O excepțională lecție pentru prezidențiabili

 Dorian OBREJA

Dacă românii și clasa lor politică ar fi ascultat/ar asculta de raționalul îndemn al renunțării la contraproductivul concept al republicii semi-prezidențiale, optând pentru alegerea președintelui de către Parlament, România nu ar pierde șase luni (echivalente, în contextul mișcărilor tot mai rapide din ziua de azi, cu cel puțin tot atâția ani). Dar mitul și obstinația „tătucului”, al „omului providențial”, al ”salvatorului națiunii” continuă să facă ravagii...

În fine, deocamdată suntem siliți să acceptăm realitatea așa cum e. Însă, chiar și așa, nu putem să nu ținem seama de unele elemente concrete, indubitabile. În cursa pentru Cotroceni din luna mai, nu ar avea ce să mai caute un fost candidat, din cauza căruia au fost anulate alegerile din 2024; nici un altul, ejectat de pe listă din start, din pricina declarațiilor; nici un altul, cu atitudini asemănătoare, ba chiar cu interdicții de intrare în două țări vecine (și, nu-i așa?, prietene...).

Mergând pe același fir, ar fi de dorit, ba chiar imperios necesar, ca, din „momentul” electoral de anul trecut să se fi învățat tot ce era nevoie și să nu se mai repete lucruri care scad, uneori chiar grav, din valoarea și semnificația unei asemenea competiții politice. Numai că speranțele în acest sens s-au dovedit/se dovedesc deșarte. Prăpastia dintre taberele politice, pe de o parte, și dintre susținătorii acestora continuă se se adâncească și lărgească, date fiind violența și agresivitatea limbajului, dar, mai ales, a intoleranței, a neacceptării realității conform căreia nicio parte nu poate deține adevărul absolut. Asistăm la un soi de război civil, deocamdată „rece”, dar oricând posibil (mai ales pe fondul interminabilelor și nu neapărat justificatelor ieșiri în stradă) a deveni „fierbinte” și generator de victime.

În mod firesc, odată cu trecerea vremii, oamenii (inclusiv politicienii!) ar trebui să evolueze. În fapt, însă, consemnez, cu amărăciune și îngrijorare, că asistăm la un fenomen invers. Mi se pare normal să ofer și argumente pentru o asemenea afirmație.

Un asemenea argument poate consta dintr-un interval de fix 2 ore, 43 de minute și 56 de secunde, înregistrat în ziua de 17 mai a anului 1990. Și da, în România! E vorba, poate ați ghicit, de dezbaterea televizată a participanților la alegerile prezidențiale de atunci. 3 participanți, conform înțeleptului principiu latinesc ”non multa, sed multum”, sau opunându-se cinicului principiu autohton ”mulți, da proști”.

Cele aproape 3 ore de confruntare din mai 1990 (pe care le puteți urmări accesând link-ul www.youtube.com/watch?v=fCHDlfSKqGo) constituie, din punctul meu de vedere, o excepțională lecție pentru cei care s-au înscris/se vor înscrie pentru alegerile din mai 2025.

Lecție din punctul de vedere al conținutului mesajelor transmise de către participanți. Câteva pasaje, extrem de actuale și azi: „Nu trebuie să ne îndreptăm nici spre est, nici spre vest, ci spre România”; „Trebuie să terminăm cu  această mentalitate de a ne considera ruda săracă a altora, remorca unora și ca politica românească să fie neapărat orientată după ce dictează o altă capitală”; „Nu calitățile și relațiile personale ale președintelui vor fi determinante pentru relațiile cu lumea ale României, ci capacitatea țării de potențial economic și creativ”.

Lecție și din punctul de vedere al comportamentului și atitudinii celor trei candidați.

Ideal este să vă convingeți singuri, urmărind înregistrarea...