa rutieră! Se pregătesc două șantiere majore: Sărărie și Pasajul Socola
Primul front de lucru se deschide in Copou, unde municipalitatea trebu ...
Programul „Anghel Saligny” ar putea fi prelungit cu un an
Termenul pentru incheierea contractelor de finantare prin Programul Na ...
Aproape 1.000 de euro pentru prima zi de școală
* intrarea in clasa I poate costa pană la 4.000 de lei dacă familia ...
COMPLEX ONYX S.R.L. anunță finalizarea activităților proiectului „CRESTEREA GRADULUI DE DIGITALIZARE IN CADRUL FIRMEI COMPLEX ONYX SRL”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, PILONUL III. Creștere inteligentă, sustenabilă și favorabilă
COMPLEX ONYX S.R.L. anuntă finalizarea activitătilor proiectului &bd ...