2 demisii cu pistolul la tâmplă
Dorian OBREJA
Pentru generațiile mai noi, un soi de banc mai vechi, care spunea, în esență, că un poet sovietic s-ar fi sinucis, strigând „nu trageți, tovarăși!”.
Exact aceasta e situația celor două personaje care, în aceeași zi (vineri, 28 noiembrie 2025), au fost ejectate din prim-planul politic al Ucrainei și României. Desigur, o anume parte a presei a ales ca, și în al 13-lea ceas, să „coafeze„ realitatea și să prezinte șuturile în fund date celor doi drept demisii; asta nu a ajutat cu nimic împricinații, ci, cât de cât, pe susținătorii lor de până atunci.
În Ucraina, în urmă cu șapte zile, Andrei Iermak era încă al doilea cel mai puternic om din țară, tocmai desemnat, prin decretul lui Zelenski, în a conduce delegația ce urma să discute îm SUA planul de pace. Desemnarea fusese făcută ostentativ, sfidător și calculat de președintele ucrainean, care încerca să-i ofere prietenului și partenerului său un soi de umbrelă de imunitate, în condițiile în care apăreau tot mai mult indicii ale implicării acestuia în fenomenul corupției. Apropo de „stilul Zelenski”, și următorul desemnat în aceeași funcție, Rustem Umerov, e cel puțin la fel de implicat.
Evreu, ca și Zelenski, Iermak a fost, din 2020 încoace, mâna dreaptă a acestuia, supranumit de Politico „Cardinalul verde” inclus, de „Time”, în 2024, pe lista celor mai influente persoane ale lumii! Încă de anul trecut, cotidianul englez „The Times” atrăgea atenția că „Yermak, șeful biroului prezidențial, conduce de fapt Ucraina, primind instrucțiuni de la agențiile de informații occidentale”, subliniind că ”de la introducerea legii marțiale, în 2022, puterea lui a depășit puterile tuturor aleșilor Ucrainei, unele surse mergând atât de departe încât l-au caracterizat într-o serie de interviuri drept „șeful statului de facto” sau. „vicepreședinte al Ucrainei”.
În acest timp, se strângea lațul dedicat corupților, prin intermediul a două structuri anticorupție - NABU și SAPO. De amintit că, în această vară, Zelenski a încercat să lipsească cele două structuri de independență, generând proteste de stradă în Ucraina și vehemente luări de poziție în cancelariile occidentale, în urma cărora a fost nevoit să revină. Iar lațul a continuat să se strângă: doi dintre cei implicați, Mindici și Zuckerman, au reușit să fugă (în Israel) înainte de percheziții, iar pe 28 noiembrie, s-a făcut percheziție la biroul și domiciliul lui Iermak. Care a pozat în nevinovat, a ”demisionat„ și a promis că pleacă pe front; n-a precizat pe care, poate în Gaza...
Cum am mai scris, corupția face, în Ucraina, ravagii mult mai mari decât războiul, vorbindu-se de deturnări ce însumează între 58 și 104 miliarde dolari – doar din corupția în zona energiei, la care se adaugă cine știe cât în domeniul înzestrării armatei. Greu, dacă nu imposibil pentru Ucraina să lupte pe 2 „fronturi”; însă, sigur, pe cel al corupției trebuie făcută curățenie, oricât de sus ar duce firele!
Cel de al doilea personaj „demisionat„ pe 28 noiembrie e un „pește„ mult mai mic și mai neimportant. Deși a fost, 5 luni, deținătorul șeful celui mai important minister în aceste vremuri; numai că ajuns acolo parașutat, fără expertiză și experiență, dar cu gură mare și pretenții la fel. Ejectarea lui se va dovedi benefică doar dacă succesor va fi cineva cu un CV impresionant, ca Mihnea Motoc, și nu o altă trompetă a unui partid de vuvuzele!
Din când în când, când cad capete, parcă îți vine să mai crezi în dreptate și democrație...
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
Subiecte asemanatoare
Președintele nu e...destul, până nu e și fudul!
Un secol cu politicieni pigmei
Nu Venezuela, ci democrația a fost călcată în picioare!
Ei – cu banii și cu slava; noi – cu paguba și pleava
Cine fuge de tehnocrați ca naiba de tămâie?
Alt „cumplit meșteșug de tîmpenie”
Cornel Nistorescu:Corupția ucide ca și prostia, ca și manipularea
USR a ajuns ținta-„vacă” a tirului politic
Țara în care proscrișii devin prescriși...
Prutul vrajbei noastre
Primăriei Capitalei i se dă prea mare importanță
SuperLiga, live blog etapa 22. Rapid – Metaloglobus 1-0. Debut cu dreptul pentru giuleșteni în acest an. Cum arată clasamentul după ce echipa lui Gâlcă a urcat pe primul loc
Australian Open 2026. Emma Răducanu face scandal! Ce le-a reproșat organizatorilor
Dorinel Munteanu, după ce FC Hermannstadt a fost egalată pe final de Farul Constanța: „Meritam cele trei puncte”. Mesajul antrenorului pentru șefii clubului
Adrian Negrescu anunță o nouă creștere a impozitului pe proprietate cu până la 270%. Când va avea loc?
În ce situații poate Poliția să intre în casele românilor fără acord
Cine plătește amenda pentru nepurtarea centurii de siguranță în cursele de ridesharing
Mihai Stoica, șocat de ce a trăit în tribune la FC Argeș – FCSB 1-0: „Un copil m-a înjurat de la jumătate de metru! Jandarmul se uita”
Becali a luat decizia în ceea ce îl privește pe Denis Alibec: „Să văd dacă renunț definitiv sau mă mai gândesc”
Constructorul român de autoturisme Dacia a câștigat celebrul Raliu Dakar!
Alertă aeriană. Un avion cu 11 oameni la bord a dispărut de pe radar
Polițiștii locali pot utiliza camere video în exercitarea atribuțiilor. Legea a fost promulgată de președintele Nicușor Dan
VIDEO Premierul Ilie Bolojan a fost huiduit și la Botoșani. Cu o zi în urmă, a avut parte de aceeași primire la Iași
Premierul Ilie Bolojan s-a întâlnit cu primarul municipiului Botoșani și cu prefectul județului
BANCUL ZILEI-Chelnerul: – Ce să vă aduc la desert?
Buletinele care nu mai pot fi folosite din august 2031. Ce se va întâmpla cu ele
Topul întrebărilor pe care nu le punem aproape niciodată copiilor și de care, uneori, au cea mai mare nevoie
Curs BNR: Euro scade Redacția Digi Economic Euro a fost calculat vineri, 16 ianuarie, de Banca Națională a României la 5,0891 lei, în scădere ușoară față joi, când era cotat la 5,08
Clasamentul celor mai sigure companii aeriene din lume în 2026 / Ce factori au luat în considerare realizatorii topului
Incendiu în comuna Ciurea. Două locuințe au fost cuprinse de flăcări
Gerul cuprinde aproape toată țara: Temperaturi de -20 de grade. Noi alerte emise de meteorologi HARTĂ
Tinerii Iașului pot vizita Europa gratuit. Bruxelles-ul pune la bătaie peste 40.000 de permise prin programul DiscoverEU
Ștefan Mandachi oferă 50.000 de euro satelor care eliberează câinii din lanț
Iașul schimbă constructorul pe autostradă! Umbrărescu, învins la licitația A8
Politehnica Iași a tras astăzi linie și a luat-o de la capăt
Amenințarea cu bombă de la Pleiada, un fals
S-a aprobat finanțarea pentru Centura Podu Iloaiei. 12 luni durata de execuție!
Elevă din Iași, bursă integrală la Guildhall Londra, conservator de top mondial unde a studiat și Jude Law
Educația ieșeană, condusă pe avarie: 121 de directori rămân fără mandat, dar nu pleacă din funcție!
Primăria dă drumul la asfalt! Licitație uriașă pentru zece străzi
De la Iași la Oslo. La 14 ani, Sofia Neacșu cântă într-o premieră norvegiană, cu partitura adaptată pentru vocea ei
Premierul Ilie Bolojan vine mâine la Iași. Întâlnire cu primarii și discuții despre marile proiecte ale județului
Licitația pentru Drumul Expres Bacău – Piatra Neamț, blocată de contestații. Patru constructori cer anularea rezultatului
”PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” Comunicat de presă APETREI DANIEL
Comisia Europeană oferă tinerilor peste 40.000 de permise de călătorie gratuite în UE
Sfârșitul centralelor de apartament pe gaz? Directiva europeană care anunță anul-limită pentru cea mai folosită metodă de încălzire
Autostrada Unirii: bani pentru hârtii înainte de asfalt. Peste 10 milioane de lei pentru avocați și cadastru
Nouă școli din județul Iași, închise din cauza vremii!
Zilnic, zeci de ambulanțe sunt puse inutil pe drumuri de către ieșeni!
Cât a costat deplasarea lui Nicușor Dan la Paris cu aeronava Spartan
