Teatrul Național Iași a rămas fără ambele memorii!

Dorian OBREJA

Zilele acestea, Teatrul  „V. Alecsandri” Iași sărbătorește 185 de ani de viață, binemeritând, prin prisma acestei aniversări, titulatura de Prim Teatru Național din România. Pe 18 noiembrie 1840, avea loc cea dintâi reprezentație cu subiect românesc, cu spectacolul „Farmazonul din Hârlău”, operă dramatică a unui tânăr de nici 20 de ani, numit Vasile Alecsandri...

Cu acest prilej, vor avea loc, desigur, tot felul de manifestări. Dar tot acest prilej ar trebui să constituie un moment de profundă meditație, urmată, neapărat, de acțiune, vizavi de trista soartă a celor două memorii (una materială și una virtuală) ale instituției și luând în considerare adevărul conținut în dictonul ”cine nu-și cunoaște trecutul, nu are viitor”.

În 1976, la aniversarea a 160 de ani de la reprezentația primului spectacol în limba română („Mirtil și Hloe”), Casa vornicului Alecsandri, de pe strada cu aceeași nume, devenea sediu al Muzeului Teatrului. Asta după ce, vreme de 4 ani, pentru restaurarea casei amintite fuseseră învestite sume consistente. Muzeul adăpostea peste 22.000 de piese, precum colecții de afișe și programe teatrale, volume tipărite, documente, obiecte de artă, piese de mobilier, costume de teatru, scrisori autografe, fotografii originale etc.

În 2010 și 2011, Consiliul Județean Iași, respectiv Primăria Iași dispuneau retrocedarea „în natură” a imobilului. Situație în care Muzeul Teatrului, cu ale sale zeci de mii de piese, a fost silit să  plece în bejenie, fiind adăpostit (mai exact, înghesuit) acum într-un spațiu insuficient și impropriu.

Nu țin minte ca, la vremea retrocedării, cei de la Naționalul ieșean să fi protestat vehement împotriva acestui atentat la istoria culturii, de la scrisori deschise până la ieșiri în stradă; cu siguranță, spectatorii și iubitorii artei dramatice i-ar fi însoțit și sprijinit și atentatul nu ar fi reușit. În treacăt fie spus, văd că așa s-a procedat mai recent, vizavi de un subiect cu totul insignifiant din punct de vedere cultural-istoric – mutarea construcției „Cub” (din start concepută drept provizorie) mai departe de inegalabila bijuterie arhitectonică a clădii TNI, pe care o umbrea.

Mai trebuie subliniat: beneficiarii retrocedării Casei vornicului Alecsandri nu o folosesc pentru a locui, ci pentru a o scoate, din când în când, spre închiriere. Cu tot cu plăcuța pe care e scris Muzeul Teatrului...Pe harta Google, la o căutare, Muzeul Teatrului e de negăsit. În „schimb”, apare, cam în același loc (de fapt, e situat vizavi), Muzeul Teatrului Evreiesc. Pentru care autoritățile au găsit fonduri și spațiu. De unde întrebarea dacă e mai avantajos să fii indigen sau alogen...

Ca și cum acest lucru – însemnând, cumva, pierderea memoriei concrete – nu ar fi fost de ajuns, fenomenul s-a repetat și în privința memoriei virtuale. În urmă cu ceva timp, pe site-ul TNI se mai puteau afla informații privind spectacole mai vechi sau actori care părăsiseră scena sau chiar viața. Astăzi, pe același site, găsim doar date despre piese jucate în ultimii 15 ani și actorii de azi; nimic, absolut nimic despre cei care au contribuit la cei 185 de ani de istorie și glorie a teatrului ieșean și românesc!

Fiindcă nu doar în zona teatrului am constatat lacuna, afirm că pretențiile Iașului de a fi capitală (eventual europeană) a culturii ar putea fi susținute numai dacă se va constitui, urgent, o entitate care să se ocupe de digitizarea și digitalizarea datelor din domeniu.