Ei - cu drone și rachete, noi - cu puști & baionete

Dorian OBREJA

În primul sfert al secolului actual, Europa a reușit să fie cumva mult mai sub semnul păcii decât veacul trecut, în care s-au contabilizat două războaie mondiale, ambele izbucnite pe bătrânul continent. Este posibil ca memoria cumplitelor urmări ale acestora să fi constituit o pavăză în calea unui război care a fost ținut, vreme de opt decenii, (la) „rece„. Odată cu îndepărtarea în timp de cele două conflagrații, memoria s-a alterat și pornirile războinice ale unora sau altora au început a se exacerba. Mai trebuie amintit și că depozitele fabricilor de arme și muniții ajunseseră să fie umplute la capacitatea maximă, în lipsa unor „evenimente„ în care să fie utilizate. Totodată, e de notat că, poate din aceeași cauză, dar și pentru că ar putea fi considerate ca drept „trădând cauza” uneia sau alteia dintre părți, mișcările antirăzboi sunt ca și inexistente.

De ceva vreme, însă, lucrurile stau să se schimbe. Invocându- se tot mai des și mai mult pericolul reprezentat de Rusia, în Europa se aude tot mai intens zăngănit de arme și se tinde spre revenirea la reguli abandonate în urmă cu ceva decenii, precum ar fi stagiul militar obligatoriu.

Obiectiv privind situația, eu, unul, am mari dubii că Federația Rusă are intenții/planuri de a se implica și în alte războaie decât cel actual. Faptul că, în aproape patru ani, acțiunile militare au fost desășurate mai ales pe teritoriul celor patru regiuni disputate, trupele rusești retrăgându-se de pe pozițiile ocupate inclusiv în jurul Kievului, în februarie 2022, denotă fie lipsa de dorință, fie pe cea de putință de a face mai mult, lucru care e de înțeles în condițiile în care rușii se luptă nu doar cu ucrainenii, ci cu o adevărată coaliție internațională de vreo patruzeci de state, care alimentează cu generozitate războiul.

Orice ar urma să ne rezerve viitorul, nimeni nu poate nega necesitatea ca fiecare popor să fie pregătit să se apere în fața unei potențiale agresiuni.

Pregătit, în primul rând, prin cultivarea atașamentului față de propria țară și valorile ei. Alta ar fi fost soarta războiului dacă printre cele 8 milioane de fugiți din Ucraina nu s-ar fi numărat vreo 2 milioane din categoria celor apți de luptă.

Desigur, pregătirea trebuie să fie și una tehnică, specifică domeniului. Care, trebuie subliniat, este într-o continuă schimbare și modernizare. De sperat că acei 90.000 de soldați „profesioniști” se află și ei sub aceste semne. În caz de război, însă, intervine și categoria rezerviștilor, estimată la vreo 50.000 de persoane. Care nu mai sunt la curent cu ceea ce se practică acum. În aceste circumstanțe, a face, în locul unui stagiu de actualizare, o convocare de o zi, „încununată” de o tragere cu arma (bătrânul Kalașnikov să trăiască; nu se știe dacă nu s-a exersat și atacul cu baioneta...), mi se pare o expresie clară a dorinței de a mai bifa o acțiune. Iar când această acțiune mai este împănată și cu tot felul de bâlbe și gafe (adrese greșite, mulți timpi morți, locuri insuficiente, activități anulate) atunci situația devine chiar gravă, impardonabilă.

Nu aș fi scris aceste rânduri dacă, după tot cortegiul de întâmplări, nu ar fi apărut în public ministrul de resort. Care, în loc să ceară scuze, să prezinte măsuri, a afirmat că felul în care a fost relatată acțiunea ar fi rezultatul propagandei ruse. Altfel zis, al războiului hibrid! Pentru care, se pare, suntem la fel de pregătiți ca și pentru unul clasic...