Frate, frate, dar moartea-i pe bani!

Dorian OBREJA

În mod normal și teoretic, dacă ia foc casa cuiva, cei aflați în proximitatea ei, ca rezultat al instinctului de conservare, dar și cei situați mai departe, ca semn al empatiei, fac orice este posibil pentru a stinge incendiul – cât mai repede și cu cât mai puține victime.

În practică, însă, lucrurile nu stau totdeauna așa, ba, uneori, deși e greu de conceput, stau chiar dimpotrivă, găsindu-se amatori de a sufla în foc. Și ei, desigur, din diferite „rațiuni„...

Este, din păcate, o constatare ce se aplică totalmente și situației din Ucraina. Unde „focul” ar fi fost demult stins, dacă eforturile în acest sens ar fi echivalat măcar cu 5 la sută din cele depuse pentru continuarea lui!!!

Unii dintre cei care ațâță incendiul pot fi înțeleși, până la un punct, chiar dacă nu și scuzați sau exonerați. Este vorba de producătorii și comercianții de arme și muniție, îndeosebi din SUA (40%), Rusia, Franța, China, Germania, Marea Britanie și Spania – care constitue 85% din totalul global al acestui domeniu (ce a primit o adevărată gură de aer datorită conflictului ruso-ucrainean). O altă categorie este cea a ofițerilor de rang înalt, care, în mai toate țările, începuseră a fi acoperiți de rugină și uitare, și sunt, acum, în centrul atenției, dat fiind părerile emanate, mai mult sau mai puțin având la bază o experiență practică. O a treia categorie este alcătuită din politicieni, care, în lipsa soluțiilor de soluționare a problemelor acute din propria țară  și pe fondul scăderii masive de popularitate, încearcă a „rezolva” incendiul amintit prin intensificarea și permanentizarea lui, precum Putin, Macron, Starmer sau Merz. În fine, grosul acestei sume de „războinici„ este reprezentat de simplii cetățeni, simpli mai ales la minte, care nu-i ajută să înțeleagă că, oricând, și ei pot deveni ”victime colaterale” ale focului ațâțat.

Un exemplu pe care îl văd ca tragic în acest sens este cel al Serbiei.Foarte recent, președintele acesteia clama ceva care sună foarte frumos, și anume că țara sa „are prieteni atât la Kiev, cât și la Moscova”, subliniind că „toți sunt FRAȚII noștri slavi”. Ar fi interesant ce a făcut Alexander Vucic, în ultimii patru ani, pentru a împăca frații între ei...Declarațiile lui Vucic fuseseră ocazionate de controverse legate de calitatea Serbiei de furnizor de arme, el susținând că nu se livrează nici Rusiei, nici Ucrainei, dar...are contracte cu state occidentale. În mai, el promisese că va suspenda contractele de armament dacă ar exista suspiciunea că armele ar putea ajunge pe câmpul de luptă. Acum, a nuanțat: „ce fac (statele occidentale) ulterior cu aceste  arme este treaba lor, datoria mea e să mă asigur că totul se desfășoară legal și că îmi protejez poporul”. Nu e greu de bănuit că, printre victimele făcute de obuzele sârbești se numără și „frați”; dacă nu ucraineni, cel puțin ruși...

Cu afaceri pre moarte călcând. Politicienii sârbi nu au învățat nimic din istorie, măcar cea recentă. Parlamentul sârb a votat o lege specială, ce îi permite ginerelui lui Trump, Jared Kushner (investitor american de origine evreiască), să construiască și dețină, 99 de ani, un complex de lux în Belgrad, pe locul unui complex militar iugoslav, distrus în urma bombardamentelor americane sub umbrela NATO, din 1999! Ce să comentezi, decât că același personaj e promotorul incalificabilului proiect „GAZA-Riviera of the middle east". În ambele cazuri, sloganul pare a fi „distruge și  profită„...