Cioloșoșocirea și de la șoșonari, la șoșocari

 Dorian OBREJA

Spre deosebire de comentatorii mai tineri ai evenimentelor și fenomenlor politice, am avantajul unei îndelungate (vreo jumătate de secol!) experiențe, care îmi permite să nu mă raportez doar la prezent, de la care, plecând, să încerc prognozarea viitorului, cel puțin pe termen scurt, ci și la trecut. Acționez astfel rațional, fără nostalgii și fără partizanate, vremea trecută nivelând mai toate formele de relief al (re)sentimentelor.

Procedând în această manieră, nu am cum evita observația conform căreia calitatea clasei politice autohtone scade constant și nociv, concluzie la care se ajunge prin comparație.

Dacă e să mă refer la zona parlamentară, aduc aminte că, în 1990-1992, exista Partidul Liber Schimbist; în aceeași perioadă, a activat Partidul Alianța Civică, avându-l lider pe Nicolae Manolescu - ambele aveau drept componenți, în majoritate, scriitori, universitari, oameni subțiri și cu greutate. Astăzi, putem număra cel puțin două oști de strânsură cu indivizi de joasă extracție (însă fenomenul a început acum 13 ani, cu un ”partid” înființat de un șantajist & violator, deghizat în moderator tv.).

Dacă trecem la zona prezidențială, fenomenul e și mai evident. Amintesc dintre candidații de-a lungul timpului: Emil Constantinescu, Mircea Druc, Nicolae Manolescu, Adrian Păunescu, Ioan Pop de Popa, Theodor Stolojan, Mugur Isărescu ș.a.m.d. Începând de acum două decenii, au intrat în cursă personaje pe care le-aș numi elegant exotice: Alex Raj Tunaru, Gigi Becali, Elena Udrea, Monica Macovei, dan diaconescu, Ramona Bruynseels, Viorel Cataramă, Mircea Diaconu. În ce privește alegerile din acest an, calculatorul meu refuză să consemneze unele nume care l-ar umple de viruși sau chiar bloca - de indignare că, în numele democrației, nu există bariere în fața unor persoane de cea mai joasă speță.

Fenomenul despre care este vorba s-a extins și în alte două zone ale politichiei românești. Și în ambele intervine - nimic nu e întâmplător - un termen care, din nume propriu, devine pe zi ce trece un substantiv comun (mai ales în sensul de ordinar).

Mai întâi, în zona de jos, la baza piramidei politice. Până în urmă cu 10-15 ani, ”agitația și mobilizarea maselor” la diferite evenimente, îndeosebi la alegeri, se făcea prin intermediul personajelor supranumite ”șoșonari”. Oameni mai în vârstă, care cunoșteau bine comunitatea și erau și ei bine cunoscuți. Mergeau din poartă în poartă, din ușă în ușă și încercau să convingă. Astăzi, și datorită progreselor tehnologiei, nu mai trebuie să vii și să te duci, ”să rupi degeaba bieții papuci”: unul sau mai multe telefoane mobile și poți să-ți îndeplinești misiunea (cea de șoșocar) de acasă, mâncând semințe, bând bere și eructând. Aceleași telefoane sunt arme eficace în lupta cu dușmanii, dar și fanii, trasmițând live cam tot ce se poate (și chiar nu!).

Apoi, în vârful piramidei, adică în Parlamentul Uniunii Europene. Au ajuns acolo, oroare, printre alții, Gigi Becali, Monica Ridzi, Nuți Băsescu, dinozauri, rude, prieteni, amatori de imunitate și venituri uriașe. Cât despre câțiva de azi, iar intră calculatorul în fibrilație. Nu l-am simpatizat pe Cioloș; dar reprezenta la nivel european țara; rocada cioloșoșocească este una dintre cele mai nefericite mutări din politica românească. Deși, până la urmă, mutațiile politice sunt dictate de cele ale societății de azi. Al cărei ceas nu mai face tic-tic, ci tik-tok!