UPDATE Stoican a ales despărţirea!
UPDATE CSM Politehnica Iaşi a reziliat contractul cu Cioinac.
Conferinţa de presă de ieri, dedicată ultimului meci al sezonului, cel de vineri, din Copou, de la ora 18:30, cu FC Botoşani, a fost acaparată de deznodământul discuţiilor purtate de antrenorul Flavius Stoican cu membrii Consiliului Director. „Vineri va fi ultimul meci pentru Flavius Stoican. Îi mulţumim pentru tot ce a făcut, dar de comun acord am stabilit să nu mai prelungim înţelegerea care expiră luna viitoare. După joc, «secundul» Adrian Kerezsy va asigura interimatul până vom găsi un nou antrenor principal”, a anunţat preşedintele executiv Adrian Ambrosie. „Sentimentele sunt destul de dificile. Au fost doi ani frumoşi, cu bune, cu rele, pe care nu-i voi uita niciodată. Primul meu an la Iaşi a fost de excepţie, iar în al doilea am fost la un vârf de barcă de play-off. Am fost aproape, chiar dacă am vrut continuitate şi nu reconstrucţie! Toţi cei din staff-ul tehnic am pus suflet, vreau să le mulţumesc oamenilor din Consiliul Director, suporterilor. Sper să am şansa să revin vreodată la această echipă”, a declarat Stoican, care a menţionat că nu a discutat cu niciun conducător de club pentru a-şi găsi alt angajament, dar că are nevoie de o nouă provocare în care îl va avea alături pe preparatorul fizic Denis Zmeu, cel care a vorbit primul dintre cei trei reprezentanţi ai staff-ului tehnic ce l-au însoţit pe Stoican la conferinţa de presă: „Situaţia este destul de tensionată. A fost un campionat dificil, se ştiu foarte bine cauzele, le mulţumesc jucătorilor pentru imensul efort depus”.
Latura emoţională a despărţirii a atins cotele maxime când a vorbit Adrian Kerezsy, cel care printre lacrimi a spus: „Pentru mine este o bombă că Flavius nu va mai continua la Iaşi. Am emoţii. Pentru mine a fost o onoare să lucrez cu un om deosebit, cum nu prea mai găseşti, cu un antrenor foarte bun, care a demonstrat că poate obţine rezultate chiar şi în condiţii nu tocmai propice. Pentru actualul sezon, menţinerea în Liga 1 este o veritabilă performanţă”. Benone Dohot, antrenorul cu portarii, a fost tranşant: „Din cei opt ani de când lucrez la club, ultimii doi au fost cei mai frumoşi, cei mai fructuoşi. M-am simţit apreciat şi respectat de antrenorul principal cu care am colaborat”.
Marius Chelaru a fost reprezentantul jucătorilor şi s-a referit şi la disputa de mâine. „Vreau să-i mulţumesc lui Mister pentru tot ce a făcut pentru mine, pentru toate sfaturile, nu doar fotbalistice, pe care mi le-a dat şi sper să mai am onoarea de a lucra împreună. Meciul cu FC Botoşani va fi ca o revanşă pentru înfrângerea suferită în tur (n.r. - 0-3). Vrem să plecăm în vacanţă cu capul sus”.
Ambrosie a avut ultimul cuvânt. „Flavius a decis să nu mai continue”, a menţionat preşedintele executiv, anunţând şi pedeapsa pentru Cioinac, cel care a declarat după partida din etapa trecută, printre altele, că jucătorilor li s-a promis achitarea restanţelor băneşti, dar că acest lucru nu s-a şi întâmplat! „Cioinac a fost exclus din lotul pentru meciul de vineri. A fost constituită o comisie care va analiza cele declarate de jucător şi va decide dacă este cazul să luăm şi alte măsuri”, a precizat Adrian Ambrosie, menţionând şi că n-a discutat deocamdată cu niciun antrenor pentru postul lăsat liber de Stoican, dar surse din interiorul clubului ieşean susţin că favorit este chiar predecesorul Eugen Neagoe, dat afară de Sepsi Sf. Gheorghe cu câteva etape înainte de finalul campionatului după parcursul fără victorie din play-off... Dragoş GAŞPAR
Subiecte asemanatoare
Două echipe, zero milă! Valea Lupului și Siretul Hălăucești domină Liga a V-a ieșeană
Fetele Iașului domină România! CS Politehnica, al 10-lea titlu național consecutiv la rugby feminin!
Statul, dator vândut sportivilor - aproape 170 de milioane de lei, premii restante. Unele datorii datează din 2018!
Fotbal, Liga a V-a Iași. Valea Lupului și Hălăucești, lideri fără înfrângere
Indolența nu aduce satisfacții! Nici în handbal
Show de goluri în „județeană”! Tonmir Iași și Tomești au făcut instrucție cu adversarii!
Dezastru la CSM Iași 2020! Salarii uriașe, rezultate catastrofale. Conducerea caută salvarea în trecut
CSM Iași 2020 – campioană națională la șah
ASPI zdrobește Știința Miroslava. Schimbare de lider!
Dezastru la Iași! CSM-USV pierde acasă cu Bradul Putna, iar suporterii cer demisii în lanț
USV CSM Iași, la prima înfrângere, dar locul 2 rămâne intact!
Schimbări neașteptate la factura de electricitate în România și ce ascund cifrele europene
RomâniaFilm ajunge într-un moment decisiv care schimbă soarta cinematografelor
Date noi despre șomaj dezvăluie o schimbare neașteptată în piața muncii
Cum ajung banii din cont la familie după un deces și ce detaliu face diferența
Reforma administrativă aduce beneficii neașteptate pentru unele localități
Luni sună din nou clopoțelul pentru 140.000 de copii din Iași
Iașul trimite cărți la sate. Un tramvai pentru bibliotecile uitate
Pensii și calculele nevăzute care pot schimba totul
Calendar Ortodox 31 octombrie și povestea unor vieți care au schimbat credința
Horoscopul zilei de sâmbătă, 31 octombrie 2026
Cum alegi mai ușor cina
Iașul, sub restricții de circulație. Zeci de străzi afectate duminică de „Run Iași”
La Iași, Crăciunul a luat-o razna. Moșul vine din octombrie, la ofertă
Muncitorii din Asia schimbă piața muncii din Iași. Mii de angajări
Cultura independentă din Iași pierde teren. Teatre dispărute, galerii care rezistă
Rețeta zilei: Prune afumate cu orez și ceapă, o mâncare mănăstirească uitată
Cum pregătești intrarea în clădire pentru sezonul rece: ștergătoare din aluminiu și covorașe profesionale
Ce factori contează atunci când alegi zona unui apartament?
Moldova crește, dar rămâne săracă. Avertismentul de la Iași
Iași 2030. Orașul inteligent, între investiții și realitate
A apărut primul candidat respins la interviurile pentru funcțiile de director de școli!
Note uriașe la concursul pentru directorii școlilor din Iași!
Note de 10 pe bandă rulantă, la examenul pentru funcțiile de directori de școli, la Iași!
Halloween cu mistere și legende în Iași! Tramvaiul Cafenea se transformă într-o atracție înfricoșătoare
Un liceu din Iași își schimbă programa după cerințele angajatorilor
43 de școli din Iași, mobilizate pentru integrarea elevilor ucraineni
ISU Iași caută un service unde să-și repare cele 162 de vehicule și este dispus se ofere peste 1 milion de euro!
PSD aruncă bomba cifrelor și acuză austeritatea lui Bolojan
Scoruri de coșmar în județeană!
Ora de iarnă, o schimbare care ar putea dispărea în toată Europa
Apa caldă și căldura ar putea reveni în următoarele ore!
Bolojan, avertisment dur pentru noul guvern: „Dacă se ratează și 2027, tabloul nu va fi bun!”
Împrumut de aproape 149 milioane de lei, la CJ! Centura ușoară înghite grosul banilor
Rezultate finale la evaluarea planului managerial – concurs director școli. Vezi cele 227 de note!
Spitalul „Sf.Maria” primește trei etaje de la o școală specială
IKEA cotește spre Cluj. Iașul rămâne cu așteptarea!
Iașul de după blocuri, la aproape 7 milioane de euro. Șase cartiere se schimbă
Iașul a îngropat 112 kilometri de canalizare într-un an, dar 23 de comune au rămas pe dinafară
Cortizolul, hormonul pe care toată lumea vrea să-l scadă. Ce trebuie să știm
Două echipe, zero milă! Valea Lupului și Siretul Hălăucești domină Liga a V-a ieșeană
A apărut primul candidat respins la interviurile pentru funcțiile de director de școli!
Autostrada dintre Bacău și Mircești ar putea fi deschisă la final de an!
Vin peste 600.000 de doze de vaccin antigripal
Ce pustiu ar fi Iașul...
Lacul CUG II din Iași va fi transformat complet! S-a semnat contractul de finanțare europeană!
Rezultate – concurs directori școli, la Iași: 102 candidați nu au promovat, șase au luat nota 10
Note uriașe la concursul pentru directorii școlilor din Iași!
Iașul, pe o bombă seismică! Ce cartiere ar putea fi lovite cel mai crunt de un cutremur devastator
Note de 10 pe bandă rulantă, la examenul pentru funcțiile de directori de școli, la Iași!
Halloween cu mistere și legende în Iași! Tramvaiul Cafenea se transformă într-o atracție înfricoșătoare
AUTO
Trotinetele electrice din București intră într-o nouă etapă cu reguli care schimbă totul
Ce oferte auto găsești la Lidl în această toamnă
Anvelopele de iarnă și detaliul care schimbă totul la începutul sezonului rece
Restricții pentru camioane în Ungaria anunțate pentru o zi cu reguli speciale
O nouă parcare schimbă regulile într-un cartier din Sectorul 6
Detaliile care pot schimba totul la alegerea unui ulei de motor Mercedes-Benz
Timp liber
Ce sunt sloturile Megaways și cum funcționează mecanica cu role variabile
Pariurile de tip Ante-post: Cum să pariezi pe termen lung pe competiții
„Don Quijote” la Opera Iași. Baletul încheie luna octombrie
Eleganța Banatului ajunge la Iași. Costume tradiționale de colecție