Moldova va fi a urmașilor...moldovenilor!

Dorian OBREJA

Dacă, în România, subiectul scrutinului electoral e unul încă fierbinte și controversat, în Republica Moldova doar cuvântul „alegeri” a devenit unul care generează alergie: din 2019 încoace, cetățenii acestei țări au fost nevoiți să se prezinte de nu mai  puțin de șase ori la urne (3 parlamentare, 2 prezidențiale, 1 referendum), de fiecare dată lupta fiind extrem de strânsă, câștigătoare fiind, în ultimii cinci ani, tabăra pro-europeană. Care, teoretic, și-a asigurat liniștea prin referendumul de anul trecut, prin intermediul căruia s-a modificat Constituție, incluzând dorința cetățenilor de aderare la UE, tocmai în scopul prevenirii posibilității ca viitoare guverne să frâneze sau chiar deturneze țara de la această traiectorie. Cu toate, acestea, dacă, la alegerile parlamentare de acum două zile, ar fi rezultat o majoritate și, respectiv, un executiv care să nu agreeze aderarea, lucrurile nu ar fi stat deloc bine.

Și s-ar fi putut întâmpla orice, având în vedere multitudinea unor „puncte slabe”, printre care amintesc doar diferența dintre numărul populației (după unele cifre, 2.432.287, după altele – 2.986.428) și acela al persoanelor cu drept de vot (3.282.344). Dincolo de aceste cifre, însă, și chiar mai important ca ele este tabloul împărțirii electoratului în trei părți: una care privește spre Vest (adică UE și/sau România), una care speră la ceva dinspre Est (mai precis, Kremlin) și alta care crede doar în conceptul Moldovei Mari; aceasta ar grupa Moldova Occidentală, Basarabia, Bugeacul, Bucovina, Herța, Transnistria. E de amintit că, după realizarea României Mari, politicieni precum  A.C.Cuza și Nicolae Iorga cereau o autonomie a Moldovei reunificate în cadrul noii țări!; actualmente, vârful de lance al susținătorilor conceptului este partidul Moldova Mare, care s-a înscris la alegerile de acum, dar a fost eliminat.

Susținătorii principalelor două tabere, cea pro-europeană și cea pro-rusă, au făcut eforturi susținute pentru a-și ajuta favoriții. Prin vizite și discursuri, Republica Moldova fiind vizitată de liderii UE Ursula von der Leyen și Antonio Costa, de „grei” europeni precum președintele Franței, premierii Marii Britanii și Poloniei, de președintele și premierul României. Unii prin ajutoare materiale transparente și corecte, alții, mai pe pe ascuns, drept contravaloare a voturilor...

Rezultatele trebuie privite cu maximă luciditate - și, de către învingători, cu conștiința că a fost doar o victorie de etapă: s-a terminat o bătălie, dar războiul (mai ales partea nevăzută și „hibridă” a lui) continuă. Abia puțin peste jumătate dintre moldoveni s-a prezentat la vot, ceea ce poate da naștere la discuții privind legitimitatea; e adevărat că PAS, formațiunea de guvernământ, a obținut o majoritate, dar aceasta e destul de fragilă, și, numeric, inferioară celei anterioare.

Pe cale de consecință, noul guvern va avea o misiune extrem de dificilă, dar pe care ar putea-o materializa cu succes în condițiile în care obiectivele asumate și realizate vor coincide în cel mai înalt grad cu așteptările și dorințele populației, și nu cu interese din exterior, decât dacă, eventual, acestea ar coincide. Aderarea la UE trebuie privită drept mijloc, nu drept scop – acesta din urmă fiind, indubitabil, permanent și esențial, devenirea Republicii Moldova ca o țară din ce în ce mai europeană – în fond, nu în formă. În acest fel, cu certitudine, Moldova va fi a urmașilor moldovenilor...