Bolo-Dan = două săbii într-o teacă?

Dorian OBREJA

În ziua când scriu aceste rânduri – 1 iunie –, încă nu se știe cine va fi viitorul premier, dar numele acestuia pare a se suprapune, covârșitor, cu acela al lui Ilie Bolojan – atât în preferințele multor politicieni „pro-europeni”, inclusiv a noului președinte, cât și ale repondenților la un sondaj de opinie, în care fostul primar orădean contabilizează 42% încredere, situându-se pe locul 2 (după locatarul de la Cotroceni, cu 57%), la egalitate cu liderul AUR și cu 6 procente mai sus decât liderul PSD. Scoruri destul de surprinzătoare, dacă avem în vedere rezultatul prezidențialelor, dar și faptul că, teoretic, erodarea ar fi trebuit să afecteze (și) vârfurile partidelor aflate la guvernare în ultimii 4 ani, dar ea s-a reflectat mai ales asupra social-democraților; în același timp, se desprinde percepția conform căreia, acum, nu se mai pune semnul egal între un partid și un personaj din rândul acestuia.

Din multe alte puncte de vedere, dar și datorită acestor preferințe, mai mult sau mai puțin obiective/motivate, ar părea normală (co)existența cuplului Dan-Bolojan, într-o comandă dublă, în funcțiile de președinte și premier.

Cei care au memorie bună (foarte utilă în analize politice) vor pune, de îndată, întrebarea: se repetă cumva duetul Băsescu - Boc? Cel puțin formal, da: un fost primar de Capitală și unul din provincie. Apoi, tot mai puține elemente comune: aceia erau din același partid, aceștia nu; Băsescu era foarte versat politic și venea după o greu digerabilă coabitare cu C.P. Tăriceanu, Dan nu e și dorește evitarea coabitării din start; Boc era (sau era perceput) drept executantul perfect și continuu al dispozițiilor șefului, Bolojan e departe de a fi astfel.

Doar că, dincolo de aceste considerente,  Băsescu nu a fost un președinte bun (ba a ajuns chiar detestat și „demis” de către 7.400.000 de români – dar lăsat în funcție de mereu salvatoarea CCR) , iar clujeanul a performat ca primar (înainte și după șefia executivului), nu ca premier, ceea ce a făcut ca guvernul Boc I să fie primul din istoria postdecembristă căzut prin moțiune de cenzură (asta nu a împiedicat să fie urmat de guvernul...Boc II!).

Iliescu a fost un președinte-tătuc (dar cu mână de fier, a se vedea debarcarea lui Roman, dar și marginalizarea lui A. Năstase); Emil Constantinescu – unul aparent șters, dar și el cu accese tiranice (a se vedea ejectările lui Ciorbea și Vasile), ajungând să fie...scârbit; Băsescu – unul jupân, jucător sau Mare Combinator (personaj din Ilf și Petrov...alt Petrov!); Klaus Iohannis – unul absent în țară, dar campion la excursii.

Cel de acum ar putea fi jucător, implicat, dar micromanager; nu e politician – cum nu e nici probabilul viitor premier, autodefinit drept „om de administrație”, deci tot un soi de manager, și el preocupat de detalii și amănunte...

Între cei doi ar fi posibilă simbioza - tip de relație (conviețuire) obligatorie dintre organisme, în urma căreia trag foloase ambele. În lipsa unuia dintre ele, existența celuilalt, în unele cazuri, nu este posibilă...

Amândurora le place să controleze lucrurile și să-și impună punctele de vedere. Simbioza ar putea deveni aceea efemeră dintre amnar și cremene.  

Dar și mai rău ar fi să fie „două săbii”, fiindcă „într-o teacă/ n-or să intre niciodată”; cu adagiul ”eu decid care să fie/ cea folositoare mie”. „Eu” fiind, evident, nu poporul, ci acel segment al clasei politice sau grup de interese care i-a propulsat și impus.