Mai multe partide, mai mult haos
Dorian OBREJA
Nu atât rezultatul (până la urmă favorabil partidelor europeniste), cât întâmplările celor...3 tururi ale alegerilor prezidențiale din 2024-2025 au declanșat mișcări de tot felul, dar îndeosebi centrifuge, pe întreaga scenă politică autohtonă.
Dintre partidele mai puțin importante, e de notat că doar la SOS nu se înregistrează nimic. POT, în schimb, pare că decontează tot mai mult susținerea altui candidat, ca și întârzierea în a se face partid; dacă turbulențele de aici continuă, s-ar putea să asistăm la rămânerea în Parlament doar a nucleului dur – format din lideră, concubinul acesteia și sora ei. UDMR – aflată la originea ideii unui prezidențiabil al coaliției, dar și, măcar parțial, vinovată de necalificarea acestuia în finala competiției – își vede în liniște de interesele proprii. Încă și mai mult procedează astfel USR, care, după ce și-a văzut prezidențiabilul în turul II din 2024, l-a sabotat în primul din 2025, declanșând chiar debarcarea lui (era și președinte al formațiunii), s-a lipit de noul locatar de la Cotroceni și pare decis a-l căpușa cât mai profitabil cu putință, dorind și în guvern, dar și la conducerea primăriei Capitalei...
La partidele mai însemnate, situația e diferită. PSD, cîștigător la parlamentare, dar pierzător la ambele prezidențiale, este silit să-și aleagă o nouă conducere. Rămâne de văzut cât de nouă, ținând cont că liderul interimar, aflat în cărți pentru a fi confirmat, a fost frate de cruce cu cel demisonat, în multe evenimente controversate din ultimii ani, ca să nu punem la socoteală trecutul lui, cu ejectări din funcția de premier și chiar din partid. AUR pare a fi cel mai...conservator, în sensul că o ședință a conducerii de dinainte de alegeri a decis păstrarea liderului, indiferent de rezultate! Partidul nu are notabile hemoragii interne, dar cea externă îl poate costa: a intrat în ECR și a obținut, pentru Simion, o funcție de vicepreședinte, cu 6 europarlamentari; acum mai are abia 3! În fine, PNL, deși a făcut aceleași lucruri cu PSD în campaniile prezidențiale, e de crezut că își va păstra liderul, transformat din interimar în unul pe termen lung, ba chiar întărit, prin probabila lui devenire ca premier (deși aceasta poate fi o ipostază de sacrificiu, care l-ar slăbi și pe el, și partidul).
Avem, în momentul de față, în Parlament, 7 partide. Dar e posibil ca, fără alegeri legislative anticipate, peste puține luni, numărul acestora să crească, maximum până la 11 (chiar dacă cele noi nu ar fi propriu-zis parlamentare). Aceasta având în vedere declarațiile/intențiile a 4 personaje. Dintre care Crin Antonescu ar dori să reformeze partea liberală, Victor Ponta – una mixtă, pesedisto-suveranistă, iar Claudiu Târziu și George Becali – cea suveranistă. În fine, partizani ai teoriilor conspirației și scenariilor de tot felul susțin că sunt tentative de creare a unui partid prezidențial, condus de către o fostă șefă a D.N.A. Dacă va fi să se întâmple așa, nu e greu de ghicit că relativul echilibru de acum din legislativ va fi de domeniul trecutului. Și va relansa discuțiile, niciodată finalizate, conform cărora ar trebui să fie stopat atât traseisemul, cât și intrarea în Parlament pe uși secundare.
Situația apare și mai complicată, în condițiile ne-coagulării clare a forțelor de la putere și din opoziție, pe de o parte, precum și a faptului că noul locatar de la Cotroceni (încă) nu dispune de suficienți aliați pentru a-și materializa promisiunile și intențiile.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
Subiecte asemanatoare
Europa nu mai e liberă, ci închisă...
Românii o duc mai rău, partidele – la fel de bine!
Ce e permis „zeilor” americani, nu le e permis ”boilor” din lume
Concubinajele – tot mai la modă în politica mioritică
Huidunirea
Cum poate acesta să fie viitorul șef al SIE?!
„Nu mă duc, măi, nu mă duc// eu la Davos, că-i încurc!”
Salvarea de austeritate: legalizarea/impozitarea de prostituate!
Președintele nu e...destul, până nu e și fudul!
Un secol cu politicieni pigmei
Nu Venezuela, ci democrația a fost călcată în picioare!
Un medic ieșean nu poate explica proveniența a jumătate de million de euro!
Un nou scandal de mită zguduie medicina ieșeană
Intervenţie aeromedicală SMURD Iaşi pe pârtia din Cîrlibaba
Cadoul vieţii oferit de Ziua Îndrăgostiţilor de o familie îndoliată
Descoperire istorică. Scrisoarea din statuia lui Ștefan cel Mare intră în restaurare la Complexul Muzeal Moldova
Ce poți face în acest weekend la Iași? Ghidul complet al evenimentelor
Culoarea limbii îți arată ce boală poți avea. Vezi care sunt indiciile care te trimit la medic
Ingredientul secret al tortului Red Velvet -- oțetul
Moșii de Iarnă. Tradiții și pomenirea morților
DREPT LA REPLICĂ în vederea unei corecte informări a opiniei publice Societatea PARKMED S.R.L., Societatea DACORUM GRUP S.R.L.
După o scurtă primăvară de Valentine's Day, iarna se întoarce în forță
Structura anului școlar 2026–2027, aprobată oficial. Școala începe pe 7 septembrie 2026
Cutremur în sănătate. Cine sunt medicii care vor fi dați afară din spitale
Originea Sfântului Valentin și cum s-a „lipit” sărbătoarea de România
La o cană cu tuș
Fitch păstrează ratingul României la limita investițiilor
Haos pe calea ferată pentru ieșni!
La Iași, dragostea vine cu o factură imensă
„Tramvaiul Iubirii” pornește din Târgu Cucu. Tur ghidat live, cafea și scrisori lăsate orașului
Premierul aruncă bomba: „Băieții deștepți au blocat România!”
Cutremur în educație! Noua reformă e amânată până în 2027!
Monorail Iași - studiul-cheie se semnează pe 26 februarie
Ieșenii, chemați să decidă soarta Bahluiului
Noaptea terorii într-un sat din Iași
Poli Iași: salvarea vine din Emirate sau istoria se închide definitiv?
Autostrada Moldovei, între șosea și imperiu comercial
Potop pe A7, după inaugurare!
Iașul dă lovitura! Ploaie de bani europeni, tramvaie noi și revoluție totală în trafic
FOTO -- Ajută-l pe Andrei să iasă din tăcere!
FOTO -- Coșmarul șantierelor. Lucrările la Podul Aurel Vlaicu au dat peste cap circulația în Tătărași
Iașul a pornit ofensiva pentru recuperarea CATII
La „Masa care unește”, satul ieșean Frenciugi a câștigat cu tocănița care adună oamenii
Cine este șefa DNA Iași, Cristina Chiriac, care candidează la funcția de Procuror General: A ținut la sertar ancheta privind agresiunile sexuale comise de fostul episcop de Huși
O nouă sfântă pentru Iași: Sfântul Sinod a aprobat slujba Sfintei Blandina
FOTO -- Breazu, un sat departe de civilizație. Aleșii rămân constanți, dar absenți
Cutremur în sănătate. Cine sunt medicii care vor fi dați afară din spitale
„Tramvaiul Iubirii” pornește din Târgu Cucu. Tur ghidat live, cafea și scrisori lăsate orașului
Trenul Metropolitan Iași, proiectul-colos de 300 de milioane de euro, a intrat în filtrul final european!
La Iași, dragostea vine cu o factură imensă
Peste 910.000 de români au utilizat anul trecut aplicația „Află la ce fond de pensii ești!”
Cutremur în educație! Noua reformă e amânată până în 2027!
Revoluție la DGASPC Iași. Cea mai amplă reformă a sistemului de asistență socială din ultimele decenii!
Monorail Iași - studiul-cheie se semnează pe 26 februarie
FOTO - Campusul universitar de la Miroslava prinde formă
Moldova dă lecții Capitalei! Regiunea ignorată de stat produce giganții economiei românești
Ieșenii, chemați să decidă soarta Bahluiului
Dispar 21 de clase a IX-a în județul Iași, din anul școlar următor
Șase programe noi, 229 de opțiuni: admiterea UAIC 2026 bate toate recordurile
Aeroportul Iași intră în liga mare: pistă inteligentă care vede prin ceață, ger și furtună
Noaptea terorii într-un sat din Iași
Cultura
Descoperire istorică. Scrisoarea din statuia lui Ștefan cel Mare intră în restaurare la Complexul Muzeal Moldova
Scriitorul Lucian Teodosiu a încetat din viață la 83 de ani
Iașul redevine capitala absolută a sculpturii!
Se deschid bursele și rezidențele „Junimea”
Un celebru pianist spaniol va preda lecții de măiestrie la Iași
Concert la Paris pentru o mănăstire românească din Franța. Doi pianiști de la „Octav Băncilă” strâng fonduri pentru Godoncourt
Economie
Fitch păstrează ratingul României la limita investițiilor
Bijuteriile și monedele de colecție, vedetele amaneturilor din Iași. O piesă numismatică ajunge la 10.300 de lei
Francul elvețian rostogolește maximele istorice
Strategii esențiale pentru a naviga cu încredere piața imobiliară românească în 2026
Iașul vânează șoferi și muncitori necalificați
Indicele ROBOR la trei luni se apropie de pragul de 5,5%
Ultima Ora
Un medic ieșean nu poate explica proveniența a jumătate de million de euro!
Un nou scandal de mită zguduie medicina ieșeană
Intervenţie aeromedicală SMURD Iaşi pe pârtia din Cîrlibaba
Cadoul vieţii oferit de Ziua Îndrăgostiţilor de o familie îndoliată
Descoperire istorică. Scrisoarea din statuia lui Ștefan cel Mare intră în restaurare la Complexul Muzeal Moldova
