Penicilina Iaşi nu trebuie lăsată să se stingă
După ce Penicilina Iaşi s-a clasat pe locul 7 în Divizia A1 feminină de volei, ratând obiectivul de a ajunge între primele şase grupări din ţară, antrenorul Dan Gavril ne spunea că tradiţionalul sponsor al formaţiei, SC Antibiotice SA, are capacitatea de a susţine echipa la nivel de cupe europene. Decizia anunţată miercuri printr-un comunicat de presă a sunat însă cu totul altfel, şi anume că Penicilina nu se va înscrie în ediţia 2017/2018 a Diviziei A1 şi că activitatea sa se va reduce la nivel de speranţe şi cadete! Iar asta în condiţiile în care Penicilina a fost inclusă printre participante, adversara sa din prima etapă fiind nou-promovata Agroland Timişoara. Între timp însă, voleibalistelor de la Unic Piatra Neamţ li s-au alăturat şi cele de la SCM Piteşti şi au anunţat că nu pot participa în campionat, aşa că în funcţie de numărul final de participante nu este exclus să fie efectuată o nouă tragere la sorţi. Cu sau fără Penicilina?
Volei transformat în turism
După ce s-a încheiat campionatul, jucătoarele au început să se despartă de Penicilina. Pe Graboveţkaia nici n-a mai prins-o finalul sezonului, celorlalte jucătoare străine expirându-le acordurile. O lovitură grea a fost primită acum câteva săptămâni, când căpitanul Melinda Şipoş a decis şi ea să plece de la Penicilina, grupare care acum s-ar putea baza doar pe Mihaela Stângă, Andra Streşină, Ana Ursachi şi Raluca Pichiu. „N-ar fi târziu nici acum de făcut o echipă, deoarece sezonul începe abia în octombrie”, a declarat Dan Gavril, care înţelege foarte bine nemulţumirile sponsorului ieşean. „Cred că oamenii au fost supăraţi că am ratat clasarea între primele şase, dar am fost scoşi de acolo de unele jocuri de culise. Eu am mai spus celor de la Federaţia Română de Volei că au transformat voleiul în turism din moment ce programau etapele din trei în trei zile. Cum pot să mai pregătesc o partidă dacă joc miercuri la Blaj, sâmbătă am meci acasă, iar următoarea miercuri joc la Craiova? Nu m-a prea ascultat nimeni, aşa cum m-am împotrivit şi nelimitării numărului de străine, deoarece dispare motivaţia tânărului jucător român. În plus, am simţit că Penicilina a cam fost marginalizată de FR Volei şi acum cred că este momentul ca forul conducător al voleiului românesc să încerce să facă tot posibilul pentru ca această echipă să nu se stingă”, a adăugat Gavril.
Experimentatul antrenor susţine că Penicilina ar trebui să menţină echipa de senioare măcar la nivelul ligii secunde. „Cu cele patru voleibaliste pe care s-ar putea baza şi cu alte fete care sigur vor dori să vină la Penicilina, club care n-are nicio datorie faţă de nimeni, eu cred că se poate menţine la un nivel onorabil măcar în Divizia A2. Nu vreau să pară că dau sfaturi, dar o legendă a voleiului românesc nu trebuie lăsată să dispară”.
Discuţie decisivă la FR Volei
Preşedintele FR Volei, Gheorghe Vişan, a purtat deja discuţii cu conducerea grupării ieşene şi speră ca decizia comunicată să nu fie finală. Penicilina n-a trimis niciun document către FR Volei prin care să anunţe că nu va participa în campionat, iar marţi va avea loc o întâlnire a reprezentanţilor cluburilor din Divizia A1 feminină. Vişan a primit asigurări că va participa şi un reprezentant al Penicilinei şi speră într-un deznodământ favorabil al acestei situaţii. „Noi ne dorim ca Penicilina Iaşi, o legendă a voleiului şi a sportului românesc, să rămână în prima divizie, acolo unde îi este locul”, a declarat preşedintele FR Volei, dar s-a referit şi la numărul nelimitat de jucătoare străine. „Nu Federaţia a stabilit asta, ci cluburile. Din păcate noi nu avem o sută de voleibaliste românce pregătite să joace în prima divizie. Avem doar vreo zece şi ele au ridicat foarte mult preţurile. S-a ajuns ca unele jucătoare să câştige mai bine decât fotbaliştii! Prin această măsură s-a mai reglat piaţa, iar noi deocamdată am impus o jucătoare sub 23 de ani în lot. Ne gândim să propunem şi obligativitatea prezenţei pe teren, însă asta vor hotărî tot cluburile”, a menţionat Gheorghe Vişan.
Receptivitate maximă din partea Fundaţiei Sportului Ieşean
Penicilina Iaşi n-a fost susţinută până acum de Fundaţia Sportului Ieşean. E drept că nici n-a solicitat acest lucru, dar poate că a sosit momentul s-o facă, mai ales că directorul Lucian Popescu s-a declarat foarte deschis. „Dacă până luni voi primi un draft financiar înaintat de Penicilina Iaşi eu îl voi include printre cele pe care le voi prezenta primarului Mihai Chirica”, a menţionat Popescu, el având şi o propunere foarte curajoasă. „Brand-ul Penicilina face cinste Iaşului şi nu trebuie lăsat să dispară. Echipa de senioare trebuie să-şi continue activitatea. Dacă SC Antibiotice SA va hotărî să se dedice voleiului juvenil eu îi voi propune domnului primar să încercăm să găsim o soluţie pentru ca formaţia de senioare să ajungă în grija municipalităţii”, a precizat directorul Fundaţiei Sportului Ieşean. Dragoş GAŞPAR
Subiecte asemanatoare
Două echipe, zero milă! Valea Lupului și Siretul Hălăucești domină Liga a V-a ieșeană
Fetele Iașului domină România! CS Politehnica, al 10-lea titlu național consecutiv la rugby feminin!
Statul, dator vândut sportivilor - aproape 170 de milioane de lei, premii restante. Unele datorii datează din 2018!
Fotbal, Liga a V-a Iași. Valea Lupului și Hălăucești, lideri fără înfrângere
Indolența nu aduce satisfacții! Nici în handbal
Show de goluri în „județeană”! Tonmir Iași și Tomești au făcut instrucție cu adversarii!
Dezastru la CSM Iași 2020! Salarii uriașe, rezultate catastrofale. Conducerea caută salvarea în trecut
CSM Iași 2020 – campioană națională la șah
ASPI zdrobește Știința Miroslava. Schimbare de lider!
Dezastru la Iași! CSM-USV pierde acasă cu Bradul Putna, iar suporterii cer demisii în lanț
USV CSM Iași, la prima înfrângere, dar locul 2 rămâne intact!
Muzica lui Eugen Doga răsună din nou la Iași, într-un concert-eveniment
Război pe asfaltul Iașului. Bolt, Uber și taxi, la cuțite pentru bani
Rețeta zilei. Platou de aperitive spectaculoase, pentru o masă de sărbătoare
Ce înseamnă osmoza inversă și ce problemă rezolvă pentru apa de la robinet
Halloween a cucerit Iașul. Sărbătoarea străină care a prins rădăcini
Schimbări neașteptate la factura de electricitate în România și ce ascund cifrele europene
RomâniaFilm ajunge într-un moment decisiv care schimbă soarta cinematografelor
Date noi despre șomaj dezvăluie o schimbare neașteptată în piața muncii
Cum ajung banii din cont la familie după un deces și ce detaliu face diferența
Reforma administrativă aduce beneficii neașteptate pentru unele localități
Luni sună din nou clopoțelul pentru 140.000 de copii din Iași
Iașul trimite cărți la sate. Un tramvai pentru bibliotecile uitate
Pensii și calculele nevăzute care pot schimba totul
Calendar Ortodox 31 octombrie și povestea unor vieți care au schimbat credința
Horoscopul zilei de sâmbătă, 31 octombrie 2026
Cum alegi mai ușor cina
Iașul, sub restricții de circulație. Zeci de străzi afectate duminică de „Run Iași”
La Iași, Crăciunul a luat-o razna. Moșul vine din octombrie, la ofertă
Muncitorii din Asia schimbă piața muncii din Iași. Mii de angajări
Cultura independentă din Iași pierde teren. Teatre dispărute, galerii care rezistă
A apărut primul candidat respins la interviurile pentru funcțiile de director de școli!
Note uriașe la concursul pentru directorii școlilor din Iași!
Note de 10 pe bandă rulantă, la examenul pentru funcțiile de directori de școli, la Iași!
Halloween cu mistere și legende în Iași! Tramvaiul Cafenea se transformă într-o atracție înfricoșătoare
Un liceu din Iași își schimbă programa după cerințele angajatorilor
43 de școli din Iași, mobilizate pentru integrarea elevilor ucraineni
ISU Iași caută un service unde să-și repare cele 162 de vehicule și este dispus se ofere peste 1 milion de euro!
PSD aruncă bomba cifrelor și acuză austeritatea lui Bolojan
Scoruri de coșmar în județeană!
Ora de iarnă, o schimbare care ar putea dispărea în toată Europa
Bolojan, avertisment dur pentru noul guvern: „Dacă se ratează și 2027, tabloul nu va fi bun!”
Rezultate finale la evaluarea planului managerial – concurs director școli. Vezi cele 227 de note!
Apa caldă și căldura ar putea reveni în următoarele ore!
Împrumut de aproape 149 milioane de lei, la CJ! Centura ușoară înghite grosul banilor
Spitalul „Sf.Maria” primește trei etaje de la o școală specială
IKEA cotește spre Cluj. Iașul rămâne cu așteptarea!
Iașul de după blocuri, la aproape 7 milioane de euro. Șase cartiere se schimbă
Iașul a îngropat 112 kilometri de canalizare într-un an, dar 23 de comune au rămas pe dinafară
Două echipe, zero milă! Valea Lupului și Siretul Hălăucești domină Liga a V-a ieșeană
Cortizolul, hormonul pe care toată lumea vrea să-l scadă. Ce trebuie să știm
A apărut primul candidat respins la interviurile pentru funcțiile de director de școli!
Autostrada dintre Bacău și Mircești ar putea fi deschisă la final de an!
Vin peste 600.000 de doze de vaccin antigripal
Ce pustiu ar fi Iașul...
Lacul CUG II din Iași va fi transformat complet! S-a semnat contractul de finanțare europeană!
Rezultate – concurs directori școli, la Iași: 102 candidați nu au promovat, șase au luat nota 10
Note uriașe la concursul pentru directorii școlilor din Iași!
Iașul, pe o bombă seismică! Ce cartiere ar putea fi lovite cel mai crunt de un cutremur devastator
Note de 10 pe bandă rulantă, la examenul pentru funcțiile de directori de școli, la Iași!
Halloween cu mistere și legende în Iași! Tramvaiul Cafenea se transformă într-o atracție înfricoșătoare
AUTO
Trotinetele electrice din București intră într-o nouă etapă cu reguli care schimbă totul
Ce oferte auto găsești la Lidl în această toamnă
Anvelopele de iarnă și detaliul care schimbă totul la începutul sezonului rece
Restricții pentru camioane în Ungaria anunțate pentru o zi cu reguli speciale
O nouă parcare schimbă regulile într-un cartier din Sectorul 6
Detaliile care pot schimba totul la alegerea unui ulei de motor Mercedes-Benz
Timp liber
Ce sunt sloturile Megaways și cum funcționează mecanica cu role variabile
Pariurile de tip Ante-post: Cum să pariezi pe termen lung pe competiții
„Don Quijote” la Opera Iași. Baletul încheie luna octombrie
Eleganța Banatului ajunge la Iași. Costume tradiționale de colecție