Despre România Mare, cu un mic nod în gât

Dorian OBREJA

Las altora plăcerea de a celebra această zi prin texte festive și triumfaliste.

„A vorbi cu nod în gât” înseamnă a simți o senzație de obstrucție în zona respectivă ce, poate fi cauzată, printre altele, de îngrijorare. Vă veți întreba, desigur, cum să fie îngrijorare într-o zi de (mare) sărbătoare? Se poate, dacă e să comparăm, în fel și chip, ceea ce aniversăm acum, România Mare, cu România de azi.

În urmă cu un secol, România a avut cea mai mare extindere teritorială din istoria țării – 295.641 kmp. Astăzi, când aniversăm Unirea care a făcut România Mare, mai avem 238.397 kmp. După cum aflăm dintr-o sursă ce nu poate fi suspectată sau acuzată de subiectivism, AI, cauza acestei scăderi constă în aceea că ”Ucraina (fosta Uniune Sovietică) a obținut Bucovina de Nord, Ținutul Herța și regiunea Ismail (sudul Basarabiei) în 1940, în urma Pactului Ribbentrop-Molotov și a ultimatumului sovietic...După destrămarea Uniunii Sovietice, au devenit parte a Ucrainei independente.„. De notat că, la 24 iunie 1991, Parlamentul României a adoptat o declarație care a condamnat pactul și consecințele sale, dar nu a fost o denunțare a acordului, sub pretextul că acesta nu a fost un tratat semnat de România. Și URSS, și Rusia, prin Gorbaciov și Putin, au denunțat odiosul pact, la începutul anilor 90. Ucraina – nu. Referitor la suprafața teritoriului furat României,și făcut ”uitat” de către beneficiari, circa 53.000 kmp, acesta reprezintă aproape 10% din Ucraina și e echivalent cu mărimea unor țări precum Croația sau Bosnia și Herțegovina...

Dar nu e vorba doar de suprafețe și cifre; nu, în primul rând, e vorba de oameni, de politicienii de atunci și de acum. La Conferința de pace de la Paris, din 1919, premierul francez Clemenceau și-a acuzat omologul român, Ionel Brătianu, că ”România cere prea mult„; răspunsul premierului român – „România nu este aici să se teamă. România este aici să fie respectată” a fost de o fermitate și o verticalitate pe care, oricâtă bunăvoință am avea, nu le întâlnim la cei aflați azi în fruntea țării. În perioada următoare primului război mondial, țara noastră a avut premieri de excepție, precum Ion I.C. Brătianu, Take Ionescu, Iuliu Maniu; acelașii lucru se poate afirma despre miniștrii de externe, dintre care amintesc pe Duiliu Zamfirescu, Ion Gh. Duca, Barbu A. Știrbey și, mai ales, Nicolae Titulescu. Ultimul, datorită abilităților și realizărilor sale, a fost supranumit, în cercurile diplomatice de pe bătrânul continent, ”ministrul Europei”, fiind singurul ales de două ori (1930 și 1931) președinte al Adunării Generale a Societății Națiunilor (precursoarea ONU), rol de prestigiu în diplomația europeană; tot el, pe când era „doar” ambasador la Londra, a fost timp de o lună în SUA, unde a rezolvat atât de strălucit litigiile existente, încât n-a avut doar două întâlniri cu  preşedintele John Coolidge, ci a fost și invitat de către acesta la un dejun...

Mai departe. În 1914, leul era echivalent cu francul elvețial și cel francez; în perioada interbelică, era mai valoros decât lira italiană și drahma grecească; în 1929, 1 leu era egal cu 0,2903 g aur. Astăzi, ca să cumperi 1 g aur, trebuie 16.604,8037 RON.

Închei cu deloc optimista concluzie că ne aflăm, parcă, din ce în ce mai departe de materializarea spuselor lui Petru Rareș - ”Vom fi ce-am fost și chiar mai mult decât atât”...De ce, știm cu toții: fiindcă a scăzut nu doar valoarea leului, ci, mult mai mult, a politicienilor!