Quo vadis, România?

Dorian OBREJA

Într-un anume fel, ziua de 18 mai a echivalat doar cu depășirea milimetrică a unei primejdioase răscruci, de la care se putea ajunge și pe un drum din ce în ce mai întuncat. Însă, repet și subliniez, e o depășire doar milimetrică; oricând, drept consecință a unor decizii greșite, a unui act de conducere materializat inadecvat realităților (câteodată, și așteptărilor...), ne putem trezi, în mod brusc, violent și poate fără cale de întoarcere/ieșire din impas, în mijlocul răscrucii amintite.

Pe undeva, ziua de 18 mai a însemnat doar acțiunea cea mai lesne, fizic și concret, de întreprins – punerea ștampilei pe numele unuia dintre candidați.

Abia acum urmează greul. Viitorul locatar al Cotroceniului se dovedește a fi mult prea optimist (sau în campanie...postelectorală), atunci când afirmă că ” o să urmeze o perioadă dificilă, cel puțin câteva luni”. Nu, va fi foarte dificilă și nu, va fi fi de câțiva ani (minimum 3, spun specialiștii) – nu are rost să ascundem adevărul, de dragul păstrării simpatiei votanților. Primul pas, poate cel mai greu, constă în facerea unui guvern. Nu unul de formă și tranziție, nu unul care să mulțumească, prin împărțirea portofoliilor, interese, persoane și partide. Am mai spus, și nu sunt singurul, că soluția cea mai înțeleaptă ar fi un guvern de tehnocrați. Numai că, prietenii știu de ce, politicienii se feresc de așa ceva mai tare decât de necuratul! Noul guvern ar trebui să includă cele 4 partide pro-europene pentru o siguranță maximă a stabilității, dar, cum două dintre ele se au precum câinele cu pisica, iar unul dintre acestea pare tentat de reconstrucție în opoziție, se pare că numărul se va reduce la 3, rezultând o majoritate fragilă, așteptată după colț de opoziția suveranistă (din păcate sau fericire neaflată sub semnul unității), care deține o treime din voturile parlamentare.

Al doilea pas: acel guvern va trebui să fie în stare a formula și, apoi, implementa măsuri dure de austeritate, pentru a scădea cel mai mare deficit fiscal din Europa. Și asta, fără a lovi prea mult în populație, căci, la starea de spirit care e acum, măsuri precum cele din 2010 - când s-au tăiat salariile bugetarilor și pensiile, s-a mărit TVA-ul și țara s-a îndatorat, luând bani cu împrumut de la FMI – s-ar putea să nu fie întâmpinate cu aceeași liniște ca atunci.

Premierul și miniștrii de resort vor trebui să conducă extrem eficient  a doua cea mai mare economie din Europa Centrală şi să reducă deficitul bugetar, care anul trecut a atins 9,3% din PIB, peste vârful din timpul pandemiei; de asemenea, absorbţia slabă a fondurilor europene şi întârzierea reformelor rămân două provocări majore. N. Dan a promis că se va concentra pe accesarea fondurilor europene şi reducerea risipei în sectorul public; doar că, între promisiunile lui și materializarea lor, e o armată de oameni, nu se știe în ce măsură dispuși a lupta pentru aceleași cauze. Specialiștii iau în calcul scenarii posibile, dintre care unul ar presupune modificarea TVA (care, promitea alesul, „nu va crește în mandatul meu”), iar celălalt – ajustări de taxe în mai multe zone.

Încercarea de rezolvare a problemelor financiar-economice va trebui însoțită, obligatoriu, de aceea a revenirii României „în joc”, atât în privința relațiilor din UE, cât și a celor cu SUA.

E nevoie, pentru reușite, de specialiști și diplomați de top. Dacă, în locul lor, vor fi preferați politicieni de duzină, votul de pe 18 mai va fi fost unul zadarnic!