Justiție ordinară, pensie specială

 Dorian OBREJA

Poate nu m-aș fi apucat să abordez acest subiect, în egală măsură spinos, dar și de maximă actualitate – dacă nu aș fi citit intervenția proaspetei președinte ÎCCJ care afirma, între altele, că ”o pensie de 11.000 lei mi se pare mică”. Aduc aminte că, în 2025, în România, pensia medie e de 2.776 lei!!!

Înainte de alte aspecte, o scurtă incursiune în istoria subiectului.

Magistrații au primit de la Guvernul Năstase, în 2004, pensia calculată la 80% din ultimul salariu. Parlamentul, în 2017, prin modificarea Legilor Justiției, le-a mai acordat o facilitate -  ieșirea la pensie la 45 de ani. Dar asemenea privilegii au fost de ajuns. Nu mai departe decât în 2022,  Ministerul Justiției, condus pe atunci de eternul Cătălin Predoiu, iniția un proiect de lege (ulterior votat de coaliția PSD-PNL) ce acorda noi  favoruri,  precum acelea conform cărora ”pensionarii din magistratură vor putea beneficia de tratament în străinătate sau despăgubiri de cel puțin 50.000 euro dacă mor, iar urmașii lor demonstrează că s-au îmbolnăvit din cauza serviciului” etc. În același  an,  salariile magistraților crescuseră cu 20% după ce, susținea MJ, acesta a fost obligat să le majoreze în urma unor procese câștigate în instanță. Normal, odată cu majorarea salariilor, au crescut și pensiile speciale!

După cum lesne și convingător putem constata, în 2004, 2017 și 2022, magistraților li s-a tot dat. Iar aici e momentul și locul să inserez o opinie (contra curentului general din magistratură) a unei judecătoare, care afirma că ”nu putem să tot vehiculăm poezia că noi suntem magistrați şi, asta este, trebuie să primim fără sa dăm. Totul în viață – profesională sau personală – e you get what you give”. Expresia din engleză nu este altceva decât actualizarea vechii formule din dreptul roman – ”do ut des”, referitoare la echivalența prestațiilor, formulă care ar trebui să fie mereu și pretutindeni -  inclusiv sau mai ales în zona ”oamenilor dreptului”, adică magistrații.

Problema e că ceea ce dă (cât și cum) această categorie nu e de natură a mulțumi celelalte categorii. Conform celui mai recent sondaj, justiția are un procent de încredere absolut alarmant (având în vedere impactul ei asupra societății), de doar 38%, sub armată, pompieri, biserică, poliție. În același timp, tot din sondaje rezultă că 78% dintre cetățeni ar dori desființarea pensiilor speciale. Trebuie subliniat, însă, că lista privilegiilor e mult mai mare și se referă la nu doar la pensii speciale, ci și la sporuri nenumărate, chirii subvenționate, călătorii în vacanță achitate de stat și asistență medicală extinsă. Lucruri la care celelalte categorii nu îndrăznesc măcar să viseze.

Iar treburile în justiție sunt departe de a merge cum trebuie – lista unor exemple e prea mare pentru a încape aici.   

Modificarea vârstei de plată și creșterea stagiului minim (la cele câteva sute de magistrați) ar putea genera economii de peste un miliard de lei anual; pentru comparație, taxarea cu CASS a sute de mii de pensionari va aduce peste 1,37 de miliarde de lei la buget în 2025.

Dar ce s-a făcut în 2 decenii e greu de schimbat în timp scurt. Sau, ca să fiu foarte realist, chiar imposibil. Pentru că magistrații au suficiente mijloace de presiune. Dar și pentru că la cheremul lor sunt foarte mulți politicieni, cu destule pete negre în dosare!

P.S. Termenul de ”ordinară”, alăturat celui de justiție, trebuie citit drept ”obișnuită”, deși nu exclud și alte interpretări...