Votatul „în draci” și efectul de bumerang

 Dorian OBREJA

Cu mai mult timp înainte de 4 mai – poate chiar începând de la data anulării alegerilor precedente – în rândul unei părți a românilor (indiferent dacă erau în țară sau afară) s-a conturat dorința ca voturile să se constituie, nu doar simbolistic, în revanșă, pedeapsă, răzbunare, anti...De fapt, s-a întărit acest fel de dorință, exprimată, inițial, pe 24 noiembrie. S-a intenționat ca, prin numărul participanților, dar mai ales prin consecințe, să se voteze (iertat fie-mi păcatul utilizării unei asemenea expresii) „în draci”. Emoțional, nu rațional. Materializarea expresiei a eșuat, cumva, numeric: pe 4 mai au votat doar cu 1% mai mult decât pe 24 noiembrie. Dar acest aspect a trecut în plan secund, câtă vreme urmările au fost cele năzuite: se poate spune că segmentul anti-sistem (cu 2 componente contradictorii) a contabilizat circa 60%, generând o replică cel puțin la fel de intensă precum mișcarea seismică provocată de primul tur al alegerilor precedente. Rezultatele s-au cumulat, determinând mutații majore: la ora scrierii acestor rânduri, sunt ca și sigure destrămarea coaliției aflate la putere, căderea guvernului, demisia unor lideri de partide ș.a.m.d.

Problema este că, atunci când îți plasezi opțiunea sub semnul deloc creștinului îndemn „în draci”, e bine să iei în calcul o zicere din aceeași zonă, precum „cine ridică sabia, de sabie va pieri”, sau al uneia asemănătoare, laice – „cine seamănă vânt, culege furtună”. E bine, adică, să își asumi riscul efectului de bumerang!

Suntem, și nu de ieri, într-o perioadă în care economia țării se află într-unul din cele mai critice momente. Desigur, pot exista soluții, chiar și specialiști care să le aplice și să aibă loc redresarea. Dar mie mi se pare încă și mai critică, mai primejdioasă situația societății românești, mai dezbinată ca niciodată; și, pe cale de consecință, mai ușor de manipulat (din interior și din afară) ca niciodată. Aici, spre deosebire de economie, nu există soluții mai mult sau mai puțin miraculoase, iar specialiștii-partizani propun rezolvări ce se bat cap în cap.

Nu cred câtuși de puțin că ziua de 18 mai va însemna, automat, dispariția dezbinărilor și așezarea unei binefăcătoare liniști peste țară. Ba, din păcate, poate chiar dimpotrivă. Fiecare tabără va continua să-și aroge victoria și superioritatea, precum și dreptul de a decide, „în numele țării și al neamului”. Politicienii din generația veche se văd înfrânți și înlocuiți de cei din generația nouă. Singura „diferență” este aceea că aceia din urmă se plasează și mai mult decât predecesorii sub semnul unui populism găunos, gălăgios, mistic și, mai ales, extrem de nociv. Lipsa de substanță și apetența pentru un spectacol pe cât de ieftin, pe atât de jalnic se transferă, copleșitor, din lumea virtuală în cea reală. Toți „învingătorii” de azi uită că reprezintă doar niște procente din cei doar 52% care au votat; aproape jumătate din poporul român a considerat că oferta politică este nerelevantă, eufemistic vorbind.

Cred că renunțarea coaliției la guvernare, în acest moment, este o greșeală: alegerea unui președinte nu poate anula scrutinul parlamentar din 1 Decembrie, ce a stabilit o configurație valabilă până la noi alegeri legislative. Eventual, decizii pot fi luate după 18 mai. Iar singura înțeleaptă ar fi desemnarea unui cabinet de tehnocrați, care să scoată țara din marasm. Altfel, e previzibil că vom asista (dar vom fi și victime) la instabilitate și haos.