Iașul dă ora exactă în robotică!
Echipa ieşeană Peppers a fost recompensată pentru motivația și pasiunea de care a dat dovadă la etapa națională a First Tech Challenge (FTC) România, cea mai mare competiție de robotică din țară destinată elevilor de liceu. Victor Tcaciuc, membru al echipei CyLiis, a primit distincția de Dean's List din partea Nație Prin Educație și va participa la etapa internațională a competiției.
Prin robotul, standul pregătit de ei și atitudinea lor, elevii Peppers a convins jurații și echipele din România de performanța pe care o realizează în robotică. Aşa că au câștigat locul 3 la Think Award, distincție oferită echipelor care demonstrează că își investesc timp pentru construirea unui robot inteligent. Acest premiu este al doilea cel mai râvnit, fiind greu de obținut, iar primul, premiul Inspire a fost obținut tot de către Peppers la etapa regională.
Totodată, Victor Tcaciuc, elev în clasa a X-a F, din echipa CyLiis a fost recunoscut de către jurați datorită abilităților sale de lider, capacitatea sa de a-și îndruma coechipierii, echilibrarea competențelor tehnice cu cele non tehnice și valorile lui. „Îl cunoaștem de mult timp pe Victor, starea lui de spirit și inteligența lui se observă prin fiecare activitate în care se implică, fie că este vorba de printarea 3D a unei piese, construirea robotului, redactarea caietului, ajutarea altor persoane sau participarea la diverse evenimente și interviuri. Elevii noştri au interacționat cu elevi, mentori, profesori și companii care fac eforturi extraordinare pentru educația STEM din România. Au legat prietenii dăruind ardei altor echipe, încurajând prin aplauze și urale fiecare echipă indiferent de cât de răgușiți erau și impresionând prin spiritul lor de echipă. Fiecare meci în care a participat robotul, a fost unul câștigător pentru noi, indiferent de rezultat. Au uimit prin energia cu care au jucat fiecare meci, remarcați prin uralele și rezultatele obținute de către organizatorii competiției și echipele de robotică”, a spus Adina Romanescu, directorul Liceului de Informatică „Grigore Moisil”, din Iași.
Astfel, din cele aproximativ 200 de echipe din România de robotică, cei de la Peppers la finalul competiţiei au obținut locul 12 în clasamentul de la națională pe baza punctajului robotului și au reușit să ia acasă un premiu care dovedește încă o dată cât de străluciți sunt.
Cei mai mulţi membri ai echipei Peppers sunt de la Liceul de Informatică din Iaşi. Din aceeaşi echipă fac parte şi elevi de la Colegiul „Costache Negruzzi” din Iaşi, Liceul Teoretic „Miron Costin” Iași. „Cele mai multe mulțumiri le-au dedicat membrii echipelor de robotică de la LIIS dintotdeauna profesoarei Mirela Țibu pentru suportul necondiționat pe care l-a oferit. De asemenea, mentorii Andrei Avram și Cătălin Puricoi sunt foarte admirați pentru prezența lor de spirit și modul în care i-au îndrumat în ceea ce înseamnă mecanică sau proiectare 3D. Elevii au fost susținuţi în una dintre cele mai mari pasiuni ale lor de profesori, părinţi şi membrii echipei CyLiis, Vlad Turcuman, Horia Turcuman, Denis Banu și Ilinca Turcuman. Este o bucurie să ne mândrim că LIIS a sprijinit și observat evoluția acestor tineri și ne bucurăm că toată comunitatea FTC din România cunoaște acum echipa Peppers și valorile ei”, a spus Adina Romanescu. Laura RADU
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
Subiecte asemanatoare
Statul oferă mai puțin de 50% din cât are nevoie un student pentru a-și continua studiile
O nouă creșă a fost deschisă în Bucium: 80 de locuri pentru copii
Atenție la pachețelul pentru școală! Până la 47 de E-uri, aproape 94 g de zahăr și peste 10 g de sare,
Peste 540.000 de preșcolari și elevi vor beneficia de o masă caldă sau un pachet alimentar
Surpriză neplăcută de Anul Nou la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași. Sute de angajați vor primi salarii mai mici cu până la 1.200 de lei
Care este cea mai mare universitate din lume și cum se poziționează marile centre academice globale
Bursele școlare se dau înainte de Crăciun. Câți bani vor primi elevii pentru luna noiembrie
Ce se întâmplă cu Titularizarea în 2026. Declarațiile ministrului Daniel David
Dosarul elevului ieșean exmatriculat după ce s-a masturbat în fața clasei: părinții cer școlii 10.000 de euro. Ce au decis judecătorii
Bijuteria din Dâmbovița e aproape gata! Cum arată stadionul în care s-au investit peste 85 de milioane de euro
Cinci trăsături ale copiilor cu inteligență ridicată
Cornel Nistorescu:Hop și Ilie Bolojan cu picioarele pe Justiție!
Suntem pe cont propriu în apărarea gazelor din Marea Neagră. Șefului Armatei: “Neptun Deep nu e acoperit de Articolul 5 NATO”
Trump oferă „pace” contra cost. Capcana diplomatică pentru Nicușor Dan
Băsescu scoate adevărul la iveală și zguduie clasa politică. Este vorba Nicușor Dan și Klaus Iohannis
Traian Băsescu face dezvăluiri care îi dau fiori lui Ilie Bolojan. Cutremur major în politică
Revoltă totală în MApN. Militarii români au transmis SUA că vor refuza să lupte în Groenlanda
De frica anti-americanilor care îl susțin, Nicușor Dan publică doar pe X un mesaj în care își exprimă îngrijorarea față de escaladarea tensiunilor între SUA și țările europene.
Io numa` zic, nu dau cu paru`!
Germania și-a retras soldații pe care îi trimisese în Groenlanda să o apere după numai 44 de ore, fără a oferi declarații publice sau explicații
Război pe Autostrada Unirii: Umbrărescu dă în judecată statul pentru A8 Moțca–Târgu Frumos
Val de cazuri sociale grave în spitalele ieșene
Toată lumea fuge de Politehnica Iași! Jucătorul format la Academia Hagi, aflat în probe, spune că pleacă la U Cluj
VIDEO Filmul despre viața privată a lui Valentino, care i-a adus celebrului designer supranumele de „ultimul împărat”
Catastrofa feroviară din Spania - Anchetatorii au descoperit o defecțiune gravă la șine: 'Eroarea umană este exclusă'
Un fals grosolan în expertiza cu care Lia Savonea a blocat verdictul Curții Constituționale privind pensiile magistraților
Descoperire șocantă în Hunedoara: osemintele unui bărbat, găsite într-o locuință, la peste doi ani de la moarte
Prezență-surpriză la Iași de Ziua Unirii! Nicușor Dan vine la manifestările oficiale din 24 ianuarie
Caz fără precedent în România: Bărbat decapitat cu o ghilotină, găsit într-un apartament închiriat în regim hotelier
„Ecouri ale sufletului”, recital de canto la Palatul Culturii. Lieduri din Mozart și Berg
Comuna Ungheni. COMUNICAT DE PRESĂ - finalizare proiect “PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată”
Iașul schimbă constructorul pe autostradă! Umbrărescu, învins la licitația A8
Elevă din Iași, bursă integrală la Guildhall Londra, conservator de top mondial unde a studiat și Jude Law
S-a aprobat finanțarea pentru Centura Podu Iloaiei. 12 luni durata de execuție!
Profesorii de 65 de ani, împinși afară din școli: noua regulă care zguduie educația
Politehnica Iași a tras astăzi linie și a luat-o de la capăt
De la Iași la Oslo. La 14 ani, Sofia Neacșu cântă într-o premieră norvegiană, cu partitura adaptată pentru vocea ei
Educația ieșeană, condusă pe avarie: 121 de directori rămân fără mandat, dar nu pleacă din funcție!
Iașul pe jos. Trei trasee de weekend, de la ieftin la premium. Cât te costă o zi de plimbare prin oraș
Sfârșitul centralelor de apartament pe gaz? Directiva europeană care anunță anul-limită pentru cea mai folosită metodă de încălzire
”PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” Comunicat de presă APETREI DANIEL
Premierul Ilie Bolojan vine mâine la Iași. Întâlnire cu primarii și discuții despre marile proiecte ale județului
Dispar pensiile cash, aduse de poștaș! Ce program lansează Ministrul Muncii
Risc de fiasco total pe ultimul tronson din Autostrada Unirii!
Autostrada Unirii: bani pentru hârtii înainte de asfalt. Peste 10 milioane de lei pentru avocați și cadastru
O nouă „țeapă” se răspândește pe WhatsApp. Cum funcționează metoda „curierul”
Anunț de finalizare proiect DIGITALIZAREA FIRMEI CUSBAC SMIS 312550
Iașul respiră otravă! Aer „Rău” și „Foarte Rău” în aproape tot județul
Bolojan, la Iași, între huiduieli și promisiuni: buget rapid, reformă dură și autostrăzi cu termen-limită 2030
Măcel în Universități. Bolojan preia Educația și pregătește lovitura care va goli amfiteatrele
Anunț de finalizare proiect DIGITALIZAREA FIRMEI CUSBAC SMIS 312550
Tinerii Iașului pot vizita Europa gratuit. Bruxelles-ul pune la bătaie peste 40.000 de permise prin programul DiscoverEU
Iașul schimbă constructorul pe autostradă! Umbrărescu, învins la licitația A8
Ștefan Mandachi oferă 50.000 de euro satelor care eliberează câinii din lanț
Preparatul ideal pentru masa de Revelion, potrivit Mihaelei Bilic: „Îmbucătura perfectă care vă scoate din impas”
Elevă din Iași, bursă integrală la Guildhall Londra, conservator de top mondial unde a studiat și Jude Law
Comunicat de presă – Finalizare proiect „Sistemul agroecologic tradițional de cunoștințe și practici de cultivare a legumelor autohtone în zona Târgu Frumos: Un atlas digital interactiv pentru generațiile viitoare”
S-a aprobat finanțarea pentru Centura Podu Iloaiei. 12 luni durata de execuție!
Profesorii de 65 de ani, împinși afară din școli: noua regulă care zguduie educația
Politehnica Iași a tras astăzi linie și a luat-o de la capăt
De la Iași la Oslo. La 14 ani, Sofia Neacșu cântă într-o premieră norvegiană, cu partitura adaptată pentru vocea ei
Actualitate
Suntem pe cont propriu în apărarea gazelor din Marea Neagră. Șefului Armatei: “Neptun Deep nu e acoperit de Articolul 5 NATO”
Trump oferă „pace” contra cost. Capcana diplomatică pentru Nicușor Dan
Germania și-a retras soldații pe care îi trimisese în Groenlanda să o apere după numai 44 de ore, fără a oferi declarații publice sau explicații
Război pe Autostrada Unirii: Umbrărescu dă în judecată statul pentru A8 Moțca–Târgu Frumos
Val de cazuri sociale grave în spitalele ieșene
Catastrofa feroviară din Spania - Anchetatorii au descoperit o defecțiune gravă la șine: 'Eroarea umană este exclusă'
SOCIAL
Descoperire șocantă în Hunedoara: osemintele unui bărbat, găsite într-o locuință, la peste doi ani de la moarte
Casa de Pensii, avertisment pentru pensionari și viitorii pensionari: Vechimea în muncă, sub o nouă regulă
Un tânăr tată, prins într-o cursă contracronometru. Victor Savitchi are nevoie de ajutor pentru a continua lupta pentru viață
