Vinul pelin, băutura amară care vindecă. Află rețeta tradițională și povestea unei licori uitate

 * are gust amar, dar face bine * vinul pelin, băutură cu origini străvechi și proprietăți digestive, revine în atenția românilor care caută rețete autentice și obiceiuri sănătoase

Într-o lume dominată de arome dulci și gusturi rotunde, vinul pelin pare o excentricitate. Dar tocmai această amăreală îndrăzneață îl face special. Pentru români, vinul pelin nu este doar o băutură cu iz de anticariat gustativ, ci o tradiție vie, o formă de memorie lichidă, păstrată în sticle simple, prin podgorii și pivnițe de familie.
O băutură cu rădăcini străvechi
Istoria vinului pelin începe din Antichitate, când grecii și romanii amestecau vinul cu pelin, mentă și alte plante amare. Nu o făceau din capriciu, ci pentru că descoperiseră efectele terapeutice ale acestor infuzii: stimularea digestiei, prevenirea bolilor și prelungirea prospețimii vinului. În Evul Mediu, vinul pelin era adesea folosit ca leac în mănăstiri, iar în Europa occidentală a stat la originea faimosului absint.
În România, vinul pelin s-a păstrat mai ales în Muntenia, în podgoriile Dealu Mare – Urlați, Valea Călugărească, Tohani, Pietroasele. Acolo, viticultorii au transmis rețetele din tată-n fiu. Vinul alb sau roșu, în care se adăugau fire uscate de pelin, frunze de vișin, flori de soc ori busuioc, devenea un elixir cu gust intens și proprietăți digestive. Era băut la sărbători mari, dar și după mese copioase sau în schimbări de anotimp – ca un fel de curățenie interioară.
Gustul care separă amatorii de cunoscători
Vinul pelin nu este ușor de băut. Nu curge lin ca un Merlot, nu seduce ca un Muscat. Te provoacă. Are o asprime amară, parfumată, greu de uitat. În multe familii, era considerat o băutură „de bărbați adevărați” sau un test de caracter. Dar bătrânii știau că acest vin nu e despre forță, ci despre echilibru – amarul care face bine trupului și limpezește mintea.
În perioada interbelică, vinul pelin ajunsese și în restaurantele elegante ale Bucureștiului. Se servea în cantități mici, ca aperitiv tonic sau digestiv. După război, odată cu industrializarea și uniformizarea gusturilor, pelinul a fost dat uitării în orașe. Dar la țară a rămas viu – un vin „pentru cunoscători”, făcut în gospodării, vândut în piețe, păstrat în sticle fără etichetă.
În ultimii ani, vinul pelin a cunoscut o revenire discretă. Cramele mici și medii au început să-l reintroducă în portofoliu, cu rețete mai rafinate, în sticle moderne. Tinerii îl descoperă în degustări tematice sau îl folosesc ca bază pentru cocktailuri cu personalitate. Rețetele moderne includ lavandă, citrice confiate sau fenicul, dar spiritul pelinului rămâne același: amar, tonic, curajos.
Tania DAMIAN

Rețetă simplă de vin pelin, ca la țară
Dacă vrei să încerci acasă, ai nevoie doar de vin bun și ierburi uscate. Iată o rețetă tradițională, din zona Iașului:
Ingrediente:
• 5 litri vin alb sec (Fetească, Frâncușă)
• 2 fire uscate de pelin
• 5 frunze uscate de mentă
• 1 linguriță flori de soc uscate
Mod de preparare:
1. Pune plantele într-o pânză de tifon sau direct în vin.
2. Lasă la macerat 5–7 zile, într-un loc răcoros, gustând zilnic.
3. Strecoară, îmbuteliază și servește rece, în cantități mici.
Vinul pelin nu se bea cu pofta unui vin ușor. Se bea cu respect, ca un gest vechi care te leagă de oameni, de pământ și de anotimpuri.