Congrese pentru lideri, nu partide sau țară

Dorian OBREJA

Într-un mod firesc (dar mai ales teoretic) după 2 rânduri și jumătate de alegeri, formațiunile politice autohtone ar trebui să tragă anumite concluzii și să prefigureze oarece acțiuni – asta mai ales în cadrul unor congrese.

Zis și făcut. Însă, din păcate, doar formal.

Pe 25 noiembrie 2025, Nicolae Ciucă demisionase din funcția de președinte al liberalilor (ca urmare a scorului de 8,75 de la prezidențiale), locul liber fiind ocupat de Ilie Bolojan, care a fost interimar până pe 12 iulie 2025, când PNL a avut congres. Alesului i se atribuiau tot felul de merite, mai mult sau mai puțin întemeiate, printre care și acela de a fi ridicat partidul de la 8,7% la prezidențiale, la 14% la parlamentare („uitându-se” că, în 2024, scorul fusese de 25% ) – în doar o săptămână, ca un adevărat magician. Congresul s-a desfășurat rapid, cu un singur candidat la funcția supremă, așa încât nu s-a înregistrat o competiție autentică între platforme și viziuni, nu s-au creionat direcțiile pentru ieșirea din criză a partidului, subliniată chiar de către Bolojan: „Ne-am îndepăratat de la valorile, principiile noastre, am neglijat electoratul tânăr și dinamic, marele orașe, alegătorii cu profesii liberale (...) am pierdut legăturile organice pe care le  aveam cu societatea civilă, cu zonele de expertiză profesională, dar și cu românii din străinătate.”.

Cu o lună mai devreme, pe 21 iunie, avusese loc Congresul USR. Care avea ca scop „validarea votului prin care Dominic Fritz fusese ales în funcția de președinte al partidului”. Probabil ca recompensă pentru că fusese în fruntea conspiratorilor care dăduseră o „lovitură de partid”, prin decizia de a nu o mai susține pe Elena Lasconi la prezidențiale, deși aceasta obținuse cel mai bun scor realizat vreodată de un candidat userist! Fritz (și la ora actuală fără cetățenie română) a obținut la alegerile interne cu un procent mai puțin decât Lasconi. A fost salvat doar aspectul competiției, fiind 9 candidați. Oricum, USR are o mare problemă, înregistrând recordul de a-și fi „devorat” 5 lideri în 9 ani...

Pe 10 octombrie, congresul UDMR. Singurul care a adoptat un ”document strategic„ cu obiectivele următorilor ani: menținerea unității comunității și consolidarea capacității sale de rezistență și de acțiune. Interesante obiective, ce se referă doar la o anume comunitate...Kelemen Hunor, desigur, a fost reales.

Greu de tot și într-o lipsă totală de transparență se apropie alte două momente de același fel, la PSD și AUR.

La social-democrați, cu un singur contracandidat anunțat, nu foarte carismatic și...retras chiar ieri, e ca și sigură alegerea lui Sorin Grindeanu – acțiune care va fi benefică pentru persoana fizică având acest nume, dar posibil nocivă pentru partid (voi reveni cu argumente și detalii). La fel, continuarea în funcție a lui G. Simion. E chiar o decizie „asiguratorie”, a CNC AUR, din 5 mai a.c., conform căreia cel menționat „va rămâne președinte indiferent de rezultatul de la alegerile prezidentiale”! Deși cel amintit a eșuat în două rânduri.

La nici un partid, nimic despre ideologii, doctrine (cu care politicienii nu se mai „complică”, preferând înțelegerea contextului și reacția considerată adecvată),  poziționări față de marile provocări și schimbări din Europa și lume. Evident, interesele personale ale liderilor cântăresc mai greu decât cele ale partidelor. Pe cale de consecință, și cele ale țării. Doar că țara se poate răzbuna la vot!