Victorie a la Pirhus

Dorian OBREJA

Aș fi vrut să evit utilizarea sintagmei din titlu, dar realitatea mă obligă să procedez altfel.

Nu din punctul de vedere al candidaților și partidelor participante la bătălia pentru Cotroceni, ci din acela, mult mai important, al societății românești, sintagma caracterizează perfect situația la care am ajuns – împărțirea profundă și dramatică a acestei societăți, situarea ei  sub semnele urii și violenței. Victoria obținuță cu un asemenea preț aproape echivalează cu o înfrângere!

Dar, din păcate, în zilele noastre, nu societatea este zona de preocupare prioritară, chiar esențială, așa cum ar fi normal,

Așa stând lucrurile, să analizăm situația după alți parametri.

În dimineața duminicii de 18 mai, se creiona, drept posibilă, trasarea unei „cortine” între Marea Baltică și Marea Neagră,

Care ar fi putut înlocui vechiul „cordon sanitar” dintre Rusia și NATO, dar și izola UE de Ucraina - foarte râvnită și vânată, datorită unei multitudini de factori, începând cu mineralele, continuând cu vânzările și testările de armament,  și terminând cu interesul pentru banii de reconstrucție. Construcția cortinei se putea realiza prin alăturarea României și Poloniei (cu alegeri prezidențiale în acea zi) nucleului dur deja existent – Ungaria și Slovacia. Nu a fost, însă, să fie: în România ferm, iar în Polonia, pe jumătate (mai urmează un tur).  În același timp, ar fi putut crește „clubul MAGA-Trump”, lucru de care SUA erau și rămân extrem de interesate.

Pe un alt palier, este interesant de subliniat că, în turul doi, nu au ajuns cei mai versați 2 politicieni (clasați abia pe locurile 3 și 4), ori prin respingere a lor de către electorat, ca exponenți ai sistemului, ori prin sabotare, tocmai de către sistem, care avea nevoie de steaguri cu chipuri noi, necompromise prea mult public, ci doar atâta încât să poată fi manipulați. Ambii candidați rămași în cursă aveau elemente comune, ba chiar și o parte comună a traiectoriei în viața publică. În același timp, între ei existau și diferențe notabile, menite a prezenta puncte de atracție pentru diferite segmente electorale. Elocventă pentru aceasta este o secvență din 2021, când suveranistul îl vânează, hăituiește și agresează verbal pe primar, minute în șir, pe holurile Parlamentului. La acel moment, cu siguranță, nimeni nu ar fi putut crede că personajul mai ofensiv ar fi putut pierde o bătălie, sau chiar un întreg război, cu celălalt...

Schimbăm iar palierul. La câștigarea/pierderea alegerilor au contribuit, într-o măsură încă îngrijorător de mare, membri ai diasporei, precum și cetățeni români de naționalitate maghiară sau ”moldovenească„, în ultimele două cazuri mai ales prin jocuri și manipulări politice.

Rezultatul final a fost făcut posibil prin transformări foarte mari, ale celor doi candidați, între cele două tururi. În vreme ce pro-europeanul parcă mânca jăratec, suveranistul părea a face toate greșelile menite a-l transforma în perdant, de unde pornea cu imensul avantaj de 20 de procente. Există mai multe voci care au susținut ultima variantă amintită; inclusiv eu profețeam, încă de pe 6 februarie, că suveranistul va ajunge în finală, dar nu o va câștiga, locul I fiind „rezervat” cuiva care să reprezinte o grupare de interese (atât din țară, cât și, esențial ca greutate, din afară). În asemenea circumstanțe, e probabil ca președintele interimar să fi pregătit, în detaliu, terenul pentru cel care va fi instalat.

Despre ce ar putea urma, în editorialul de mâine.