INCHIDE

Un secol cu politicieni pigmei

Un secol cu politicieni pigmei

Dorian OBREJA

Afirmația „Secolul 21 va fi religios, sau nu va fi deloc” este o previziune celebră atribuită lui André Malraux, în care termenul de „religios” poate fi tradus și prin ”spiritual”.

Cum, din secolul menționat s-a scurs, deja, iată, un sfert, se pot face niște evaluări de etapă.

Pe de o parte, putem consemna o creștere a interesului pentru spiritualitate. Mai ales în teorie. Ca în multe alte situații, practica se situează, în unele cazuri, în antiteză, uneori chiar la polul opus. Spre a fi bine înțeles, subliniez că încerc a aplica termenul de spiritualitate la zona politică. Și adăugând că e aproape cu neputință să faci vorbire despre spiritualitate, dacă în ”spatele” ei nu stă o solidă educație...

Martin Schulz, fost președinte al Parlamentului European, nu are studii superioare, nici măcar bacalaureatul. Tino Chrupalla, co-președinte al partidului AFD (de dreapta), din Germania, are atestate de zugrav autorizat și maestru lăcuitor. Giorgia Meloni, de 4 ani premier al Italiei, declarată ca ”jurnalistă”, are o diplomă de absolvire a liceului. Jordan Bardella, președinte al importantului partid francez Adunarea Națională (de dreapta) și posibil candidat la președinția Franței,  a picat examenul de admitere la Sciences Po și a urmat doar doi ani (geografie/istorie).

Desigur, trebuie amintit că au existat, în trecutul nu foarte îndepărtat, și alți politicieni cu studii mai „subțiri”, precum W. Churchill (absolvent al unui colegiu militar), sau L. Walesa (absolvent de școală profesională). Dar cei mai mulți au avut o educație temeinică, ceea ce le-a permis să aibă viziuni și performanțe.

A doua jumătate a secolului trecut a consemnat politicieni meniți a rămâne, într-un fel sau altul, în istorie. În Germania, Konrad Adenauer, Willy Brandt, Helmuth Kohl; a urmat, în acest secol, Angela Merkel. Franța i-a avut președinți pe De Gaule, Pompidou, Giscard dEstaing, Mitterand și Chirac. Marea Britanie a numărat premieri precum Margaret Thatcher, John Major, Tony Blair.

În afara acestora, mai pot fi amintiți J. Nehru, Indira Gandhi, Mihail Gorbaciov,  Ben Gurion și Golda Meir, Martin Luther King, Nelson Mandela, și, de ce nu? Mao Zedong, Ho Și Min, Che Guevarra, Fidel Castro, Ruholah Khomeini...Și lista este foarte lungă, contrastând puternic cu cea actuală - redusă cantitativ, dar și calitativ.  

 

Ce avem azi? În Germania, după doar 7 luni de mandat, cancelarul Friedrich Merz ar fi votat acum de doar 16% din germani. În Franța, numai 37% dintre francezi ar avea intenția să-l voteze iar pe Macron; dar, mult mai frav, acesta are un rating de aprobare de doar 11%, cel mai scăzut nivel din mandat! În Marea Britanie, Starmer, care a dus laburiștii la victorie în alegerile din 2024, mai are acum o popularitate de doar  30%, presa semnalând că zilele lui ca premier sunt numărate...

Dimensiunea unui  politician e dată, cu siguranță, de acțiunile și reacțiile sale în momente foarte importante. Dacă luăm ca exemplu ”cald” invadarea Venezuelei, constatăm că avem de a face cu pigmei. Începând cu cel care nu îndrăznește să confrunte o mare putere – precum China sau Rusia -, ci își arată mușchii în fața unui adversar slab și vulnerabil (precum croitorașul cel viteaz, în lupta cu...muștele), și continuând cu ceilalți, care nu au avut curajul de a-l pune la punct pentru nesăbuință, lăsând, astfel, cale liberă materializării unui precedent mai mult decât primedios. De acum, nu vom mai întreba „e posibil?”, ci ”care stat urmează”?


 

 

 Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!